Aproximativ 4% din cazurile de cancer depistate la nivel mondial sunt legate de consumul de alcool (STUDIU)
Aproximativ 4% din cazurile de cancer depistate anul trecut la nivel mondial sunt legate de consumul de alcool, arată estimările Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului (CIRC) publicate miercuri, notează AFP.
Cele mai multe din aceste cancere care pot fi puse pe seama alcoolului sunt asociate unui consum „riscant şi excesiv” (peste două băuturi alcoolice pe zi), potrivit studiului.
Un consum „uşor până la moderat” (până la două pahare de alcool pe zi) reprezintă „unul din şapte cazuri asociate alcoolului, adică peste 100.000 de cazuri noi de cancer în lume” în 2020, estimează într-un comunicat CIRC, agenţie din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează Agerpres.
Acest lucru arată „necesitatea implementării unor politici şi intervenţii eficace pentru a sensibiliza publicul cu privire la legătura dintre consumul de alcool şi riscul de cancer şi pentru a reduce consumul global de alcool”, a comentat unul dintre responsabilii CIRC, dr. Isabelle Soerjomataram.
Studiu a fost publicat în revista medicală The Lancet Oncology și numeră şapte tipuri de cancer al căror risc este amplificat de consumul de alcool: la cavitatea bucală, faringe, laringe, esofag, colon-rect, ficat şi sân la femei (adică 6,3 milioane de cazuri în 2020).
Informațiile au fost puse în legătură cu date despre consumul de alcool pe ţări în urmă cu zece ani (timpul necesar ca boala să se manifeste). Astfel, cercetătorii au estimat că 741.300 dintre aceste cancere (adică 4% din numărul total de cazuri noi de cancer în lume în 2020) ar putea fi direct legate de alcool.
„În 2020, tipurile de cancer cu cel mai mare număr de cazuri noi asociate consumului de alcool au fost cancerul de esofag (190.000 de cazuri), cancerul de ficat (155.000 de cazuri) şi cancerul de sân la femei (98.000 de cazuri)” potrivit CIRC.
Unde au fost depistate cele mai multe cazuri noi de cancer legate de consumul de alcool
Țara care are cea mai mare proporţie de cazuri noi de cancer legate de consumul de alcool (10%, 560 cazuri) este Mongolia, iar Kuweitul, o ţară musulmană unde consumul de alcool este interzis, înregistrează cea mai mică proporţie (puţin peste 0% echivalentul a 5 cazuri).
Această proporţie este estimată la 5% în Franţa (20.000 de cazuri), la 4% în Regatul Unit (16.800), la 3% în Statele Unite (52.700) şi la 4% în Germania (21.500).
În plus, bărbaţii reprezintă aproximativ trei sferturi din totalul cazurilor de cancer asociate alcoolului (567.000 de cazuri).
Cu toate astea, stiudiul nu ține seama de faptul că pandemia de coronavirus a cauzat întreruperi în asistenţă medicală, care ar fi putut duce la subdiagnosticarea anumitor cancere anul trecut, arată un comunicat transmis de The Lancet Oncology.