10% dintre angajații europeni și-au luat concedii medicale din cauza deprimării – STUDIU

Publicat: 02 10. 2012, 17:19
Actualizat: 26 03. 2019, 04:32
Unul din zece angajați europeni și-a luat concediu medical din cauza deprimării, conform unui studiu efectuat pe un eșantion de 7.000 de persoane din șapte state europene, informează BBC News online.

Unul din zece angajați europeni și-a luat concediu medical din cauza deprimării, conform unui studiu efectuat pe un eșantion de 7.000 de persoane din șapte state europene, informează BBC News online.

Studiul Mori a fost efectuat de Asociația Europeană pentru combaterea Depresiei (EDA) în Marea Britanie, Germania, Italia, Danemarca, Turcia, Spania și Franța.

Angajații din Marea Britanie, Danemarca și Germania sunt cei mai predispuși să facă depresie.

În total, 20 la sută dintre cele 7.000 de persoane intervievate au suferit de depresie cel puțin o dată în viață. Cea mai mare pondere a fost în Marea Britanie (26%), iar cea mai mică în Italia (12%).

Dintre angajații care suferă de deprimare, cei din Germania (61%), Danemarca (60%) și Marea Britanie (58%) și-au luat concedii medicale, ponderea cea mai redusă fiind în Turcia (25%).