Asistentele unui spital, acuzate că au ignorat un copil: „Mi-au NENOROCIT băiețelul, din cauză că nu au ele chef. Mirosea a PUTREZIT!”
Mama copilului a spus, pe pagina de Facebook, cum a fost tratat copilul în Spitalul Orășenesc din Videle, acuzând că asistenele „i-au nenorocit” băiețelul, pentru că nu au vut să îi schimbe branula pe care cel mic și-o scosese.
„Mi-au nenorocit copilul, din cauză că nu au ele chef, dacă își scoate copilul branula, să îi pună alta!!! Când m-am dus la ele să le spun, că mi-a zis copilul că îl doare, au spus că nu îi face nimic un bandaj. Apoi m-am dus în cameră la reanimare și i-am desfăcut-o (…). L-am întrebat dacă îl mai doare și a zis că nu (1 an și 5 luni). Apoi, m-am uitat sub bandaj și am văzut că îi curge ceva… am fost la ele, i-a desfăcut-o (branula – n.r.) și tot ele erau mirate…. că
Directorul Spitalului Orășenesc din Videle, Ionică Mândreanu, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX, că ceea ce a suferit copilul a fost o iritație de la leucoplast, dar se va face o anchetă în acest caz.
„Astăzi (sâmbătă – n.r.) am dat o decizie. Am făcut o comisie pentru anchetă disciplinară să vedem ce s-a întâmplat, aș vrea să o aduc și pe mămică, să o ascultăm, să spună ce ce s-a întâmplat. Am făcut investigații și am văzut despre ce este vorba. Acel leucoplast a prins un pic de umezeală, copiii sunt foarte sensibili și au acea umezeală. Deci nu a fost infecție, sub nicio formă. În momentul în care i se face tratamentul i se aplică la copil o branulă, pentru a nu face înțepături. Această branulă dacă se defectează și nu mai merge tratamentul, se schimbă. Acum nu știu dacă i-a schimbat branula, dacă a stat cinci zile internat. Nu există infecție, nu există un pericol, a fost o iritație, o simplă iritație care nu pune în pericol nici măcar tegumentul din acea porțiune, pentru că după ce i se ridică, se dezlipește leucoplastul, în două ore și-a revenit”, a spus Mândreanu.
Acesta o acuză pe mama care a postat pe Facebook că nu a avut grijă de copil, spunând că personalul medical a găsit-o de mai multe ori la fumat în curtea spitalului, în timp ce copilul era lăsat singur.
„Acele fotografii care sunt postate pe Facebook au fost făcute de către mamă, pe care au găsit-o fetele (asistente și infirmiere – n.r.) cu papucii în pat, cu picioarele în pat, toată ziua cu telefonul în brațe, a lăsat copilul, l-a abandonat pe secție, a stat numai afară cu țigara și cu toate cele. Asta din ce am discutat și eu cu asistentele. În acea fotografie pe care a făcut-o, care a fost aplicată pe partea exterioară a palmei, este prinsă cu un leucoplast. Copilul a fost internat pe data de 9 martie, exact în ziua când mama a împlinit 18 ani, cu o insuficiență respiratorie, a venit într-o stare foarte gravă, este dintr-o localitate la zece kilometri de Videle, din județul Giurgiu, a fost internat pe 9, iar pe 14 a fost externat, cu diagnostic ameliorat, într-o stare foarte bună. Singurul lucru care s-a întâmplat, când i s-a scos branula la externare, au rămas acele pete, pentru care nu există niciun risc. A fost o iritație datorita leucoplastului, care se umezește”, a mai spus directorul spitalului.
La rândul său, primarul din Videle, Ionică Bădănoiu, a declarat că i-a cerut directorului Spitalului Orășenesc să facă anchetă disciplinară și, dacă cineva a greșit, să fie tras la răspundere.
„Am mers și eu astăzi la spital, am discutat cu domnul manager, i-am spus să respecte toate procedurile, să demareze și să facă o anchetă disciplinară și, dacă cineva a greșit, sa fie tras la răspundere. Comisia de disciplină să-și facă treaba, eu nu sunt de specialitate, dar cred și sunt sigur că vor fi obiectivi, se va face o anchetă corectă, pentru că nici eu nu îmi doresc, dacă a greșit cineva, mai ales fiind vorba de un copilaș, să nu se ia măsurile care se impun. Din ce mi-au spus este vorba despre un leucoplast, a făcut o alergie și nu i s-a pus în pericol viața”, a spus primarul Bădănoiu.
foto: Facebook / Andreea Nicolas