Bucureștiul a devenit, fără doar și poate, unul dintre cele mai aglomerate orașe ale lumii, cu aproape un milion de mașini care tranzitează în fiecare zi orașul. La orele de vârf ale traficului, transportul public, în special cel cu tramvaiul, pare de multe ori o soluție mai bună pentru a scăpa de cozile de mașini de pe marile bulevarde.
Pentru călător, odată urcat în tramvai, drumul spre locul de muncă sau spre casă este fără griji. Răspunderea, atenția sunt în grija unui singur om, vatmanul care manevrează zilnic o manetă și stă cu ochii la linii.
Ce te face însă să alegi o meserie pentru care îți trebuie nervi tari pentru călătorii nerăbdători, nervoși și uneori chiar nepoliticoși, ba chiar te scoate din casă la ore la care cei mai mulți oameni încă dorm și te duce zilnic pe aceleași trasee electrificate ale orașului aglomerat și zgomotos? Am aflat răspunsul nu de la un vatman, ci de la o vatmaniță.
De mai bine de un an, Irina Alexandru conduce tramvaiul pe linia 25, de la Depoul Militar la stația CFR Progresul. Un du-te-vino de 16 kilometri, cu opriri în 35 de stații. La ore de vârf, ajunge de la un capăt la altul în aproximativ o oră și 40 de minute.
Irina își începe tura de dimineață, ca orice vatman, la 04:30, însă trebuie să ajungă cu jumătate de oră mai devreme la depoul unde sunt garate tramvaiele. La ora la care oamenii dorm și peste orașul zgomotos domnește liniștea, Irina ajunge zâmbitoare la depou și merge să își pregătească garnitura pentru o nouă zi pe șinele Bucureștiului. Dar nu înainte de a sufla în etilotest și a trece controlul pe care orice șofer de vehicul rutier trebuie să îl treacă.
Într-o meserie care pentru mulți pare destinată bărbaților, Irina manevrează o mașinărie grea de 40 de tone timp de nouă ore în fiecare zi.
Irina își iubește locul de muncă. A pornit de la spălarea tramvaielor, apoi a absolvit cursurile școlii de vatmani.
”Nu mă gândesc că sunt femeie și este o meserie de bărbați. Mie mi-a plăcut meseria și de aceea am și ales să vin aici, căci tot de bărbați ar fi și celelalte categorii, pentru camioane și autobuze. Cu toate că este meserie de bărbați, sunt foarte multe femei care lucrează ca vatman”, spune Irina.
Când o întrebi de problemele meseriei, Irina știe că cea mai mare atenție i-o solicită oamenii care nu se uită când traversează printre linii sau șoferii care merg pe calea de rulare a tramvaielor, dar și…frunzele. Din zecile de mii de kilometri pe care le-a parcurs, a învățat să fie și mai vigilentă la zonele cu frunze pe șine, care măresc considerabil distanța de frânare și pot face imposibilă evitarea unui impact.
„Stăm foarte stresați într-o zi de muncă, să ferim pe toată lumea care ne apare în cale. Se întâmplă foarte multe lucruri neprevăzute, dar multă lume ne judecă pe noi. Nu lovește nimeni cu tramvaiul în mod intenționat, pentru că dacă i-am lovi, am strânge foarte mulți, mai bine de 30 pe o tură. Noi însă avem dreptate de fiecare dată, pentru că nu căutăm să lovim mașini, tramvaiul se oprește foarte greu”, mărturisește Irina.
În finalul turei de lucru, Irina Alexandru a transmis un mesaj pentru oameni, mai ales pentru cei care călătoresc cu tramvaiul:
„Cea mai mare bucurie a unei zile de muncă este la sfârșit de program, când nu am evenimente de circulație și pot să plec liniștită acasă, la copii. Oamenii trebuie să aibă mai multă grijă la tramvai, că se oprește foarte greu, fie pietoni, fie ceilalți participanți la trafic. Sfătuim și călătorii, și pe cei din trafic să respecte cumva și vatmanii, pentru că și vatmanii îi respectă și au grijă de ei”.
Soțul Irinei este șofer pe autobuz și împreună au venituri de aproape 2.000 de euro lunar. Partenerul de viață al Irinei lucrează pe tura a doua, pentru a putea acoperi împreună, ca o echipă, nevoile celor trei copii ai lor.
Comparând cu câștigurile din meserii apropiate de ale ei, Irina este mulțumită de salariul pe care îl are.
Un vatman are salariu de aproape 4.200 de lei și câștigul este în funcție de cât muncește. Astea sunt salariile în România, așa muncim. La noi, problema este de cotație a noastră, ca muncitori, nu neapărat în meseria asta. Suntem foarte jos cu salariile în România, și nu vorbesc doar de noi, ca vatmani. Noi avem salariile destul de bune față de ce au ceilalți”, a mai spus Irina.
Banii familiei sunt direcționate în cea mai mare parte către copii. Micuții suferă de o afecțiune rară, care le poate pune în pericol viața la cea mai mică julitură.
„Băieții mei au o problemă de sănătate. Noi am fost nevoiți să plecăm în altă țară pentru medicamente. La mine, nu e sigur nimic, tot timpul apar situații neprevăzute cu copiii. Toți trei au hemofilie, nu li se coagulează sângele. Este un tratament care e foarte scump și e greu de obținut la noi, sângerările dacă nu sunt tratate cum trebuie, pot duce la anchiloză”, mărturisește vatmanița.
Încercăm să luptăm astfel încât să ne ajungă banii de la o lună la alta, adică ei n-au avut lipsuri până acum. De multe ori întârzii pe la magazine, că trebuie să mă duc cu ceva la cei mici acasă, pentru că mă întreabă ce le-am adus bun în ziua respectivă”, spune femeia.