Lecția pe care a învățat-o primarul din Jegălia când la el au venit „niște băieți din București”. „La început i-am privit cu neîncredere”

Publicat: 01/12/2016, 13:57

27.500 puieți de salcie, 24 de hectare și 15 grade celsius cernute de vânt. Așa a arătat provocarea voluntarilor care s-au raliat, sâmbătă, inițiativei de a împăduri, pentru al doilea an consecutiv, comuna Jegălia.

„Noi acum extindem. Pe parcela asta pe care suntem anul trecut nu era nimic. Acum am plantat în altă parte. Parcela aceea s-a prins foarte bine, am venit astă-vara la îngrijit și acum am venit să plantăm în continuare tot puieți de salcie. Anul ăsta 24 de hectare, anul trecut am avut zece hectare”, a relatat, pentru Gândul, Liana Buzea, fondatorul inițiativei „Plantăm fapte bune în România”.

Cei 1.300 de voluntari au început să sosească de la primele ore ale dimineții pe terenul deja arat, unde erau întâmpinați de către șefii de parcelă, care erau coordonatorii lor de la „Plantăm fapte bune în România” pe parcursul întregii zile. Odată ajunși la destinație, aceștia primeau instructajul și instrumentele de care aveau nevoie pentru săpat.

„La „Plantăm fapte bune în România”, procesul e destul de complex. În primul rând, în momentul în care se înscriu voluntarii, ei sunt incluși într-o bază de date, iar cu câteva săptămâni înainte de plantare, începem să le trimitem informațiile. Asta înseamnă un manual pentru ziua de acțiune în care li se explică ce au de făcut în linii mari fie că e plantare, fie că este îngrijire, instrucțiuni de siguranță, cum să se îmbrace, ce să își ia la ei de mâncare, cum să se poarte pe teren astfel încât să nu deranjeze pe ceilalți și să nu accidenteze pe ceilalți. Primesc un link către un filmuleț în care li se explică cum se plantează puietul, cum se toaletează puietul. Cam asta ar primi pe e-mail. Ulterior, în ziua de plantare, ei sunt chemați puțin mai devreme pentru că fiecare grup are un responsabil și acel responsabil să poată să îi preia și să-i ducă la parcela lor, să le mai facă o dată instructajul, li se explică programul. Dacă poate ei termină până în ora 2:00 când noi încheiem aici oficial, atunci ei sunt rugați să nu plece și să mai ajute și alte parcele”, a explicat Buzea.

Fiecare astfel de proiect are în spate un document care îi ajută pe organizatori să facă gestiunea plantației. Concret, explică Liana, un inginer silvic le spune specia pe care urmează să o planteze, distanța între puieți și între rânduri, dar și intervalele la care urmează să revină ori la îngrijiri, ori la completări.

„Aici vom mai veni anul viitor, după ce dau mugurii puieților ca să vedem câți s-au prins dintre ei și venim la îngrijiri vara să le scoatem buruienile. Noi facem asta și cu ajutorul primăriei, până la urmă primăria este beneficiarul și atunci se împart rolurile astea. Venim la completat abia toamna viitoare”, a mai spus Liana.

Veniți individual sau ca reprezentanți ai companiilor la care lucrează, cei dornici să ia parte la acțiunea de împădurire au arătat că „voluntariatul prinde în România”, cel puțin în viziunea lui Vasile Calmațui, voluntar „Plantăm Fapte Bune în România” .

„Oamenii vin mai ușor deja. Companiile deja le avem de câțiva ani, care sunt alături de noi și vin și plantează. La Jegălia avem în mare parte voluntari de la companii și ei plantează cu drag”, a afirmat acesta pentru Gândul.

Voluntariatul pare că a prins și în cazul celor de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, care au venit să planteze fapte bune pentru al doilea an consecutiv. De această dată, au fost 15 la număr, dornici să participe la plantarea de copaci.

„Prin participarea noastră aici vrem să demonstrăm și să tragem un semnal tuturor cetățenilor, de aici din localitate și nu numai, că este bine ca în timpul nostru liber să ne dedicăm câteva ore și unor astfel de activități pentru că o facem pentru noi și pentru viitorul nostru”, a declarat, pentru Gândul, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, căpitan Gheorghe Florin.

Cei din comuna Jegălia, însă, nu au părut să fie la fel de receptivi la inițiativa „Plantăm fapte bune în România”.

„Foarte puțini, cu părere de rău spun, foarte puțini”, a afirmat primarul comunei Jegălia, Vasile Aurel, care crede că lipsa de interes a fost cea care i-a ținut pe cei mai mulți locuitori ai comunei în casele lor.

De altfel, primarul comunei, care povestește că a realizat toate lucrările silvice de la arat, săpat, pichetat și executat gropile, a mărturisit, pentru Gândul, că a privit cu neîncredere inițiativa celor de la „Plantăm fapte bune în România” când a auzit pentru prima dată de ea.

„Nu neapărat neîncredere. M-am gândit că au venit niște băieți din București și câțiva tineri cu o idee frumoasă, o idee bună, dar la început am spus „domne să punem opt hectare e destul de greu, destul de mult”, dar iată cu un efort extraordinar și cu un ajutor mare și le mulțumesc, pe calea asta, tuturor voluntarilor care au venit, atât anul trecut cât și în ziua de astăzi, pentru a planta pentru comuna Jegălia un număr de aproape 28 de mii de fire”, a detaliat primarul.

În schimb, acesta își amintește cu zâmbetul de buze de prima acțiune de împădurire a celor de la „Plantăm fapte bune în România”.

„Anul trecut, împreună cu „Plantăm Fapte Bune în România” cu în jur de 300 de voluntari din București, aduși de băieții cu o inimă mare și cu suflet curat, am plantat opt hectare de salcie, în jur de 12.000 de puieți de salcie”, povestește primarul.

Printre tinerii care l-au făcut pe primar să își schimbe părerea față de acțiunea de împădurire se numără și Ștefăn Brătianu, și Oana Toma, ambii participând, și în anii anteriori, la inițiativa „Plantăm fapte bune în România”.

„În primul rând îmi petrec o zi făcând ceva util pentru mine, pentru ceilalți oameni, pentru viitorul meu și al eventualilor mei copii și al copiilor noștri, ai tuturor”, a motivat Oana decizia sa de a se implica.

„Sunt prieten cu cei de la Fapte Bune și când mi-au cerut ajutorul să găsim voluntari, m-am oferit cu mare drag”, a spus, la rândul său, Ștefan.

În viziunea lui Ștefan, astfel de acțiuni de împădurire ar trebui să se facă de minim trei-patru ori pe ani. Oana, totodată, susține că s-a mobilizat, foarte ușor, alături de cei cu care a venit sâmbătă la Jegălia.

„A fost ușor. Cei de la Ted au luat ei legătură cu cei de la „Plantăm Fapte Bune” și ei au ținut legătura pentru toate aspectele și nouă ne-am fost foarte ușor, doar ne-am înscris și cam asta a fost”, a povestit ea.

Întrebată dacă consideră că românii se mobilizează ușor la astfel de inițiative, Oana a răspuns afirmativ: „Dacă există bunăvoință cred că se pot mobiliza foarte ușor”.

Copiii prezenți, sâmbătă, pe cele 24 de hectare par să întărească cele spue de Oana. Maia este unul dintre ei. Deși are doar șase ani, e de trei ori mai mică decât un puiet de salcie și nu a mai plantat un copac până acum, aceasta nu pare deloc descurajată. Din contră. Mărturisește că a venit cu părinții pentru a planta copaci și a ajuta natura.

„Pentru că ne ajută pe noi”, a mai spus Maia.

Întrebată dacă știe cum se plantează un copac, răspunsul său a fost simplu: „Învăț”.

Astfel au învățat pentru mai bine de patru ore voluntarii, care au luat luat parte la acțiunea de împădurire, să pună umărul la schimbare. În final, rămâne un îndemn din partea fiecăruia pentru cei care nu s-au mobilizat.

„Îi așteptăm data viitoare cu mare drag. E o sărbătoare practic aici la Jegălia și e una care se întâmplă foarte rar, de asta au pierdut și să vină să recupereze data viitoare”, a spus Vasile Calmațui.

„Ce poate să fie mai frumos decât plantarea unui arbore, să avem cât mai multe păduri, să avem mai mult aer curat, spațiu verde, bineînțeles. Sunt unul dintre promotorii și chiar sunt convins că la anul dacă ne ajută bunul Dumnezeu vom mai planta încă 20 de hectare”, a susținut primarul comunei.

„Păcat că nu s-au mobilizat pentru că o faptă bună este foarte bine venită”, a precizat și Ștefan.

„Să iasă pentru că o fac în primul rând pentru ei”, a afirmat, la rândul său, Oana.

Acțiunea de la Jegălia a deschis campania „România, treci pe verde!”, lansată de Gândul, fiind un demers care își propune să treacă de granițele formale ale jurnalismului și să scoată românii din casă, unindu-i într-o comunitate căreia îi pasă de viitorul său. Gândul vă invită să vă alaturați unei acțiuni ample și pe termen lung de reîmpădurire a României, să construim un viitor curat pentru noi, copiii și nepoții noștri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri