Acord între sindicaliștii Sanitas și Guvern: Salariile din Sănătate CRESC cu 15%, în două tranșe
Reprezentanţii Federaţiei sindicale Sanitas transmit că, în urma discuţiilor avute luni, la Palatul Victoria, pe tema majorărilor salariale din sistemul de sănătate, au convenit asupra unei creşteri a salariilor de bază cu 15 % în două tranşe, care urmează să fie acordate din lunile martie şi iunie, pe lângă cei 5% acordaţi pentru întregul sistem bugetar începând cu 1 ianuarie 2024.
recizările au fost făcute de , şi prim-vicepreşedintele federaţiei, Iulian Pope.
„Am continuat discuţiile începute săptămâna trecută şi acum două săptămâni, ne-am mutat, între timp, la ministere, tot căutăm date în continuare. Nu avem astăzi nimic cert să vă spunem decât că discuţiile continuă. Sunt multe date de aflat pe care încă nu le avem de la celelalte ministere, câţi oameni sunt, câte persoane vor trebui să primească. Nu avem nici sume totale de bani în care să zici să te încadrezi sau să creezi acel 20% cât ar fi la fiecare. Şi aşteptăm acele comisii pe care le-am înfiinţat, a fost, deja, una la Ministerul Sănătăţii. Important este că vom primi acei 15% plus 5% care, deja, merg de la 1 ianuarie. Deci, salariile de bază vor creşte în următoarea perioadă cu cei 5% pe care i-au dat de la început, plus 15% pe care ni i-a promis Guvernul”, a spus preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu.
Conform sursei citate, referirea la „anvelopa salarială” este o „eroare”.
„Anvelopa salarială e o greşeală de interpretare. Nu anvelopa salarială, care e uriaşă, nici nu ne-am referit la ea. Guvernul dă cei 5% pentru toată lumea la salariul de bază. Vor primi colegii noştri banii din 15 februarie, luna asta. Apoi, încă 15% în două tranşe, pe care nu le-am stabilit ca procent şi care se vor aplica la toată lumea, inclusiv la asistenţa socială, foarte important”, a explicat Leonard Bărăscu, citat de Agerpres.
„Tranşele sunt bătute în cuie: martie şi iunie”
La rândul lui, prim-vicepreşedintele Sanitas, Iulian Pope, a precizat, la rândul său, că în lunile martie şi iunie ar urma să se aplice cele două tranşe de majorare a salariilor.
„Tranşele sunt bătute în cuie, martie şi iunie. E un lucru pe care l-am tranşat acum. Am spus că sunt două tranşe, nu neapărat egale. Este important să vedem impactul. Nu avem toate datele la momentul acesta, sistemul sanitar e mare. Avem doar datele din subordonatele Ministerului Sănătăţii şi spitalele subordonate autorităţilor locale. Nu avem celelalte date, care însumează aproape 20.000 de oameni”, a transmis Pope.