6 greșeli care transformă cafeaua într-un pericol pentru organism
Exsită greșeli pe care le fac toți oamenii în legătură cu cafeaua, fie că vorbim despre mituri legate de proveniența ei, fie că vorbim despre depozitarea acesteia sau prepararea ei. Mai jos puteți vedea unele dintre cele mai comune astfel de greșeli, potrivit Fox News.
1. Cumpărăm cafea măcinată: Cu toții ne înghesuim să cumpărăm cafea măcinată și fugim de cafeaua boabe, fie pentru că găsim plictisitor și mult prea complicat să o râșnim noi acasă, fie pentru că ne e mai ușor și mai la îndemână să o procurăm gata măcinată. Experții în chimie alimentară spun că aceasta din urmă conține mai mulți radicali liberi care pot contribui la apariția stresului oxidativ și a diferitelor inflamații în organism.
2. Păstrăm cafeaua în ambalajul original după deschidere: Cafeaua trebuie depozitată în recipiente în care să nu pătrundă aerul. Astfel, cafeaua își va păstra proprietățile în ceea ce privește sporirea antioxidanților în corpul uman.
3. Bem cafea prea de dimineață: Specialiștii recomandă ca ceașca de cafea să fie băută undeva între orele 10 și 12 dimineața, pentru ca atunci scade nivelul de cortizol din organism și simțim nevoia de un plus de energie. O cafea băută în grabă dimineața la ora 7 nu ajută mai deloc.
4. Bem prea multă cafea: Excesele nu sunt recomandate niciodată. Această regulă se aplică și când vine vorba de cantitatea de cafea pe care o bem zilnic. O ceașcă de 225 ml pe zi este de ajuns pentru organism. Orice depășește această cantitate poate conduce la efecte nedorite, mai ales în cazul persoanelor care suferă de diabet, anxietate sau au probleme cu refluxul gastroesofagian.
5. Punem prea mult zahăr în cafea: Unul dintre cele mai mari avantaje ale cafelei este acela că stabilizează nivelul de zahăr din sânge și reduce riscul apariției diabetului de tip 2, mulțumită antioxidanților pe care îi conține. Așadar, atunci când îndulcim în mod excesiv cafeaua, nu facem altceva decât să o transformăm într-un desert, care nu mai are nimic în comun cu originalul.
6. Bem din aceeași cafea o zi întreagă: Bem de câteva ori dintr-o ceașcă de cafea, apoi o uităm undeva pe birou și ne întoarcem la ea doiă ore mai târziu și tot așa. Acest lucru este greșit. Cu cât este lăsată mai mult în ceașcă, aciditatea cafelei crește, putând duce la apariția arsurilor gastrice și a indifestiei și, totodată, atacă smalțul dinților.