Vlad Măcelaru: ”Realitatea augmentată în contextul Industry 4.0” (OPINIE)

Vlad Măcelaru: ”Realitatea augmentată în contextul Industry 4.0” (OPINIE)
Vlad Măcelaru: ”Realitatea augmentată în contextul Industry 4.0” (OPINIE)
Publicat: 28/08/2020, 12:04

În 2020 putem afirma cu tărie că asistăm la formarea celei de-a patra revoluții industriale, numită Industry 4.0. Aceasta presupune integrarea și intervenția unor tehnologii de ultimă generație în procesele tradiționale. Elementele ce pot fi atribuite Industry 4.0 prezintă o gamă largă de servicii și tehnologii, de la imprimarea 3D la dispozitive interconectate și platforme IoT, roboți colaboratori, senzori avansați, interacțiune om-mașină și realitate augmentată. Prin explorarea și adoptarea unor asemenea tehnologii în operațiunile deja existente, industria din România are extraordinara oportunitate de a se alinia la ultimele tendințe în materie de digitalizare, automatizare și implicit eficientizare a producției. 

“Smart” este unul din conceptele promovate tot mai des în acest context, reprezentând o nouă generație de dispozitive, interconectabile, parte componentă a Internet of things (IoT). Industry 4.0 se dezvoltă în jurul conceptelor de digitalizare, automatizare și utilizare integrată a datelor și dispozitivelor conectate. În acest context se conturează nevoia unui operator “smart”, sau un așa-numit “connected worker”.

Rolul experților și al tehnicienilor este la fel de important, întrucât mașinile și sistemele inteligente necesită în continuare mentenanță și intervenții. Acești specialiști fac parte dintr-o categorie demografică în scădere, generații noi de specialiști nereușind să umple golul. Dintre tehnologiile enumerate unele au potențialul să faciliteze consultarea și chiar intervenția de la distanța în vederea soluționării problemelor complexe, care necesită de cele mai multe ori și deplasare în teren.

Un nou tip de interacțiune bazată pe principiul “see what I see”

Realitatea augmentată permite unui operator din teren să transmită imagini video sau conținut audio unui expert aflat într-un centru de comandă la distanță. Astfel, apare un nou tip de interacțiune bazată pe principiul “see what I see”, care are scopul de a pune utilizatorul aflat la distanță în contact direct cu procesul, prin intermediul informațiilor digitale.

Printre numeroasele beneficii aduse de aceste tehnologii merită menționate: asistența de la distanță, timpul de intervenție și de nefunctionare reduse, crearea implicită a unui ciclu sustenabil în materie de specializare individuală de la nivelul de operator din teren până la cel de expert și lucrări cu rate mai mici de eroare. O astfel de abordare atrage de la sine și digitalizarea procedurilor, a schemelor de lucru, a diagramelor şi hărților, creând practic un val de muncitori conectați în timp real atât la informațiile necesare cât și la cunoștințele dobândite prin experiență și practică. Industriile și ariile de utilizare sunt diverse și cuprind domenii precum: utilități și energie, construcții, telecomunicații, producție și manufactură, industrie aerospațială și tehnologie militară, domeniul medical.

Contextul pandemiei CoVid-19 a declanșat nevoia de regândire a lanțurilor de aprovizionare și a modurilor de operare, ceea ce reprezintă oportunitatea relocării serviciilor și producției, care merge mână în mână cu adoptarea unor tehnologii avansate care pot oferi asistență la distanță și totodată un avantaj competitiv.

Menținerea productivității sau calității serviciilor sau a produselor la un nivel maxim a devenit o adevărată provocare

Companiile care și-au dorit să facă parte din sfera Industry 4.0 și-au canalizat atenția în ultimii ani către transformarea digitală. Este ușor să observăm cum corporațiile/ organizațiile care au urmat această direcţie au resimțit un impact mai mic al efectelor cauzate de pandemie. În schimb, majoritatea organizațiilor mici și mijlocii s-au văzut nevoite să își regândească de la zero procedurile de lucru, pentru a se adapta la noul context și totodată pentru a-și desfășura activitatea în continuare, având ca punct central siguranța.

Astfel, menținerea productivității sau calității serviciilor sau a produselor la un nivel maxim a devenit o adevărată provocare. În schimb, companiile care au început această tranziție cu ceva vreme în urmă, au constatat în această perioadă problematică beneficiile, aflându-se în prezent în poziția de a îmbunătăți treptat întregul proces.

Cu ajutorul unui astfel de ecosistem, nu mai putem spune că este imperativ ca un muncitor să fie expert în domeniul în care activează. Cu uşurință, acesta poate fi ghidat în mod real către soluționarea oricărei probleme de către un profesionist aflat într-o altă locație. Astfel, se diminuează timpul de analiză și înțelegere a oricărei sarcini, iar costurile de deplasare pot fi reduse sau chiar eliminate. Mai mult, dacă introducem și înregistrarea intervențiilor asistate, se va crea în timp o bază de date valoroasă ce va putea servi că material de studiu și nu numai. Dacă luăm exemplul asamblării unui hardware complex, utilizarea realității augmentate în locul parcurgerii clasice a manualelor stufoase de instrucţiuni reprezintă un adevărat avantaj în ceea ce privește timpul. Evident, această eficientizare se transpune în definitiv în câștiguri pe partea de business. Această maximizare a adoptării digitalizării la nivel de companie are deci și avantajele creării unui întreg catalog de proceduri, practici și scheme care pot fi folosite în scopul extinderii cunoștințelor și experienței practice ale muncitorilor.

Interesul arătat de domeniul medical către digitalizare

Încă o confirmare a beneficiilor realității augmentate o reprezintă interesul arătat de domeniul medical către digitalizare. Realist vorbind, o multitudine de scenarii medicale pot fi îmbunătățite prin prisma acestor inovații, fie că vorbim despre procesul de învățare sau despre aplicarea în situații reale a cunoștințelor repetate și practicate în mod didactic. Nu vorbim aici doar despre practicarea unor activități complexe, ci și despre crearea unui context favorabil, care să ajute cadrul medical să profeseze eficient, fiind conectat cu pacientul. Dacă revenim la analogia de super-om menționată mai sus și considerând sistemele deja existente și adoptate în acest domeniu, posibilitatea de a evalua în timp real indicatori privind starea de sănătate a pacientului conduce la un tip de consultație mult mai orientată către pacient.

Beneficiile realității augmentate și ale tehnologiei pot fi ușor abordate când stăm să ne gândim la sistemul educațional. Discuții sensibile s-au învârtit în jurul acestei teme în perioada pandemiei, fiind cel puțin încurajator progresul care ar fi fost putut făcut dacă un astfel de sistem complex ar fi funcționat în beneficiul cadrelor didactice și al elevilor și studenților.

A fost identificată necesitatea acută de a desfășura lecții și cursuri în mediul online, însă urmând în continuare programa stabilită. Fiecare materie în parte își are punctele sale de diferențiere și o aplicabilitate diferită, tocmai de aceea tehnologia trebuie utilizată la maxim, în așa fel încât aplicațiile customizate rezultate să ușureze procesul de predare- învățare. Prin intermediul tuturor acestor astfel de platforme sau medii de lucru care combină realul și virtualul, este încurajată dezvoltarea anumitor abilități de gândire, înțelegere sau aprofundare – mai ales când vorbim despre concepte care cu greu își pot găși înțelesul într-un context real sau privite fiind cu ochiul liber.

Cunoștințele și abilitățile care sunt cultivate prin intermediul unui astfel de ecosistem sunt dezvoltate mai rapid și mai eficient, în același timp aducând din partea elevilor o curiozitate sănătoasă – astfel participarea lor este mai activă, iar motivația crește și ea treptat. De exemplu, să fii elev și să poți studia concepte matematice pe baza unor date vizuale sau să poți simula mediul de laborator (fie că vorbim despre experimente chimice sau vizualizarea anatomiei umane), reprezintă exerciții practice care în definitiv îți răspund mai ușor la întrebările specifice domeniului. Relevante și necesar spre a fi măcar amintite sunt și aspectele prin care acest întreg sistem concentrat pe zona de learning/tutoring are de câștigat în ochii utilizatorilor de ambele părți: eventuale costuri de materiale și instruire reduse, îmbunătățirea productivității, dezvoltarea creativității, amplificarea experienței de învățare, asocierea vizuală a conceptelor, explorarea proceselor de colaborare.

În prezent putem afirma că ultimii ani au fost constant marcați de evoluția continuă și rapidă a tehnologiei, aceasta demonstrând că are capacitatea de a genera soluții pentru o serie largă de nevoi și cerințe în continuă dinamică. Experiența recentă a pandemiei ne-a demonstrat că până și cele mai convenționale și confirmate procese, activități sau acțiuni pot deveni peste noapte ineficiente sau impracticabile. Ni s-a dovedit că asemenea momente de turnură cer răspunsuri rapide și eficiente, iar tehnologiile moderne oferă adaptabilitate și soluții.

Scurtă biografie: Vlad Măcelaru este antreprenor inovator și ambasador al programelor de tineret, concentrat pe dezvoltarea socială și educație. Pe lângă experiența sa de afaceri internaționale, acesta a fost inclus în delegația oficială a României la Organizația Națiunilor Unite, unde a ținut un discurs la Adunarea Generală și a participat la negocieri asupra unei rezoluții de tineret. 

La începutul stării de urgență cauzată de COVID-19, el a ajutat la demararea proiectului viziere.ro, producând peste 250.000 de viziere de protecție într-o rețea de ateliere, oferindu-le personalului medical și altor persoane în pericol. Sociabil și dornic să învețe, Vlad are capacitatea de a găsi soluții win-win și știe să negocieze calea către valoare adăugată în medii complexe.

Acest articol face parte din proiectul “România post-pandemică și antidotul digital”, o inițiativă a Fundației C.A.E.S.A.R.

Opiniile, conținutul și originalitatea contribuției sunt atribuite exclusiv autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția Fundației C.A.E.S.A.R. sau a partenerilor săi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Călin Georgescu, acuzat de un om de afaceri că l-ar fi păcălit cu un milion...
Ce scrie în testamentul lui Helmut Duckadam. Ultima lui dorința pe care familia i-o va...
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
Eșecul USR îngroapă șansele Elenei Lasconi în cursa pentru Cotroceni. Specialist: „Un singur lucru i-a...
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Călin Georgescu nu mai vrea saloane de înfrumusețare în România: „Ce? Căprioarele se pensează?”
Purtătorul de cuvânt al PSD, despre finala Lasconi-Georgescu: „Decizia este clară”
Primăria Sectorului 3 îi bagă bețe în roate?! Adriana Bahmuțeanu a povestit tot chinul: Sunt...
Pensii mai MARI cu 480 de lei pentru aceasta categorie de pensionari
POT a trimis în Parlament o senatoare videochatistă. Valentina Aldea devine "Justinn Jade" când se...
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul...
O femeie în vârstă de 48 de ani, dispărută în noiembrie, a fost găsită decedată...
ULTIMĂ ORĂ! A murit o mare cântăreață și actriță. Adio, regina teatrului
Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?
„România va fi parte din Rusia”, afirmă un cont asociat cu ideologul rus Alexandr Dughin
Semnale CIUDATE din Cosmos, studiate cu un radiotelescop inactiv din 2020
Dan Diaconescu aruncă bomba despre Călin Georgescu. S-a aflat acum!
O videochatistă în Parlamentul din România. Prinsă în timpul acțiunii, foto de infarct
Andreea Bălan a fost cerută de soție de Victor Cornea, în avion. Momentul emoționant când...
Anunț bombă după renumărarea voturilor. ”Mai sunt 2-3 județe de numărat. Nu s-a remarcat nicio...
VIDEO Emilia Ghinescu, despre adolescența tristă alături de tatăl ei și bătăile pe care le...
Veste uriașă pentru Britney Spears chiar de ziua ei de naștere: Ce se întâmplă cu...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în...
Ce s-a întâmplat cu dinții oamenilor atunci când fluorul a fost scos din apă?