#roMânia Colț de Maramureș, „exportat” în Italia. ROMÂNUL care și-a dus poarta de lemn pentru a-și potoli dorul de casă: Lucrurile astea fac parte din ADN-ul nostru

Florin Flavius Oros a muncit în minerit în Borșa, județul Maramureș, iar în 1996, la doar 23 de ani, mânat de nevoi și de închiderea minelor, a luat drumul străinătății. A ajuns în Italia, unde și-a întemeiat o familie.

„Am plecat cu viză de Austria de trei zile și, m-am dus în Italia, pentru că acolo erau foarte mulți borșeni și mi s-a părut mai ușor să învăț limba italiană. În octombrie 1996, am ajuns în Milano. Era într-o duminică, la miezul nopții și l-am sunat pe un prieten din Borșa, care îmi promisese că mă ajută cu un loc de muncă, dar avea telefonul închis. Primele cinci zile și nopți, am bântuit pe străzile din Milano nedormind deloc. Aveam puțini bani și, împreună cu doi borșeni, ziua stăteam pe bănci în parcuri, ne ascundeam de Poliție, iar noaptea căutam un loc să ne adăpostim pentru că ploua”, își amintește omul.

„Întâlnind alți români, am aflat unde se poate mânca gratuit, la biserici, la diverse asociații de caritate, unde primeam o masă caldă, haine și pături. Așa am trăit 5 luni, perioadă în care, căutând de lucru, am reușit să învăț limba italiană”.

Borșeanul a reușit să se angajeze în primăvara anului 1997, la o fabrică de rotoare pentru motoare electrice, unde a rămas peste doi ani și jumătate, până a reușit să își pună la punct documentele legale de ședere în Italia.

„Nu am fost deloc acasă în acea perioadă. Câștigam destul de bine, trimiteam bani acasă să îmi ajut părinții, am mai ajutat pe unii și pe alții, cu bani, cazare și mâncare”, își amintește Florin Flavius Oros.

Pentru că patronul firmei unde lucra nu a vrut să îl angajeze cu carte de muncă, Florin s-a mutat la Verona, unde a muncit opt ani la o firmă de transporturi, pornind de la simplu magazioner. În timp, a avansat în funcție și a ajuns să conducă, împreună cu doi italieni, activitatea a 42 de șoferi și a 25 de magazioneri.

La firma din Verona și-a cunoscut și viitoarea soție, Cinzia, iar cei doi au decis să se mute aproape de familia ei, în sudul Italiei, în regiunea Calabria, unde locuiește și în prezent.

„În Verona eram departe și de ai mei și de ai ei, astfel că ne-am mutat în orașul Crotone. Aici am muncit trei ani și jumătate la o măcelărie, după care m-am mutat la o firmă care administrează un incinerator de deșeuri și unde lucrez și în prezent”, povestește Florin Flavius Oros.

Borșeanul cu dublă cetățenie, română și italiană, are trei fete, de 10, 5 și 3 ani, Roberta, Silvia și Stefania și a fost „adoptat” de familia soției, care îl numește Flavio.

„Nu pot să îmi uit rădăcinile și mi-am făcut în apartamentul din Crotone un colț de Maramureș, cu sculpturi în lemn, am colectat lucruri vechi, preșuri, obiecte tradiționale de decor, mobilă din lemn sculptată manual în Berbești, Maramureș. Mi-am adus din România masă, bănci din lemn, chiar și o poartă maramureșeană sculptată, farfurii și ștergare de pe Valea Izei, ca să îmi amintească de casă”.

„M-am simțit întotdeauna maramureșean, și când trăiam în Borșa, dar și acum, lucrurile astea fac parte din ADN-ul nostru, sunt mândru să le am. Îmi aduc aminte de copilărie și de tinerețe”, spune Florin Flavius Oros.

Dorul de casă și-l mai ostoiește cu vizitele prietenilor din România.

„Am chemat pe unii și alții să vină, în ultimii ani am avut mai multe familii care au venit la mine, anul trecut patru familii, în anul precedent trei familii, în vacanță, din Sighetu Marmației, din Borșa, din Arad. Când vin mai puțini, reușesc să îi cazez la mine. Când sunt mai mulți, organizăm cazarea diferit. La mine de pe masă nu lipsește nici pălinca de Maramureș, nici slănina sau produsele tradiționale maramureșene, inclusiv murături, dar sunt bucuros să le prezint și bucătăria calabreză”, a mai povestit borșeanul.

Nimeni nu știe exact câți români sunt peste hotare. Datele oficiale au la bază doar cazurile în care se încheie contracte de muncă legale. Oficial se vorbește de 3,5-4 milioane de oameni. Neoficial, numărul este dublu.

Un studiu făcut public de Institutul Național de Statistică indică faptul că, în cel mai pesimist scenariu, în anul 2060, în România populația va fi de 12,5 milioane locuitori, iar în varianta medie – în țară ar urma să trăiască 13,8 milioane locuitori.