Prima pagină » Sănătate » A fost identificată gena care declanșează o formă agresivă de cancer mamar

A fost identificată gena care declanșează o formă agresivă de cancer mamar

A fost identificată gena care declanșează o formă agresivă de cancer mamar
Gena care declanșează una dintre cele mai periculoase forme de cancer mamar a fost identificată de cercetătorii de la Wellcome Trust Sanger Institute din Marea Britanie, care speră să producă pe baza descoperirii lor o serie de tratamente noi și eficiente împotriva acestei maladii.

Potrivit dailymail.co.uk, descoperirea oamenilor de știință britanici vizează cancerul mamar triplu negativ, o maladie greu de tratat, caracterizată prin tumori care cresc și se răspândesc foarte repede. Acest tip de cancer a fost denumit astfel pentru că nu exprimă genele asociate receptorilor estrogeni (ER), receptorilor de progesteron (PR) și celor de Her2/neu.

Specialiștii consideră că această formă reprezintă o cincime din totalul cazurilor de cancer mamar de pe plan mondial și apare în general la tinerețe, afectând femeile cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani.

Tratamentele clasice, începând cu medicamentul standard Tamoxifen și până la medicamentul-minune Herceptin, sunt complet inutile în fața acestui tip de cancer, care are cel mai rău pronostic medical dintre toate formele de cancer mamar.

Descoperirea făcută de cercetătorii de la Wellcome Trust Sanger Institute, aflat în apropiere de Universitatea Cambridge, aduce o rază de speranță întrucât ar putea conduce spre dezvoltarea unor noi tratamente.

Studiul, realizat pe un eșantion de aproape 3.000 de femei, a dezvăluit faptul că o anumită genă, denumită BCL11A, este deosebit de activă în tumorile pacientelor care suferă de cancer mamar triplu negativ.

Femeile la care cercetătorii au identificat această genă aveau în același timp forme avansate de cancer, potrivit acestui studiu, publicat în revista Nature Communications.

Experimentele pe șoareci au confirmat rolul important jucat de această genă.

De exemplu, animalele care au fost modificate genetic pentru a dezvolta cancer mamar au rămas sănătoase atunci când gena respectivă a fost dezactivată.

De asemenea, dezactivarea genei la nivel celular a făcut ca acestea să devină mai puțin dispuse să devină canceroase.

Cancerul mamar triplu negativ tinde să fie mai agresiv decât oricare alt tip de cancer mamar. Studiile au arătat că obișnuiește să se extindă dincolo de zona sânilor și prezintă un risc mai mare de recidivă după tratament. Riscurile par să fie cele mai mari în primii ani după tratament.

Citește și