Prima pagină » Sănătate » A fost identificată regiunea din creier responsabilă de instalarea schizofreniei și a bolii Alzheimer

A fost identificată regiunea din creier responsabilă de instalarea schizofreniei și a bolii Alzheimer

A fost identificată regiunea din creier responsabilă de instalarea schizofreniei și a bolii Alzheimer
Creierul are o regiune care este responsabilă de instalarea schizofreniei și a maladiei Alzheimer, potrivit unor cercetători britanici care au identificat zona cerebrală folosind tehnici de imagistică medicală, informează bbc.com.

Regiunea cerebrală în cauză se dezvoltă în perioada târzie a adolescenței și este printre primele care se deteriorează în timpul procesului de îmbătrânire. În prezent, medicii au dificultăți în a prezice care persoane vor suferi de schizofrenie și care vor suferi de Alzheimer.

Potrivit rezultatelor studiului publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, există indicii privind posibilitatea diagnosticării timpurii a acestor maladii.

Totuși, experții spun că „este nevoie de multe cercetări pentru a vedea cum pot fi utile aceste descoperiri în clinici”.

Echipa de cercetători de la Medical Research Council a efectuat studiul folosind imagistica prin rezonanță magnetică asupra a 484 de voluntari sănătoși, cu vârsta cuprinsă între 8 și 85 de ani.

Savanții au vrut să vadă cum se modifică creierul, în mod natural, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă.

Datele obținute au arătat existența unui model comun: părțile creierului care se dezvoltă ultimele sunt primele care arată semne de degradare cauzată de îmbătrânire.

Aceste regiuni cerebrale – o rețea de neuroni sau materie cenușie – lucrează cu informații foarte importante, „prioritare”, furnizate de diferitele simțuri ale organismului, cum sunt văzul și auzul.

Cercetătorii au analizat datele obținute de la pacienți bolnavi de Alzheimer și alții bolnavi de schizofrenie și au descoperit că în ambele cazuri sunt afectate aceleași regiuni din creier.

Rezultatele studiului vin să susțină ceea ce alți experți au presupus de mai mult timp. Deși sunt două boli diferite, Alzheimer și schizofrenia sunt legate una de alta.

„În trecut, medicii denumeau schizofrenia «demență prematură», dar până acum nu am avut nicio dovadă clară că aceeași regiune din creier ar fi asociată cu două boli atât de diferite. Acest studiu amplu și detaliat oferă veriga lipsă importantă între dezvoltare, îmbătrânire și procesele legate de maladii care au loc în creier”, a declarat profesorul Hugh Perry.

„Cercetarea pune în discuție probleme precum posibilii factori genetici și de mediu care pot apărea în prima parte a vieții și care apoi pot avea consecințe pe durata restului vieții. Cu cât vom afla mai multe despre aceste maladii foarte dificile, cu atât vom fi mai aproape de a-i ajuta pe pacienți și pe familiile acestora”, a mai spus acesta.

„Schizofrenia poate fi devastatoare, dar, în prezent, este foarte dificilă prezicerea cu acuratețe a pronosticurilor pozitive și a celor negative în cazul pacienților. Acest studiu ne aduce mai aproape de a face o predicție corectă, oferind astfel șansa, în viitor, a dezvoltării unor tratamente mai bune”, a declarat Michael Bloomfield, de la University College din Londra.

Savanții speră să poată descoperi modul în care pot să prevină daunele cerebrale, cu ajutorul acestui studiu și al celor care vor urma pe această temă.

Citește și