22 decembrie 1989. Oleee! Oleee! Ceaușescu NU MAI E! Ion Iliescu și FSN preiau puterea

Despre ziua-cheie a Revoluției din Decembrie 1989, găsiți totul pe revolutions.ro, site realizat special de Gândul, cu imagini în exclusivitate și mărturii ale celor care au trăit acele momente.

De la primele ore ale dimineții de 22 decembrie 1989, vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă cuprinsese toate colțurile Bucureștiului. La ora 7:00, în timp ce oficialitățile plănuiau adunări în fabrici, pentru a fi condamnate „actele huliganice”, muncitorii de pe mai multe platforme industriale porniseră deja spre centrul orașului.

La 8:30, într-o ședință în sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu îl acuză pe ministrul Apărării, generalul Nicolae Milea, de trădare. La 9:20, acesta este găsit împușcat într-un birou din aceeași clădire. Pe postul național de televiziune se anunță că „trădătorul Milea” s-a sinucis.

Este declarată „Stare de necesitate pe întreg teritoriul României” și Ceaușescu ordonă să se intre în contact cu manifestanții pentru a le afla doleanțele. Apoi cere deschiderea postului național de televiziune la ora 12:00 și luarea unor măsuri privind o eventuală evacuare a clădirii CC al PCR, dacă populația va ocupa sediul, cum au făcut Timișoara, scrie Marian Sultănoiu, într-unul din articolele special dedicate Revoluției din Decembrie din revolutions.ro.  

Degeaba se tot repetă comunicatul cu sinuciderea lui Milea, pentru că lumea nu se mai uită la televizor. În jurul orei 10:00, tot mai mulți bucureșteni se îndreaptă spre centrul orașului.

Mii de oameni înconjoară sediul CC al PCR, în care se afla Nicolae Ceușescu și o parte din conducerea statului. Clădirea nu mai e apărată. Înainte de a se sinucide, Milea ordonase retragerea militarilor în cazărmi. În jurul orei 11:00, Ceaușescu mai încearcă o dată să vorbească mulțimii, dar este huiduit. Furioși, manifestanții sparg geamurile și pătrund în clădire.

La ora 12:05, soții Ceaușescu fug de pe acoperișul Comitetului Central cu un elicopter.

Cu câteva clipe înaintea decolării elicopterului, pe acoperiș ajunseseră primii demonstranți. „Oleee! Oleee! Oleee! Oleee! Ceaușescu nu mai e!” cântă mulțimea. Oamenii devastează clădirea și dau foc cărților și portretelor dictatorului.

În vremea asta, alte câteva sute de manifestanții ocupaseră sediul Televiziunii Române și au reușit să intre în studiouri. Printre ei, poetul Mircea Dinescu și actorul Ion Caramitru, care pregătesc scena ca la carte și, la 12:47 apar în direct și anunță victoria revoluției anticeaușiste. „Dumnezeu și-a întors fața către români!” a spus Dinescu. „Dictatorul a fugit! Am învins!”

În timp ce soții Ceaușescu sunt arestați pe o șosea din Dîmbovița și transportați la garnizoana din Târgoviște, fără ca această informație să fie făcută publică, în București, eșalonul doi al conducerii statului încearcă să se organizeze. În lipsa comunicațiilor, Televiziunea națională devine centrul de comandă al statului român. Începe o emisiune-maraton, în care se apar în direct – alături de oameni obișnuiți – generali de Armată, Miliție și Securitate trecuți „de partea poporului”, disidenți, lideri politici persecutați de Ceaușescu și, la 14:30, Ion Iliescu, despre care posturile de radio în limba română care emiteau din străinătate zvoniseră că va fi „liderul luminat” care va lua locul lui Nicolae Ceaușescu.

„Este fiul unui revoluționar, al unui patriot. El însuși, patriot!” este prezentat acesta la TVR. „Vinovat este Ceaușescu!” spunea, hotărât, Iliescu. „Acest om fără inimă, fără suflet, fără creier, fără rațiune, care nu voia să cedeze! Un fanatic!”

Doar că, un alt pol de putere se formase în sediul CC al PCR, unde revoluționarii puseseră mâna pe o parte dintre liderii politici rămași în clădire după fuga lui Ceaușescu și le cereau să transmită în țară tot felul de ordine. În principal, să nu se mai tragă asupra populației. Fostul premier comunist Ilie Verdeț reușește chiar să formeze un guvern ad-hoc, care nu rezistă decât 20 de minute. Când lista lui a fost citită de la balconul CC al PCR, mulțimea i-a refuzat: „Fără comuniști!”

Aflând despre revoluționarii din CC, Ion Iliescu pleacă de la TVR,  împreună cu Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, generalul Nicolae Militaru și Sergiu Nicolaescu. În jurul orei 17:00, vorbește miilor de oameni din Piața Palatului, pe care îi anunță că se va constitui o nouă structură politică, pentru a prelua conducerea țării.

„Grupul Iliescu” ocupă un birou la etajul II. Au ajuns acolo Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Vasile Nicolcioiu, Dumitru Apostoiu, Ștefan Gușă, Corneliu Pârcălăbescu și Cornel Burtică. Va mai veni și Alexandru Bârlădeanu. Întâlnirea a fost filmată de Adrian Sârbu.

La ora 18:20, în Piața Palatului încep să se audă focuri de armă și să apară zvonurile legate de teroriști. Se declanșează haosul. Se trage din toate direcțiile, iar oamenii sunt scoși din piață la adăpostul tancurilor Armatei. Din cauza gloanțelor incendiare, clădirea Bibliotecii Naționale ia foc.

Dacă până pe 22 decembrie 1989, ora 12:00, în timpul Revoluției au murit 126 de oameni, iar 1.107 au fost răniți, după declanșarea psihozei teroriste, aveau să fie uciși 862 de români. După ce a contabilizat muniția rămasă, s-a constatat că au fost trase în zilele Revoluției nu mai puțin de 12,5 milioane de cartușe.

Sergiu Nicolaescu reușește să scoată grupul noilor lideri din biroul de la etajul I al CC PCR – și totodată, de sub atenția lui Ilie Verdeț și a generalilor MApN și DSS – inventând că sediul ar fi fost minat. Discuțiile continuă la TVR, unde este redactată forma finală a unei proclamații, citită pe postul național de televiziune, la ora 23:25, de Ion Iliescu, prin care se anunță că puterea este preluată de o nouă structură.

„Am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naționale, care se sprijină pe Armata Română și care grupează toate forțele sănătoase ale țării,” citea Iliescu. „Scopul FSN este instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român.”

Gândul vă propune o imagine completă a Revoluției din Decembrie 1989. O radiografie a ultimului deceniu al comunismului în România și o reconstituire a ultimelor sale zile. Vă prezintă evenimentele așa cum au fost surprinse pe peliculă, dar mai ales cum au fost văzute și trăite de cei care ieșit  în stradă, care și-au pierdut părinții, copiii sau prietenii în lupta pentru libertate, precum și de personajele cheie care au marcat, ulterior, destinul primilor ani de democrație. Citiți pe revolutions.ro, ce s-a întâmplat în fiecare zi a Revoluției din Decembrie 1989.