#roMânia Copiii nimănui. Depresia de acasă și efectele negative ale exodului. „Copilul, rămas fără părinți în țară, nu a mai vrut să vorbească”

În Timiș, datele oficiale, furnizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), arată că în primul trimestru din acest an, existau 2.094 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Dintre acești copii, 270 au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, iar cei mai mulți au fost lăsați în grija rudelor. Niciunul nu este major.

Autoritățile spun însă că cifrele nu sunt reale și pentru că care nu toți părinții care pleacă peste hotare anunță autoritățile, așa cum prevede legea.

„Cel mai probabil, realitatea este diferită de cifrele raportate, în sensul că este posibil ca numărul real al copiilor care au părinți plecați la muncă în străinătate să fie mai mare. Din discuțiile avute cu reprezentanții primăriilor, reiese faptul că mulți părinți nu vin să informeze primăria cu privire la plecarea lor în străinătate, motivațiile acestora fiind diferite. În județul Timiș, în baza strânsei colaborări existente între DGASPC Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Organizația Salvați Copiii, sunt organizate, permanent, campanii cu rol de informare, atât a copiilor – cu privire la drepturile lor, cât și a adulților – cu privire la responsabilitățile legale ce le revin în situația plecării la muncă în străinătate. Uneori, starea copiilor rămași singuri acasă, care se simt, practic, abandonați de părinți, ajunge să fie împinsă la extrem. Sunt copii care ajung să se adultizeze prematur, care la vârste fragede își asumă îngrijirea fraților mai mici, devenind pentru aceștia și mamă, și tată. Grijile care apasă pe umerii lor, răpindu-le copilăria, sunt uriașe”, a afirmat Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiș,

Potrivit legii, părinții au obligația de a-și anunța plecarea din țară cu 40 de zile înainte și de a desemna o persoană care să aibă autoritatea părintească asupra copilului. Însă în multe cazuri nu se întâmplă acest lucru.

În aceste condiții, medicii de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara s-au confruntat cu situații în care nu au putut să facă o operație sau un consult unui copil, pentru că acesta nu avea un reprezentant legal care să-și dea acordul.

„Sunt mai multe categorii de copii care au dreptul la sănătate nerespectat și care se prezintă în spital, în urgență sau chiar cu internare, fără un membru al familiei care să dețină tutela. Asta înseamnă că avem situații de urgență în care trebuie să administrăm produse de sânge, spre exemplu, sau să facem investigații pornind de la un banal consult ginecologic, care necesită actualmente acordul părintelui și care nu se poate face în contextul în care tutela nu este asumată de un membru adult al familiei, conform cu legea, ci copilul este lăsat în această formă de abandon mascat, la frate, soră sau chiar vecin de către părinții plecați la muncă în străinătate. În situațiile extreme, intervențiile chirurgicale sau cele diagnostic-invazive, cum ar fi un computer tomograf cu substanță de contrast, pe care îl putem indica în diverse situații, nu se pot efectua nici ele, pentru că și acolo, protocolul de expunere menține acordul părintelui, care să fie de acord cu investigația și cu administrarea cu potențial alergenic a substanței de contrast”, a declarat corespondentului Mediafax, medicul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Medicul timișorean relatează că unii copii care au părinți plecați la muncă în străinătate ajung în situația de a se îmbolnăvi din cauza dorului de mamă sau de tata.

„Am avut o fată în luna iulie externată, cu o dispoziție depresivă, în care am căutat boala pentru care a venit la spital, care era o boală digestivă, în contextul unei boli renale, iar până la urmă am convenit că trebuie să fie asistată psihologic, că trebuie să reușim să o ajutăm. Fata are mama plecată la muncă în străinătate și locuiește cu fratele. De asemenea, nu de puține ori, în Compartimentul de Toxicologie, așa-zișii dependenți de noile substanțe psihoactive, de aceste incorect numite etnobotanice, sunt deseori acei copii care au o familie monoparentală sau chiar cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate și sub această formă, repet, de abandon mascat”, a explicat Mihai Gafencu.

Medicul psihiatru Laura Nussbaum, șeful Clinicii de Psihiatrie și Neurologie pentru Copii și Adolescenți din Timișoara, din cadrul Spitalului „Louis Țurcanu” descrie o situație și mai gravă: în unitatea medicală ajunge cel puțin un copil pe săptămână, cu părinți plecați la muncă în străinătate, care încearcă să se sinucidă.

„Am avut situație când copilul nu a mai vrut să vorbească, deși știa. A fost așa de șocat, că n-a mai vrut să vorbească. Sunt mai rare situațiile, dar sunt foarte grave. Am avut situații pe etape de vârstă de tulburări alimentare. Și anume, unii dezvoltă anorexie mentală, nu mai mănâncă, alții bulimie nervoasă, mănâncă, vomită, tot pe bază de stres și pentru că vor să atragă atenția asupra lor din partea părinților. De asemenea, în fiecare săptămână avem una-două tentative de sinucidere. Copiii încearcă tot felul de lucruri, poate nu cele mai periculoase; beau zece tablete de Paracetamol, încearcă să-și facă leziuni pe brațe. Unii vor doar să atragă atenția asupra problemelor lor, dar unii chiar vor să moară. Unii au încercat serios de tot: cu aruncat de la etaj, cu încercare de spânzurare, iau multe medicamente și ajung în comă, la terapie intensivă”, povestește Laura Nussbaum.

Medicul psihiatru spune că plecarea părinților la muncă în străinătate are un impact foarte puternic asupra copiilor care sunt lăsați acasă, atât emoțional, cât și psihologic.

„La începutul lunii iulie am avut un caz al unui copil care se simte abandonat. Părinții l-au lăsat acasă, iar pe ceilalți doi frați, unul mai mare și unul mai mic, i-au luat în Londra cu ei, unde s-au mutat. Pe unul dintre frați nu l-au luat, pentru că era puțin poate mai hiperactiv, iar copilul ca reacție nu putea să-și explice nicicum din ce cauză părinții «pe mine nu m-au luat și m-au abandonat». Nu era nicio explicație logică, eu ca adult, ca medic, nu puteam să explic. Acum are opt ani, e abandonat deja de doi ani, sunt repercusiuni serioase”, a precizat Laura Nussbaum.

În Clinica de Psihiatrie și Neurologie pentru Copii și Adolescenți din Timișoara sunt consultați, în fiecare săptămână, cel puțin patru micuți sau tineri care au părinți plecați la muncă în străinătate.

„Unii copii ajung la noi cu vagabondaj, cu chiul școlar, cu furturi. Așa se manifestă un copil când vrea să atragă atenția părinților. Copiii vin pentru evaluare. Dacă e prin urgență, pot rămâne și la internare. Noi intervenim medicamentos și prin psihoterapie, dar ce psihoterapie poți să faci tu cu acel copil la care părinții nu vin? Mereu trebuie să lucrezi puțin și cu familia. Unii copii mai dezvoltă ticuri pe bază emoțională”, spune medicul.

La Timișoara funcționează și un centru al Organizației „Salvați Copiii”, unde 40 de copii care au părinți plecați la muncă în străinătate sunt ajutați la teme și sunt consiliați psihologic. De asemenea, primesc și o masă caldă gratuită în fiecare zi. Centrul funcționează în două săli de clasă ale Școlii Generale Nr.1 din Timișoara.

„Dintre cei 40 de copii înscriși anul trecut în centru, 20 au participat la activitățile zilnice, în intervalul 12.00-16.00, și au fost ajutați la teme. 10 dintre cei 40 de copii au beneficiat de meditații. Sunt unii dintre ei care se descurcă foarte greu cu școala, au rezultate scăzute și i-am sprijinit la materiile la care prezentau dificultate. Toți cei 40 de copii au beneficiat de consiliere psihologică și de activități socio-educative și recreative”, a declarat Delia Horcea, coordonatorul Centrului de zi pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate din Timișoara.

Iar poveștile celor ajunși în centru sunt cutremurătoare. „Recent am auzit mărturisirea unei fetițe de 12 ani, beneficiară a centrului, care le-a spus părinților la telefon «nu vreau să-mi mai trimiți nimic, nu vreau să mai îmi faceți cadouri, ci vreau să fiți aici cu mine»”, își amintește Delia Horcea.

Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, la sfârșitul anului trecut erau, la nivel national, 94.896 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Situația descrisă în Timiș se regăsește în toate zonele țării.

Aproape un sfert dintre părinții copiilor care învață la cea mai mare școală din Bistrița-Năsăud, Artemiu Publiu Alexi din Sîngeorz-Băi, sunt plecați în străinătate. Copiii rămași acasă au grave probleme de integrare, sunt timorați și speriați, se simt abandonați și refuză să interacționeze cu colegii sau cu profesorii.

„Suntem o zonă defavorizată putem spune. Nu mai există industrie, nu mai sunt locuri de muncă, în afară de sectorul bugetar, care este și el foarte limitat. Doar niște mici făbricuțe mai oferă câteva locuri de muncă și oamenii sunt nevoiți să plece…” povestește directorul școlii generale Artemiu Publiu Alexi din Sîngeorz-Băi, Adrian Bosancu.

În ultimii ani, conducerea școlii, profesorii și psihologul din instituția de învățământ luptă, împreună cu copiii, pentru ca dorul de părinți să nu îi mai sfâșie atât de tare.

Unul dintre proiecte, „Singur acasă, împreună la școală” a reușit să îi atragă pe copii ca un magnet în cabinetul psihologului, care s-a transformat într-o adevărată oază de recreere, un loc în care problemele sunt uitate.

Copiii învață aici să joace șah, să picteze, să coloreze și să viseze, pare că își găsesc locul lor.

„Sunt foarte multe activități culturale pe care le dezvoltăm… Avem un alt proiect local de dezvoltare a patriotismului, pentru că am sesizat că în anumite familii nu mai există acest sentiment. Trebuie să fim patrioți, nu naționaliști. Avem un proiect intitulat „De ce iubim România?” pentru că an de an să putem să descoperim de ce iubim această țară și bineînțeles, copiii care au părinții plecați în străinătate, și chiar care sunt cei plecați dincolo, sunt foarte încântați de acest proiect. Nimeni nu ne poate fura și tăia rădăcinile pe care le avem, iar dorul de țară se resimte indiferent de vârstă” spune directorul Adrian Bosancu.

„Copii simt dorul de mamă, de tată, deși din punct de vedere material, probabil că le sunt asigurate toate condițiile. De foarte multe ori, am copii care vin bucuroși și îmi spun că peste o săptămână vine mama sau tata și îi văd apoi extrem de triști, după ce pleacă. Pentru a completa aceste goluri din punct de vedere spiritual, sufletește, am gândit diferite activități atractive, în care ei să învețe să socializeze, să se bucure de lucruri mărunte și prin activități în cabinetul școlar, dar și în timpul recreațiilor. În timpul pauzelor, cabinetul meu este la dispoziția copiilor. Am încredere în ei și au încredere în mine.(…) Este foarte important să luptăm împotriva marginalizării, împotriva excluderii din grup. Acești copii sunt mai închiși, socializează mai puțin și simt o nevoie mare de afecțiune. Odată ce le oferi afecțiune, devin foarte prietenoși, când își găsesc corespondentul. Cel puțin în persoana mea, au găsit acest corespondent. Au găsit prietena care ține loc de mama, de tata…Școala trebuie să fie a doua mamă pentru ei” povestește Raveica Gaveniuc, consilierul psihologic al școlii.

Nimeni nu știe exact câți români sunt peste hotare. Datele oficiale au la bază doar cazurile în care se încheie contracte de muncă legale. Oficial se vorbește de 3,5-4 milioane de oameni. Neoficial, numărul este dublu.