Din vara anului 2017, Petrișor Iulian Statie, un bărbat de 40 de ani, din localitatea Băleasa, județul Olt, patronează Școala de Fotbal ACS Viitorul Băleasa. Omul este șofer pe TIR, iar după multe curse făcute în străinătate, anul trecut a decis să-și investească banii în propriul club de fotbal, sport pe care l-a practicat în tinerețe.
Petrișor a înțeles însă repede că fotbalul de performanță începe din copilărie. Așa că în timpul liber, bărbatul se află pe terenul de fotbal pentru a urmări evoluția tinerilor înscriși la școala sa de fotbal.
„Sunt șofer pe TIR, am făcut curse în străinătate, momentan am rămas în țară. Sunt angajatul unei firme. Am jucat ceva fotbal de mult, dar nu la un nivel înalt, pentru că eu nu am avut sprijinul pe care îl au astăzi cei de la noi: să nu plătești nimic, să fie totul gratis, microbuzul la poartă ca să meargă la antrenament. În 2017, când eram în cursă în Germania, mi-a venit ideea să îmi fac un club de fotbal. Asta am și făcut când am ajuns în țară: am deschis ACS Viitorul Băleasa. Avem peste 40 de copii. Am făcut și o echipă în Liga a IV-a, pentru a da celor mai mari ocazia să joace. Cred că ne vom clasa bine. Acum vrem să participăm cu trei echipe, Liga a IV-a, juniori B1 și avem câțiva copii 2006-2007″ povestește Petrișor Iulian Statie.
Viitorul Băleasa a devenit, în acest an, campioana județului Olt la nivel de juniori B1, copiii născuți în 2001 obținând rezultate deosebite. Trei dintre jucătorii de la echipa pregătită de fostul antrenor al echipei Real Craiova, Sorin Pătrașcu, se află dejaîn probela Universitatea Craiova.
„Domnul Pătrașcu se ocupă în general de echipa care participă acum la Liga a IV-a. Mai sunt cei mici, de care, când sunt eu plecat, se ocupă dânsul, le dă de lucru. Când sunt eu acasă, mă ocup eu de ei. Avem trei copii la Universitatea Craiova, deocamdată. Toți trei sunt născuți în 2005, unul dintre a obținut titlul de cel mai bun portar la un turneu la Slatina. În primul an, am câștigat titlul de campioni la juniori B1, la AJF, în vară au ieșit campioni. Nu regret alegerea făcută, încercăm să căutăm copii în zonele rurale, pentru că ei sunt uitați acolo, nu îi mai caută nimeni. La noi sunt înscriși și din localitățile apropiate,” povestește Petrișor.
Bărbatul recunoaște că nu a recuperat niciun leu din ce a investit. Și totuși… merge mai departe.
„Noi avem stadion, dar nu este cel care se cere, îngrădit cu gard, mai trebuie lucrat. La primăvară, sper să putem juca la Băleasa. S-au cheltuit foarte mulți bani, nu am recuperat nimic. Numai microbuzul pe care l-am plătit într-un an peste 12.000 de lei, plus echipamente, au trei rânduri de echipamente, peste 30.000 de lei. Acum ne-a ajutat cineva, Marian Vigu, un domn foarte cuminte, care ne-a plătit un cantonament iarna trecută, acum ne-a cumpărat un microbuz, are o firmă de șape dumnealui, este și sponsor la Universitatea. Apare numele pe tricourile noastre,. Vom trece și numele primăriei, dacă se va implica mai mult și va ajuta,” promite olteanul.
Ionuț și Ramona Gîlcescu, un cuplu din Târgu Cărbunești, județul Gorj, au plecat în urmă cu zece ani, să muncească în Anglia. Bărbatul de 34 de ani are propria firmă de construcții în străinătate și încă de la început, a promis că va reveni acasă, ca să pornească o afacere în localitatea natală. A deschis un magazin, și-a construit o casă, iar de două luni, are și Clubul Sportiv Școala de Fotbal Pandurii Târgu Jiu. Omul promite că va mai sta cel mult un an în Anglia, după care se va întoarce definitiv acasă pentru a se ocupa de echipele sale de fotbal.
„De două luni, am eu Clubul Sportiv Școala de Fotbal Pandurii Târgu Jiu, dar este înregistrat din 2005. Am 42 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Sunt două grupe înscrise la AJF: 10-12 și 8-10, juniori D și E. Am jucat și eu fotbal în Liga a II-a, la juniori. Aveam 16 ani, am jucat la Gilortul Târgu Cărbunești. M-am oprit la 22 de ani, când am plecat în străinătate. Încă de atunci, am plecat cu gândul să revin și să deschid o școală de fotbal, să ajut copiii, în primul rând. Muncesc de 10 ani în Anglia. Soția mea rămâne acasă, cu copilul, pentru că e la școală, dar în cel mult un an mă întorc definitiv. Soția mă susține 100% în ceea ce fac,” povestește Ionuț Gîlcescu.
Acesta nu stă departe nici de echipa de liga a IV-a, Gilortul Târgu Cărbunești, coordonată de același antrenor, Mihai Avramescu. Ionuț achită și o parte din salariile unor jucători.
„Antrenorul nostru este și la Gilortul Târgu Cărbunești și mai sunt încă trei jucători de acolo, cei mai buni, cărora le suport jumătate din salariu. Susțin financiar și moral și echipa Gilortul Târgu Cărbunești. În ceea ce privește școala mea de fotbal, mi-am propus să ajung cel puțin în Liga a II-a, cu copiii. Vreau să mai formez o grupă pentru copiii de șase ani, cu care, peste patru ani, să joc cel puțin Liga a III-a. Suntem la început acum. Vreau să mai aduc copii. Nu le luăm niciun ban, totul este gratuit. E greu ca părinții să înțeleagă acest fenomen, mai ales în ziua de azi, că nimeni nu prea mai face sport, nu neapărat fotbal. Autoritățile nu ne oferă deocamdată decât bază sportivă, dar sperăm ca pe viitor implicarea să fie și mai mare. Am și eu copilul la echipă, are șase ani, mă bazez pe grupa 2012,” adaugă Ionuț.
Acesta a făcut și un calcul din care rezultă că, în cele două lunia investit peste 17.000 de lei în școala de fotbal, bani pe care i-a câștigat în străinătate.