Prima pagină » Reportaj » Ziua votului îl găsește pocăit pe părintele duhovnic Sebastian, autorul predicii pentru „mândrii ortodocși” ai lui Victor Ponta: „A spus că n-a vrut să se implice, dar a fost indus în eroare. Fiind o fire mai slabă, s-a lăsat amăgit…”

Ziua votului îl găsește pocăit pe părintele duhovnic Sebastian, autorul predicii pentru „mândrii ortodocși” ai lui Victor Ponta: „A spus că n-a vrut să se implice, dar a fost indus în eroare. Fiind o fire mai slabă, s-a lăsat amăgit…”

Ziua votului îl găsește pocăit pe părintele duhovnic Sebastian, autorul predicii pentru „mândrii ortodocși
Cei mai criticați „agenți" electorali, în ședința PSD cu strigături, de la Satu Mare, au fost preoții. Vicepreședintele CJ, Mircea Govor, i-a afurisit pe slujitorii Bisericii, cu mulți decibeli în glas, amenințându-i că va face din coanele preotese adevărate victime colaterale.

Unii dintre preoții mai avântați s-au grăbit să pună în practică îndemnurile PS Iustin, cu o viteză demnă de invidiat. Un „bun” exemplu pentru nehotărâți ar fi acela pe care l-a dat părintele duhovnic Sebastian, de la Țeghea, preotul îndemnându-i pe credincioși să voteze cu Victor Ponta.   

„Este printre noi domnul Mircea Govor, care este creștin și ortodox și el este împreună cu noi. Și el ne îndeamnă să fim uniți și să votăm, să votăm, să votăm cu cei care sunt ortodocși, să votăm cu Victor Ponta, căci el este cel care poate să ne unească”, a predicat părintele

„Politica” părintelui de la Țeghea

Că să-i înțeleg demersul, am mers vreo 40 de kilometri, de la Satu Mare până la mănăstire, pe un drum fărâmat despre care șefii de la județ n-au auzit în viața lor.

Mănăstirea, o „bijuterie” din lemn băițuit și dat cu lac, mirosea a verdeață refrigerată de un soare aburit. Flori „tomnatice”, o livadă desfrunzită, încrețită de vântul subțire, arbuști și conifere încă verzi, cățelușa Bela, și multă, enorm de multă liniște.

 

Altfel, nici țipenie de om. Abia după ceva timp, văd ca o umbră strecurându-se printre pomi. O măicuță, puțină la trup, cu voce stinsă, mă privește cu ochi luminoși.

„V-ați împrietenit cu Bela…”, spune, aproape neauzit. „E drept, nu m-a devorat”, răspund. Măicuța zâmbește, mascând o grimasă de durere. „Vă e frig” spun. „E vântul ăsta rece”, șoptește, strângându-și umerii.

O întreb de părinte. Se uită roată, prin curte. „Nu cred că e. Nu văd mașina. Mai pleacă cu treabă”. „Departe?”. Mă privește iar, ca o scuză. „Nu cred, nu știu”. Înțeleg că părintele nu vrea să vorbească. Insist. „Poate îl găsim, totuși”. „Nu, nu cred, nici maica stareță nu știe. Am auzit-o vorbind la telefon…”.

Apoi deschide biserica. Frumos orânduită, abia pictată, foarte luminoasă. Îmi spune că mai sunt șapte suflete care se adăpostesc în Casa Domnului. „Cu părintele, opt. Atâția suntem. E tânăr, a venit din Moldova. A făcut școală la Cluj și a rămas aici, la noi, la graniță. Să avem ortodoxie până la hotar, cum spunea Preafericitul”.

Apoi, îmi spune că le-a fost greu, la început, să colaboreze cu primăria comunei, cu reprezentanții UDMR. „Am încercat să conviețuim – n-a fost ușor. Când mergeam la primărie, ca să cerem vreun ajutor, și ne vedeau așa, îmbrăcați în negru, vorbeau pe limba lor și se făceau că nu ne înțeleg. În timp, lucrurile s-au mai așezat, acum e mai bine, dar ortodoxia trebuie apărată” îmi spune, deodată mai însuflețită, firava măicuță. Apoi mă invită duminică, în ziua votului, la slujbă.

Mai târziu, reușesc să vorbesc cu preotul, imediat după ce aflu că s-a confesat unui confrate, căruia i-a mărturisit că regretă mult gestul pe care l-a făcut. „A spus că n-a vrut să se implice, dar a fost indus în eroare. Fiind o fire mai slabă, s-a lăsat amăgit…”, a povestit acesta.

Îl întreb pe părintele Sebastian dacă este adevărat, dacă regretă îndemnul său partizan, dacă era necesar. Iar duhovnicul tace mai bine de un minut. Îi aud doar respirația. Apoi, îmi spune gâtuit. „Vă rog, nu… Mulțumesc de întrebare, dar nu pot să spun nimic. Nu mai pot să spun nimic. Nu…”.

De unde a început totul și cum  și-a băgat necuratul coada

„Am vorbit cu Preasfințitul, am vorbit cu toți popii. Exact cum vorbesc cu voi, așa am vorbit și cu ei, și le-am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. Dacă nu vreți să fiți de partea noastră, s-aduceți să votați cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc! La mine la ușă nu mai veniți. Le-am spus verde în ochi. S-a terminat. Fraților, dacă nu, la revedere, i-am spus la Preasfințit. Și Preasfințitul a spus: trimiți în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS și-n localitatea la care n-o spus să votezi cu Ponta, să nu-l văd. Dar nu se mai poate! Nu se mai poate. Deci Preasfințitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. (…) Și încă ceva: la toți popii, dacă pierdem, toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am și spus. Toți au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă  la mama dracului, nu mă interesează. Deci s-o terminat. Deci de-acum înainte intru până mă duc la…. Păi da ce suntem  noi, mă, casă de binefacere, suntem proști? Nu mai suntem proști, am fost destul”, spunea, negru de supărare, șeful PSD Satu Mare, în ședința de pomină.

În consecință, potrivit dictonului „Să ai încredere în preoți, dar să-i verifici”, Govor a promis că va trimite, în duminica votului, „câte un om de-al nostru”, în fiecare biserică, să raportez prin SMS dacă preoții le-au spus sau nu oamenilor cum să voteze.

Și, ca să se știe în branșă că PS Iustin Sigheteanu, al Maramureșului și Sătmarului – întrucât despre el era vorba în scandal – este aliniat la înaltele interese de partid și de stat, PSD a emis un comunicat în care e consemnată următoarea afirmație a acestuia: „Toți preoții, după ce termină slujba în biserici, să se prezinte la vot în fruntea credincioșilor din parohia fiecăruia. În funcție de câți mergem duminică la vot, atâta vom primi din partea Guvernului”.

Ulterior, ca să dreagă busuiocul, Preasfințitul a negat, oficial, implicarea sa în politică, uitând că i-a îndemnat pe sătenii din Corund să voteze cum se cuvine.

„Duminică, să dați dovadă de iubire de neam și țară și de purtare de grijă. Sunt doi candidați la Președinția României și fiecare formațiune politică ne îndeamnă să votăm candidatul lor. Noi vă spunem: votați-l pe al nostru, pentru că este al nostru, al poporului român. Viitorul președinte al României trebuie să fie un credincios ortodox, care își face semnul Sfintei Cruci. De aceea vă îndemn să votați cu responsabilitate pentru viitorul României, să votați pentru România”, le-a spus el credincioșilor.

PS Iustin, contrazis de colaboratori

Pentru a desluși situația, l-am contactat pe Cristian Ștefan, purtător de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Acesta, deși a declarat, ferm, că Biserica nu are ce căuta în politică, sub niciun fel și raport, a încercat totuși să-l „acopere” pe înaltul prelat al Episcopiei.

„Până la urmă, are și Preasfințitul dreptul la opinia lui. Se poate exprima oricum, pentru că fiecare e liber, în țara asta, să-și spună opinia. În rest nu știu multe amănunte din discuțiile pe care le-au purtat cei doi. Și nu știu dacă e chiar real ceea ce afirmă vicepreședintele Consiliului Județean” ne-a spus Cristian Ștefan. Întrebându-l ce părere i-a lăsat modul în care Mircea Govor comunică atât cu oamenii din partid, cât și cu șefii de deconcentrate și cu reprezentanții Bisericii, Ștefan a consimțit că, puși în situații extreme, unii clachează.

„Oamenii, în situațiile acestea limită, își dau drumul la gură și zic orice. Sigur că nu e potrivit ceea ce a spus, cu atât mai mult cu cât sunt lucruri neadevărate. Mircea Govor ne face o imagine proastă. Ce vă pot spune este că, în cadrul Bisericii, părerile sunt împărțite; nici n-ai cum să-i obligi pe oameni să fie toți de aceeași parte”, spune purtătorul de cuvânt.

Întrebându-l, apoi, dacă este normal ca Biserica să se impice în politică sau să se subordoneze factorului politic, Cristian Ștefan a replicat că, „într-o astfel de situație, am vorbi, deja, despre altceva”.

„Sigur că nu este normal, mai cu seamă că Biserica are un alt statut – acela de a le oferi oamenilor liniștea sufletească, nu de a-i bulversa, o dată în plus, după tot ceea ce văd în media. Mai mult, vă pot spune că avem în biserică oameni de toate culorile politice, iar dacă îi mulțumești pe unii, îi superi pe alții, și nu e potrivit să transformi politica în tribună electorală.

Biserica trebuie să fie echidistantă; ba, chiar un factor de echilibru în societate. Dacă ar fi subordonată politicului, deja am vorbi despre altceva”, a mai spus Ștefan.

Protopopiatul zice una și face alta

Nici părintele Ioan Socolan, Protopopul Sătmarului, nu recunoaște că între șeful PSD, Mircea Govor, și prelați ar fi existat o înțelegere, deși, în ultimele trei zile, au avut loc două întâniri importante la care au participat diriguitorii Bisericii sătmărene, una chiar în sediul Protopopiatului din Satu Mare.

„N-am ce să vă spun mai mult, decât că nu a existat și nu există niciun fel de înțelegere între politicieni și biserică. Nu știu eu ce a spus domnul Govor! Eu știu că nu avem nicio înțelegere” a afirmat părintele.