Prima pagină » Anunțul CNAS după ce platforma electronică a clacat. „Sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate este subdimensionat”

Anunțul CNAS după ce platforma electronică a clacat. „Sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate este subdimensionat”

Anunțul CNAS după ce platforma electronică a clacat. „Sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate este subdimensionat”

Furnizorii în contract cu casele de asigurări de sănătate pot înregistra serviciile acordate și în modul off-line, a anunțat, miercuri, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), după ce, în ultimele zile, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a înregistrat unele disfuncționalități.

CNAS a precizat miercuri că au fost investigate cauzele care au dus la blocaje ale platformei şi s-au luat măsuri pentru remedierea lor. „Disfuncţionalităţile nu au fost rezolvate în totalitate, astfel că şi astăzi (miercuri – n.r.) există situaţii în care la accesarea platformei de către furnizori se mai înregistrează erori de conectare. CNAS face eforturi pentru remedierea cât mai urgentă a situației”, a anunțat instituția, printr-un comunicat de presă.

„Probleme mai pot apărea”

„Ne cerem scuze pacienților şi furnizorilor pentru problemele întâmpinate în accesarea sistemului informatic al asigurărilor de sănătate. Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru rezolvarea acestei situații. Din păcate, cu toate eforturile depuse de echipa CNAS, astfel de probleme mai pot apărea până la retehnologizarea şi redimensionarea sistemului”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Conform sursei citate, sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate este subdimensionat şi construit pe tehnologii şi echipamente învechite. CNAS a inițiat un proiect pentru redimensionarea şi retehnologizarea sistemului informatic, care va fi realizat cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Astfel, până la implementarea proiectelor de redimensionare și retehnologizare a întregii platforme informatice, sistemul de stocare și prelucrare a datelor va fi extins astfel încât să poată îmbunătăți timpii operaţionali.

Conducerea CNAS recomandă furnizorilor  de servicii medicale ca, în conformitate cu prevederile legale, până la remedierea disfuncționalităților să înregistreze serviciile prestate în modul off-line. Urmează ca prin Ordin al Președintelui CNAS să fie stabilită procedura de raportare în PIAS a serviciilor acordate off-line în această perioadă, a celor acordate off-line anterior producerii disfuncționalității, care aveau termen de raportare în această perioadă, precum și a serviciilor acordate off-line în luna iunie 2023 care nu au putut fi raportate în termenul legal de 72 de ore.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și