Prima pagină » Sănătate » Acest stil de viață este mai periculos decât alcoolul, tutunul și sedentarismul la un loc

Acest stil de viață este mai periculos decât alcoolul, tutunul și sedentarismul la un loc

Acest stil de viață este mai periculos decât alcoolul, tutunul și sedentarismul la un loc
Dieta săracă și obezitatea prezintă cel mai mare risc pentru bolile netransmisibile, mai mult decât tutunul, alcoolul și lipsa activitații fizice combinate, a spus Alexandr Parlesak, profesor la Universitatea Metopolitană din Copenhaga, miercuri, la conferința Mediafax.

Alexandr Parlesak a prezentat, la conferința Mediafax studiul „Coșuri alimentare sănătoase, durabile, accesibile și cultural acceptabile pentru România”.

Potrivit acestuia, lipsa hranei sau alimentația nesănătoasă se reflectă în România în numeroasele cazuri de anemie.

Conform unui raport al UNICEF din 2005, 50 la sută dintre copiii mai mici de un an din România au deficit de fier iar 7,3 la sută dintre copiii mai mici de 2 ani și 8,5 la sută dintre cei cu vârste între 2 și 5 ani au greutate mai mică decât cea normală, ceea ce are efecte negative asupra dezvoltării cognitive.

De asemenea, studiile la nivel național indică faptul că, până în 2006, 90 la sută dintre școlarii români consumau mai puțin decât cantitatea minimă recomandată de calciu (800 mg/zi) și că mai mult de 99% dintre școlari aveau deficit de vitamina D.

În paralel cu subalimentarea, în România cresc supraponderabilitatea și obezitatea în rândul tinerilor și adolescenților. Acestea sunt responsabile de apariția diabetului de tip 2, bolile cardiovasculare și cancerul.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în colaborare cu Centrul Global pentru Nutriție și Sănătate de la Copenhaga, au făcut o analiză a posibilității de introducere în alimentația zilnică a românilor de alimente sănătoase și care să se încadreze într-un buget minim pe care să și-l permită fiecare familie. Analiza s-a desfășurat în lunile februarie-martie 2014, în magazine, piețe, hypermarketuri din patru regiuni ale țării.

Specialiștii OMS și ai Centrului Global pentru Nutriție și Sănătate au concluzionat că valoarea coșului minim zilnic și care să și asigure tot necesarul de nutrienți pentru o familie de patru persoane ar putea fi în valoare de minim 19,41 lei. Acest coș zilnic poate include: făină integrală, pâine cu tărâțe, varză, ficat de porc, macrou, telemea, ceapă, morcovi, cartofi, sfeclă, mălai. Componența coșului zilnic sănătos este calculată în conformitate cu recomandările privind aportul de nutrienți și obiectivele privind alimentația formulate de către OMS (OMS 2003; OMS 2004). Coșul zilnic poate fi diversificat la un cost cuprins între 20 și 26 de lei, în componența acestuia mai putând fi introduse merele, orezul, prazul, alte organe animale și o varietate mai mare de pește.

Conferința în care au fost prezentate rezultatele studiului „Coșul Național de Alimentație Sănătoasă” a fost organizată de agenția de presă Mediafax, în parteneriat cu Biroul pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății și Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului „Alfred Rusescu”.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro