Alzheimer poate fi detectată din timp cu ajutorul unei aplicații disponibile pe internet
O aplicație denumită „Probleme de memorie”, disponibilă deja pe internet, va ajuta familiile persoanelor cu vârste mai mari de 65 de ani să observe din timp dacă rudele lor prezintă simptomele bolii Alzheimer și să evalueze astfel necesitatea de a apela la un medic înaintea apariției demenței, relatează agenția EFE.
Concepută de o asociație spaniolă în cooperare cu societatea farmaceutică Novartis, aplicația a fost prezentată presei miercuri, în ajunul începerii celui de-al V-lea Congres spaniol pentru Alzheimer, care va avea loc la San Sebastian, în nordul Spaniei. Principalul obiectiv al aplicației este detectarea și tratarea timpurie a acestei afecțiuni neurologice.
Aplicația este disponibilă pe site-ul www.problemasmemoria.com și constă în teste și chestionare aplicabile exclusiv celor cu vârste mai mari de 65 de ani, dar la care trebuie să răspundă numai cei aflați în anturajul lor și care îi cunosc foarte bine. La finalul testului, instrumentul va recomanda sau nu o evaluare medicală detaliată.
Acest screening nu este „un test de memorie”, avertizează un medic, care afirmă că 60% dintre persoane au unele probleme de memorie, însă acestea nu constituie o problemă dacă nu se manifestă zilnic și nu sunt asociate unor afecțiuni psihice precum apatia, depresia sau anxietatea, scrie Agerpres.
Un alt medic care a prezentat aplicația atrage atenția că atunci când boala Alzheimer s-a instalat, ea prezintă „un tablou clar de simptome” și diagnosticul este ușor de pus, dar „în faza inițială sau precoce” este foarte greu de observat. El subliniază că există multe persoane aflate în stadiul de început al bolii și care rămân nediagnosticate, iar medicii ezită să pună diagnosticul întrucât evaluarea problemelor cognitive și de memorie necesită mult timp și nu există protocoale unice pentru aprecierea acestora.