Atenție la BOLILE care se agravează în sezonul rece
Iată atât bolile de care poți suferi, cât și cele ce se agravează în sezonul rece:
Astmul și afecțiunile alergice
Asemenea primăverii, toamna este un sezon propice alergiilor și astmului, dar și acutizării simptomelor sinuzitei și rinitei cronice. Inhalarea anumitor substanțe cu efect alergen, precum polenul, praful sau mucegaiul, duce la intensificarea manifestărilor specifice astmului asociate cu reacțiile alergice.
„Aproape orice astmatic va resimți în această perioadă dificultăți respiratorii după depunerea de efort în aer rece sau după inhalarea de fum, praf sau mirosuri puternice. De asemenea, se vor confrunta cu crize de strănut și tuse, încordare a pieptului și dispnee (respirație scurtă) sau tahipnee (respirație rapidă). Vremea rece sau fluctuațiile de temperatură ne pot lua uneori prin surprindere toamna și pot conduce la apariția gripei sau bronșitei, în special în cazul persoanelor astmatice. Pentru a evita aceste simptome, este recomandat ca pacienții care se confruntă cu astfel de probleme să stea departe de polen, spori, fragmente de mucegai sau animale de companie”, explică medicul imunolog, specialist Ropharma, Dr. Tania Bejan.
Reumatismul
O altă categorie de afecțiuni ale căror simptome se intensifică toamna, sunt cele reumatice precum artrita, reumatismul sau artroza. Acestea se manifestă de regulă prin sensibilitate crescută, dureri pronunțate și rigiditate la nivelul articulațiilor, precum și inflamații.
Oricine se poate confrunta cu dureri articulare sporadice, însă frigul, umezeala și modificările de temperatură afectează mobilitatea articulațiilor, crește riscul inflamațiilor și intensifică durerile, care se vor resimți în special la nivelul coloanei, șoldurilor și genunchilor.
Gastrita
În sens strict, termenul de gastrită înseamnă inflamația acută sau cronică a mucoasei gastrice.
Cauzele care duc la declanșarea gastritei sunt diferite și de gravitate variabilă. Consumul excesiv de alcool, cafea sau băuturi răcoritoare acidulate, fumatul, consumul de mâncăruri fierbinți sau foarte condimentate, stresul excesiv, sunt doar câteva din numeroasele cauze ale formării gastritei. Așadar, tratamentul gastritei diferă în funcție de pacient și de situație. O importantă măsură de tratament este înlăturarea agentului cauzal.
Citește continuarea pe CSID!
Foto: Hepta