#roMânia SINDROMUL ITALIA. Boala „importată” de românii plecați la muncă în străinătate / „Îmi venea să urlu ca lupul. Spuneam: Dă-mi, Doamne, putere să mai rezist o lună, să-mi plătesc datoriile”

Foarte mulți români au ales în ultimele două decenii să emigreze în Vest, pentru un trai mai bun. Una dintre țările în care aceștia s-au integrat destul de repede și au reușit să își găsească un loc de muncă este Italia. Însă, odată cu trecerea timpului, această decizie a emigrării scoate la iveală un cost mult prea mare pentru mulți.

„Îmbunătățirea situației financiare produce inițial o stare de optimism și de mulțumire a întregii familii, însă, după câțiva ani, relațiile familiale au de suferit, în special din cauza separării îndelungate a mamelor de copii”, a precizat prof.dr.Roxana Chiriță, director medical în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

Specialiștii din cadrul Institutului ieșean susțin că „Sindromul Italia” este un fenomen medico-social. A fost pus în evidență în anul 2005, de doi psihiatri ucraineni și a fost preluat de specialiștii psihiatri români. Acest fenomen nu este considerat o patologie, nu a fost introdus ca diagnostic în tratatele de specialitate. Psihiatrii ieșeni afirmă că „Sindromul Italia” nu este unul depresiv, ci reprezintă un fenomen medico-social ce include pacientul cu tulburări psihice și familia acestuia rămasă în România.

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00

ACTUALITATE Victor Ponta: „Nu am dat BANI să-l cunosc pe Trump. Sunt mai zgârcit”

19:30

„Schimbarea mediului de viață are un impact negativ asupra persoanelor fragile emoțional. Dialogul într-o altă limbă, cultura diferită, persoanele necunoscute, toate acestea potențează declinul psihic al persoanei expuse. În plus, lipsa unui contract de muncă, culminată cu lipsa asigurării medicale și a unui medic de familie, produce adesea o neîncredere cu urmări nefaste”, apreciază dr.Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

Potrivit acestuia, persoanele care sunt angajate în străinătate, în special pe posturi de îngrijitoare pentru persoane vârstnice, fac parte din clase sociale sub medii, fiind dispuse la compromisul sănătății psihice. Ele acceptă condiții improprii, fiind dispuse să lucreze în lipsa actelor, fără a avea o fișă a postului, un contract de muncă înregistrat și chiar fără a li se respecta intimitatea cazării. Aceste persoane sunt nevoite să locuiască împreună cu familia angajatoare, fără a dispune de o cameră proprie, își petrec majoritatea orelor dintr-o zi în compania acestor persoane, neavând pauze și niciun program permisiv vieții personale.

„Acceptarea tacită, necomunicarea și închiderea în sine creează o pantă abruptă emoțională, care devine din ce în ce mai greu de controlat, aspectele străine precum țara, orașul, casa, persoanele, limba conducând alunecos persoana către o tulburare psihică. Pacienții afectați de munca în străinătate resimt într-o perioadă destul de scurtă de timp oboseala profesională fizică și psihică”, consideră dr. Andreea Nester, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului ieșean.

„Nu mai puteam suporta!”

Astfel de drame ies la iveală în fiecare an la Institutul de Psihiatrie ieșean. Sute de femei care se întorc de la muncă, din străinătate, ajung la „Socola” și povestesc specialiștilor prin ce au fost nevoite să treacă.

„Am plecat în urmă cu peste zece ani în Italia, ca să-mi pot ajuta copiii să studieze. Am lucrat la o familie, dar era foarte rea. Nu dormeam zi și noapte. Era foarte greu de lucrat acolo. Îmi aruncau lucrurile prin bucătărie, pe jos, îmi murdăreau baia… La un moment dat, fiul familiei la care lucram a vrut să-mi pună mâna în gât. Am plecat pentru că nu mai puteam suporta!”, a povestit una dintre paciente.

Multe ieșence merg la lucru ca „badante„. „Badantele” sunt româncele care îngrijesc bătrâni și care, pentru salarii cuprinse între 600 și 1.200 de euro/lună, ajung să trăiască drame pe care le plătesc cu sănătatea. Una dintre aceste femei, Roxana (57 de ani), care a lucrat ca „badantă” în orașul Siena din Italia. „Bătrâna mă trezea noaptea ca să mă uit cu ea pe geam. Să vedem cine trece pe stradă. Nu aveam voie să-mi încarc telefonul în casă pentru că… se consuma curent!”.

Și ajungem la Elena, care spune că lună de lună, își făcea bagajele să plece acasă din Torino, unde avea grijă de o bătrână. Și de fiecare data se gândea că este capul familiei, că are grijă de fiica și de mama sa și că un drum spre casă ar însemna dezastrul pentru țoți.

„La parter, eram eu cu cuscrele, mama lui și mama ei, tinerii stăteau sus. Mama lui era bolnavă, trebuia să o supraveghez tot timpul. Dormeam 4 ore din 24. Am rezistat trei ani și jumătate. Ieșeam pe după casă și îmi venea să urlu ca lupul! De câte ori venea sfârșitul lunii, spuneam că îmi fac valiza că nu mai pot. Gandindu-mă la datorii, strâgeam din dinți și spuneam „Doamne, dă-mi putere să mai rezist o lună„. Camera nu avea geam, era săpată în deal, era igrasie, acolo m-am îmbolnăvit”.

Și tot acolo, încercând să o prindă pe femeia în vârstă, care se împiedicase, a căzut atât de rău încât și-a fracturat două inele de la coloana vertebrală. A ajuns în cele din urmă în România mai bolnavă decât plecase și cu probleme mult mai mari. Elena recunoaște că se află pentru a 10-a oară la Socola. „Când spuneam că nu mai sunt eu și o luam pe un drum, mergeam la psihiatrie. Azi, cu ajutorul medicilor care m-au tratat, sunt conștientă. Îi mulțumesc medicului că uneori mai zâmbesc„, a mai spus femeia.

Care sunt simptomele

Doctorii au precizat că cele mai multe persoane cu „Sindromul Italia” tratate la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași acuzau în special stări de depresie, însă este într-o creștere continuă numărul celor care se prezintă la medic cu psihoze – idei delirante de urmărire și prejudiciu, de persecuție sau halucinații auditive complexe ori halucinații vizuale.

De multe ori, primele simptome care apar sunt doar fizice, fără o legătură aparentă cu o tulburare psihică. Apar dureri de spate, de membre, tulburări gastrointestinale și de somn sau modificări de apetit.

De asemenea, femeile se simt foarte obosite și li se pare imposibil să ducă la capăt chiar și cea mai banală activitate. Ajung să vorbească despre lipsa oricăror emoții, despre o „goliciune” interioară și despre senzația unei apăsări permanente în piept.

Multiple efecte negative

Cifrele guvernamentale arată că românii preferă ca țară de emigrare Italia (1.152.000), urmată de Spania (1.005.564), apoi Germania (452.718), Marea Britanie (400.000), Franța, Canada, Statele Unite ale Americii și Belgia.

Pe de altă parte, ponderea cea mai mare a femeilor migrante vine din mediul rural și constituie circa 70% din totalul acestora. Potrivit medicilor ieșeni, peste hotare pleacă femeile în vârstă fertilă, aproximativ două treimi dintre acestea având vârste cuprinse între 15 și 44 de ani.

„Femeile care muncesc peste hotare sunt deosebit de vulnerabile în ceea ce privește protecția socială și asistența medicală în țara-gazdă. Formalizarea relațiilor de muncă este importantă pentru protecția persoanei care muncește. De altfel, pentru femeile migrante aceasta constituie o provocare, reieșind din faptul că muncesc preponderent în familii angajatoare. Doar o treime dintre femeile migrante au contract de muncă permanent sau temporar, iar datele studiilor în domeniu relevă că relațiile contractuale sunt în corelare cu vârsta femeilor. Cu avansarea în vârstă, tot mai multe femei tind să obțină contracte de muncă, permanente sau temporare”, spune dr.Andreea Nester.

Medicul psihiatru susține că există mai multe efecte negative ale migrației, nu doar afecțiunile psihice sau cele fizice. „Printre efectele negative mai semnificative ale migrației ar putea fi următoarele: copii rămași fără îngrijire părintească și vârstnici fără suport, destrămarea familiilor migranților, depopularea localităților rurale, sate în care au rămas preponderent bătrânii și copiii, precum și lipsa specialiștilor și a forței de muncă în anumite domenii”, a menționat dr. Nester.

Specialiștii spun că și foarte multe femei trecute de vârsta tinereții aleg drumul Italiei pentru a se ocupa de bătrânii diagnosticați cu demență. Totuși, după vârsta de 40 – 45 de ani, unele semne de îmbătrânire devin vizibile prin diminuarea performanțelor fiziologice și apariția bolilor degenerative. Procesul de îmbătrânire este compus din declinul natural specific fiecăruia și acțiunea condițiilor sociale și profesionale, astfel masa musculară este diminuată, forța și amplitudinea mișcărilor sunt scăzute, sensiblitatea la frig este scăzută odată cu diminuarea țesutului adipos, instalându-se în multe cazuri osteoporoză cu o mare tendință la fracturi.

„Coloana vertebrală se curbează, mișcările încetinesc, scad acuitatea vizuală și cea auditivă, apar perturbări ale memoriei și se diminuează precizia de efectuare a unei sarcini. În plus, femeia are o talie mai mică, ventilația pulmonară maximă și capacitatea vitală sunt mai reduse, existând o diferență de până la 30% în ceea ce privește masa musculară. Cantitatea de hemoglobină este și ea redusă cu 20%, comparativ cu aceeași greutate la sexul opus. Ținând seama de aceste defavorizări structurale, greutatea maximă permisă pentru o femeie de a fi ridicată cu brațele este de aproximativ 10-15 kg, greutate care, de cele mai multe ori, se depășește în cazul activității de badantă, de femeie care îngrijește un bolnav de demență, Alzheimer sau de altă natură”, subliniază dr.Cozmin Mihai.

Potrivit acestuia, asigurarea unei alimentații corespunzătoare (mese regulate calitativ și cantitativ) este absolut necesară din partea angajatorului, dat fiind faptul că persoana angajată petrece 24 de ore la locul de muncă, neavând posibilitatea să se deplaseze în afara locuinței decât într-o pauză stabilită de angajator, de cele mai multe ori fiind cuprinsă într-un interval de o oră pe zi.

De remarcat este faptul că, în cursul anului 2016, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași au fost internate 3.384 de femei cu depresie (5% dintre acestea fiind încadrate în „Sindromul Italia„). Anul trecut, numărul femeilor internate cu depresie a fost de 3.177 (5% dintre acestea fiind încadrate în „Sindromul Italia„).