AVERTISMENT OMS: În România, rata de vaccinare este tot mai scăzută. Care sunt riscurile la care se expune întreaga populație
În ultimii 10 ani, rata de vaccinare a copiilor este tot mai scăzută. Avertismentul vine din partea reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății, care spun că inclusiv în România tot mai mulți părinți refuză să își vaccineze copiii din cauza efectelor adverse, notează Agerpres.
„Un vaccin nu se lasă pe piață dacă are mai mult de 1% reacții adverse. Este foarte interesant ce se întâmplă pe continentul american unde au reușit să elimine rujeola și rubeola. Acolo rata de vaccinare este foarte mare. Rata vaccinării în România a fost inițial de 95%, acum a scăzut înspre 92%, iar pe unele vaccinuri avem 85%. Prin comparație, putem spune că și în Franța pe unele vaccinuri rata este sub 85%. La noi au fost scăderi pentru rujeolă, rubeolă, de aceea au apărut și epidemii. Ultima importantă a fost în 2012, atât rujeolă cât și rubeolă. 103 cazuri de femei gravide cu rubeolă a avut România”, a spus Victor Olsavszky, reprezentantul în România al OMS.
Potrivit oficialului, vaccinul pneumococic face parte din recomandările OMS pentru a fi introdus în schema națională întrucât cu ajutorul acestuia se evită o serie de complicații și pneumonii.
„Bolile respiratorii la copii sunt principalele cauze de deces. Vaccinul este făcut în aproape toate țările UE, aproape în 60% dintre țările membre OMS. Cea mai bună metodă este de a preveni și dacă ai un vaccin la dispoziție de ce să nu previi. Tocmai din motivul că vaccinul este scump recomandarea este să fie pus în calendarul de vaccinare”, a mai spus reprezentantul OMS.
Vaccinarea anti HPV pe care Ministerul Sănătății a inclus-o la opționale, face parte din recomandările OMS de fi introdusă în schema de vaccinare, potrivit lui Olsavszky.
„A fost găsit virus de poliomielită circulând liber în zonele de conflict. Trebuie menținută o rată de vaccinare foarte bună, asta înseamnă peste 95%. În acest moment suntem într-o situație de mare alertă. Existând refugiați și populație care migrează există riscul ca să se transmită la o serie de copii nevaccinați care au scăpat dintr-un motiv sau altul”, a spus Olsavszky, referindu-se la poliomielită.