Atenție, părinți! OBIECTELE pe care nu trebuie să le lași la îndemâna copiilor
Am stat de vorbă cu dr. Roxana Hristianovici, medic pediatru și un specialist care organizează periodic cursuri de prim ajutor pentru nou-născuți și copiii mici. Interviu exclusiv pentru cititorii Ce se întâmplă, doctore.
CSÎD: Organizezi cursuri de prim ajutor pentru proaspeții părinți, dar și pentru părinți cu experiență. Ce situații riscante sunt întâlnite cel mai des la nou născuți?
Dr. Roxana Hristianovici: Nou născuții sunt extrem de vulnerabili. În cazul lor avem nevoie de o atenție sporită. Ar trebui să fie mereu în preajma unui adult. Cele mai des întâlnite sunt situațiile în care bebelușii sunt lăsați nesupravegheați la somn în poziții necorespunzătoare. Poziția de siguranță la somn este: bebelușul așezat pe spate, cu capul întors pe o parte. În pătuțul bebelușului nu trebuie să existe pături, perne sau jucării, iar salteaua ar trebui să fie una tare. Astfel prevenim riscul de sufocare al bebelușului.
Transportul în mașină este iarăși ceva la care mai avem de lucrat. În România, lumea nu înțelege încă importanța trasportului în siguranță și riscurile reale la care se supun. Bebelușii trebuie transportați doar în scoică, îmbrăcați în haine lejere și cu centurile corect strânse.Poziția corectă în scoică este aceea în care între bărbia copilului și piept se pot băga două degete, altfel bărbia este prea în piept și nou născutul nu se oxigenează corespunzător. Aceeași regulă cu două degete se aplică și în cazul unui nou născut pus într-un sistem de purtare. Î
Nou-născuți și copii mici – după 6 luni mai în siguranță pe podea decât în pătuț
CSÎD: Dar la copiii mai mari?
Dr. Roxana Hristianovici: Din momentul în care încep să fie mai mobili și se pot rostogoli, crește riscul de traumatisme, cele mai îngrijorătoare fiind cele de la nivelul capului. Importantă și în acest caz este prevenția. Bebelușii sunt mult mai în siguranță pe o podea curată decât în pătuț. De la 8-10 luni devin din ce în ce mai mobili (merg de-a bușilea) și sunt și mai dornici să exploreze tot. Aceasta este perioada în care pot ingera accidental medicamente, detergenți, alcool, etc. Riscul de sufocare cu un mic obiect apare tot în această perioadă.
CSÎD: Cum să îți ții casa, în linii mari, atunci când ai un copil de peste 6 luni?
Dr. Roxana Hristianovici: În ordine!!! Cum spuneam, prevenția este cheia. Nu ar trebui să avem în casă substanțe corozive de tip detartrant de toaletă, înălbitor, soluții de curățat cuptorul. Putem să le înlocuim ușor cu soluții făcute în casă din bicarbonat de sodiu și lămâie. Dulapul de medicamente, sertarul cu cuțite, trebuie să aibă protecție pentru bebeluși. Atenție la ce medicamente ținem în poșetă!!! (la 10 luni pot să deschidă un fermoar). Să ne obișnuim să folosim mereu arzătorul plitei cel mai apropiat de perete, așa reducem riscul ca un copil să tragă de oala sau tigaia aflată pe foc.
CSÎD: Cum îi poți explica unui copil mic, care nu vorbește încă, că este în pericol?
Dr. Roxana Hristianovici: La fel ca unui copil care vorbește. Punem limita fermă însă pe un ton cald și de fiecare dată explicăm consecința. Chiar dacă nu vorbesc, copiii înțeleg mai mult decât ne imaginăm noi. Este important să fim consecvenți și să profităm de fiecare ocazie ca să le reamintim regula și consecința. Poveștile, imaginile, ajută mult un copil de vârstă mică să înțeleagă.
CSÎD: Ce pericole se ascund de obicei în baie?
Dr. Roxana Hristianovici: Este vorba de produsele de curățat. Ele sunt cele mai periculoase, majoritatea pot cauza, pe lângă intoxicații, și arsuri grave ale tubului digestiv. Mare atenție și la produsele de curățat cu pulverizator! Pot cauza vătămări grave dacă sunt pulverizate în ochi.
Citește continuarea pe CSID!
Foto: Hepta