Acuzații GRAVE la adresa unei clinici din Craiova: O pacientă spune că a suferit o arsură de gradul III în timp ce făcea un RMN

Publicat: 28 03. 2023, 12:03
Actualizat: 28 03. 2023, 12:45

Caz șocant la o clinică privată din Craiova. O pacientă de 51 de ani, care a mers să își facă un RMN pentru că avea dureri la mâna stângă, ar fi fost arsă de antena aparatului de radiologie, în timpul procedurii. Ea a fost operată în zona afectată la spitalul județean de urgență Craiova și acum își caută dreptatea în instanță.

Coșmarul Virginiei Burdulea a început la mijlocul lunii februarie când nu a mai suportat durerile la mâna dreaptă și a decis sa facă un RMN. Numai că a ieșit de acolo cu o gravă arsură și a ajuns pe masa de operație a secției de chirurgie plastică de la Spitalul Județean de Urgență Craiova.

„M-a întins pe acel pat suport ce este, mi-a pus aparatura pe partea stânga la umăr și apoi pe partea dreaptă o centură, ceva de genul de se prinde cred ca de suportul acela, ca nu știu de fapt, nici nu am avut timp sa văd ce e prins pe umărul drept ca exact aici este arsura”, spune Virginia.

O pacientă spune că a suferit o arsură de gradul III în timp ce făcea un RMN

„Ardea ca un cuptor”

„A început funcționarea aparatului, dar după vreo cinci minute, aparatul a început sa ardă foarte rău. Pe toată partea dreaptă. În clipa aia, ce s-a întâmplat?!

Doamna chiar când aparatul a ars atât de puternic încât am simțit că, corpul meu este într-un șoc, doamna a și întrebat – sunteți ok?

La care eu am răspuns că nu, pentru ca aparatul arde foarte, foarte rău, exact ca și un cuptor”, a mai spus femeia.

25 de zile de îngrijiri medicale

Imediat, craioveanca a cerut explicații, iar cadrele medicale au început să își facă cruce când au văzut-o cum arăta. A fost trimisă imediat la spital, iar acolo a fost operată. Pe biletul de ieșire din spital scrie arsură de gradul III cu corp metalic. A avut nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.

Acum femeia vrea să dea în judecată clinica și a apelat la un avocat.

O pacientă spune că a suferit o arsură de gradul III în timp ce făcea un RMN

Ce spun reprezentanții clinicii

Conducerea clinicii spune că regretă incidentul și a demarat o anchetă.

„Ne cerem scuze pentru situația prin care a trecut. Arsura la RMN este o arsura extrem de rară. Trebuia să apese butonul de panică. Acum este o analiză. Nu știu. Asta rămâne sa vedem, să facem o analiza. Aparatura este în regulă. Se fac verificări periodice. Să vedem analiza cu arsura”, a spus Diana Totoiescu, directorul tehnic al clinicii private.

Conducerea clinicii spune că la finalizarea anchetei va lua măsuri dacă se dovedește că cineva a greșit în timpul procedurii.