Prima pagină » Sănătate » Agenției Naționale a Medicamentului susține că nu poate fi interzis exportul paralel de medicamente

Agenției Naționale a Medicamentului susține că nu poate fi interzis exportul paralel de medicamente

Agenției Naționale a Medicamentului susține că nu poate fi interzis exportul paralel de medicamente
Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului, Marius Tănasă, a declarat că exportul paralel de medicamente nu poate fi interzis, pentru că România ar intra în procedură de infringement, dar se intervine atunci când nu se asigură necesarul pacienților din țară.

„Export paralel există, nu avem voie să-l interzicem, că am putea face o lege, dar am risca să fie o situație de infringement pentru România și nu cred că ne dorim această situație. Soluția este să verificăm ce se întâmplă în piață și, atunci când avem informații că (medicamentele, n.r.) pleacă spre exprortul paralel, iar nevoile pacienților nu mai sunt acoperite, atunci intervenim. Niciun distribuitor de medicamente nu dorește să încalce legea pentru că riscă să piardă autorizația de punere pe piață, ceea ce înseamnă întrerurerea activității”, a explicat vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM), la Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți, organizat în Capitală.

Directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a spus, cu aceeași ocazie, că în România comerțul paralel se ridică la aproape 600 de milioane de euro, adică 20 la sută din piața de medicamente, iar scăderea prețurilor va duce la dispariția unor medicamente.

„Prețul cel mai mic nu asigură întotdeauna și accesul la medicamente. Agenții economici, interesați atât de punerea medicamentelor pe piață, cât și de profit, vor prefera să vândă medicamentele în țările unde prețul este mai mare. 25 la sută din bugetul pentru medicamente este acoperit de producătorii de medicamente, restul fiind susținut de stat”, a mai spus Zaharescu.

Mai mult, acesta a precizat că, din cele 40 de molecule inovative introduse pe piața din România, mai sunt destule care nu au ajuns la pacienți pentru că nu au fost incluse pe listele de compensate.

La rândul lui, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a spus că autoritățile au ca obiectiv să asigure accesul pacienților la medicamente.

„Scopul nostru este de a asigura medicamentele de care au nevoie pacienții, sigur participând toți. Dacă scad prețurile, beneficiază și pacientul. Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează la prețul de raft. Deci contribuția pacientului va fi mai mică. În niciun caz cât sunt pe scaunul de președinte al Casei Naționale nu voi pleda pentru creșterea prețurilor. Deci eu doresc să scad prețurile pentru că România nu are bani nelimitați”, a spus Ciurchea.

Președintele CNAS a mai declarat, în privința exportului paralel, că autoritățile au luat măsuri în așa fel încât să existe pe piață medicamentele de care pacienții au nevoie.

„Producătorul trebuie să ne spună ce cantitate a adus în România și trebuie să existe în permanență un minim de trei luni de zile asigurat vizavi de consumul unui medicament. Deci în nici un caz nu se va întâmpla să dispară un medicament sau 10 medicamente de pe piață pentru că se duc în alte țări”, a spus Ciurchea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?