20 decembrie 1989. Timișoara, primul oraș LIBER DE COMUNISM din România

În dimineața de 20 decembrie 1989, Timișoara era pregătită de marea confruntare. Noaptea, cea mai mare parte a militarilor, tancurile și TAB-urile fuseseră retrase în cazărmi, la ordinul generalului Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major. Au mai fost păstrate trupe și vehicule militare doar în zona Piaței Operei și a Comitetului Județean PCR, iar ministrul Apărării, generalul Vasile Milea ordonase ca acestea să acționeze pentru evitarea distrugerilor și doar cu aprobarea sa.

După ora 9:00, muncitorii de pe marile platforme industriale ale Timișoarei au ieșit în stradă. Semnalul l-au dat cei de la ELBA, din zona Gării de Nord.

„Colegii mei de la fabrică au reușit să deschidă poarta din spate și s-a ieșit masiv pe aici,” povestește Mircea Miclău, muncitor la Fabrica de corpuri de iluminat și baterii ELBA. „Niște femei, colege, s-au dus la Kandia, iar câțiva bărbați dintre cei care au ieșit de la Elba s-au dus la Solventul. La ieșirea pe poartă ne-am împărțit în două grupuri. Unii au luat-o spre Gara de Nord și au strigat și la Electromotor să iasă și ei. S-a stat acolo până când au ieșit muncitorii și ni s-au alăturat. Apoi, la fabrica de panglici și pălării am strigat în fața unității, până când muncitorii de acolo ni s-au alăturat.”

Au urmat muncitorii de pe platforma industrială din Calea Buziașului, din zona de sud a orașului. În fruntea lor, s-a trezit ad-hoc Ioan Savu, care lucra la Fabrica de Detergenți.

„În 20 decembrie 1989, dimineața, m-am dus la șefa de oficiu de la fabrica de detergenți, unde lucram eu și i-am spus că nu mai pot să stau. Am luat bilet de voie și am plecat în oraș. Când m-am întors, am văzut o coloană masivă care dădea jos pancartele cu Ceaușescu. Am ajuns în fața coloanei. Am văzut că era o coloană mare care nu rezida forță. Mi-am dat seama că trebuie făcut ceva, unii strigau «Libertate, libertate». Nu așa trebuia strigat, trebuia spus sacadat «Li-ber-ta-te». M-am dus prin coloană și am strigat, iar oamenii s-au luat după mine. Parcă m-a luminat Dumnezeu în acel moment. A avut o anumită rezonanță. Muncitorii au chemat oamenii de pe stradă să li se alăture. La unele fabrici, ușile erau sudate sau legate cu lanțuri”, povestește Savu.

Ultima coloană care pleacă spre centru este cea a muncitorilor de la UMT, în fruntea cărora ajunge lăcătușul Ioan Marcu.

În jurul prânzului, coloanele de manifestanți se întâlnesc în fața Catedralei mitropolitane, unde îngenunchează și se roagă pentru cei împușcați. O parte pleacă spre Comitetul Județean PCR, iar cealaltă – spre clădirea Operei Române. Aici erau șase TAB-uri și 2-300 de militari. „Armata e cu noi!” strigau oamenii, fluturând drapelul național din care decupaseră stema comunistă: „Libertate!„. După negocieri cu comandantul militarilor, câțiva manifestanți urcă în balconul Operei, de unde, cu ajutorul unei stații de amplificare, pregătită – ironia sorții – pentru un miting împotriva lor, încep să vorbească mulțimii. Printre ei, Claudiu Iordache, Ioan Chiș și Lorin Fortuna.

În acest timp, aterizează la Timișoara primul ministru Constantin Dăscălescu și Emil Bobu, trimiși de Elena Ceaușescu să negocieze cu manifestanții. Dăscălescu este condus de generalul Nuță la Comitetul Județean PCR, unde se ceartă cu Ion Coman, căruia îi reproșează retragerea Armatei în cazărmi. La ora 15:00, Coman îi raportează ministrului Apărării Vasile Milea, pe „firul scurt”, că oamenii din stradă nu sunt huligani, ci muncitorii din fabricile timișorene și Armata nu poate trage în ei. La București, nimeni nu își asumă să îi spună Elenei Ceaușescu adevărul.

Între timp, în fața Comitetului Județean PCR, înconjurat de trei cordoane de militari, milițieni și parașutiști de la Buzău, se adunaseră 10.000 de timișoreni. S-a format o delegație care să discute cu primul ministru. Printre ei, și Ioan Savu, care a vorbit oamenilor din balconul clădirii.

Delegația timișorenilor discută cu premierul Dăscălescu și îi prezintă o listă cu revendicări, formulate ad-hoc, pe care să i le comunice lui Nicolae Ceaușescu. Erau 14 puncte scrise pe o foaie de hârtie, care va rămâne în istorie:

„0. Demisia Guvernului.

1. Cine a dat ordin să se tragă.

2. Numărul morților.

3. Numărul răniților.

4. Câți sunt arestați.

5. Unde sunt morții, să-i înmormântăm.

6. Transmisiune în direct la radio.

7. (De emoție cifra 7 a fost scrisă, dar nu a conținut nici o revendicare – n.red.)

8. Lista Comitetului cetățenesc să fie publicată la Radio și trimisă la Consulatul Yugoslaviei.

9. (Lista să fie publicată) și in presă.

10. Copiii de la Catedrală.

11. Doliu național.

Demisia… (probabil demisia lui Nicolae Ceaușescu).

Televiziune,

Radio”.

Comitetul cetățenesc era format, printre alții, din Ioan Savu, Ioan Marcu, Petre Petrișor, Ion Curuțiu, Petru Hurezan, Eustațiu Cornel, Pisică Marin, Sorin Oprea, Petre Boroșoiu, Gruia Săsăran, Victoria Vasi, Barna, Rodica Știuba.

Din avionul în care se întorcea din Iran, Ceaușescu a acceptat doar eliberarea arestaților și restituirea trupurilor celor morți.

Între timp, în balconul Operei se formează un comitet de inițiativă al Frontului Democratic Român, prima formațiune politică de opoziție față de PCR. Din Comitetul de acțiune al FDR făceau parte: Lorin Fortuna, profesor la Institutul Politehnic Timișoara – președinte; Cornel Eustațiu, OGA Timișoara – vicepreședinte; Claudiu Iordache, scriitor – secretar; Alexandru Ciura, Regionala CFR, Ioan Chiș, Electrotimiș, Traian Vrăneanțu, Cooperativa Meșteșugărească Dinamo, Viorel Florescu, UC Timiș, Nicolae Bădilescu, scriitor, Mihaela Munteanu, ICSAP, Gruia Săsăran, IJTM, Gheorghe Simioana, 1 Iunie, Dinu Buhăianu, COMTIM, Adriana Predonescu, Kandia, Romeo Dunca, IMA Timiș – membri. În fața Operei, erau deja peste 40.000 de oameni.

O delegație de la Operă merge la Comitetul Județean PCR și se reunește cu cei de acolo, dar negocierile cu liderii comuniști se opresc. Ceaușescu face o teleconferință cu șefii politici din județul Timiș și le cere să organizeze adunări de înfierare a elementelor huliganice care au devastat Timișoara și „au pactizat cu spionii și reprezentanții intereselor capitaliste, iredentiste, șovine”, iar Armatei – „să apere independența, integritatea și suveranitatea națională, și realizările comunismului”. La ora 19:00, iese pe postul național de televiziune și ține un discurs românilor despre „agenturili străine” și „huliganii” de la Timișoara.

La ora 20:30, Ceaușescu semnează decretul de instituire a stării de necesitate în județul Timiș, însă militarii aveau să refuze să pună în aplicare ordinele de intervenție.

Timișoara se declară oraș liber de comunism, iar nucleul revoluționarilor se mută la Operă, unde încep să se organizeze și citesc fiecare hotărâre miilor de oameni din piață. Este chemat Ioan Aurel Laslău, directorul Tipografiei, ca să multiplice textul Proclamației Frontului Democrat Român.

„Frontul Democrat Român este o organizație politică constituită la Timișoara pentru a realiza un dialog cu Guvernul Român în scopul democratizării țării. Frontul Democratic Român condiționează începerea acestui dialog cu demisionarea tiranului Ceaușescu.

Propunem Guvernului României ca bază de discuții următoarele revendicări:

– Organizarea de alegeri libere

– Libertatea cuvântului, presei, radioului și televiziunii

– Deschiderea imediată a granițelor de stat

– Integrarea României în rândul statelor care garantează și respectă drepturile fundamentale ale omului

– Eliberarea neîntârziată a tuturor deținuților și disidenților politici din România

– Revitalizarea economiei naționale

– Reforma învățământului în spirit democratic

– Dreptul de a manifesta liber

– Libertatea reală a cultelor religioase

– Îmbunătățirea asistenței medicale și a alimentației publice.

Referitor la evenimentele din Timișoara:

– Cerem cu fermitate să fie trași la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor

– Cerem restituirea decedaților pentru a fi îngropați după datină, cu doliu național

– Cerem eliberarea imediată a tuturor celor arestați în urma manifestațiilor

– Cerem autorităților recunoașterea oficială a Comitetului de Acțiune a Frontului Democratic Român înființat la Timișoara.

– Mulțumim tuturor celor care s-au ridicat împotriva tiraniei, precum și colectivului Teatrului Național din Timișoara, pentru sprijinul acordat.

După miezul nopții, în ciuda apelurilor repetate ale celor din balconul Operei, în piață lumea se rărește și mai rămân doar câteva sute de oameni până dimineață.

La București, Nicolae Ceaușescu cere să i se organizeze un mare miting pentru a doua zi în Piața Palatului, care să fie transmis la televiziune, pentru a vorbi românilor.

Gândul vă propune o imagine completă a Revoluției din Decembrie 1989. O radiografie a ultimului deceniu al comunismului în România și o reconstituire a ultimelor sale zile. Vă prezintă evenimentele așa cum au fost surprinse pe peliculă, dar mai ales cum au fost văzute și trăite de cei care ieșit  în stradă, care și-au pierdut părinții, copiii sau prietenii în lupta pentru libertate, precum și de personajele cheie care au marcat, ulterior, destinul primilor ani de democrație. Citiți pe revolutions.ro, ce s-a întâmplat în fiecare zi a Revoluției din Decembrie 1989.