Azi e ziua fetiței despre care s-a crezut că este primul caz de hepatită misterioasă din România și care a fost supusă transplantului hepatic. Dr. Irinel Popescu: Starea ei de sănătate este bună
Astăzi este aniversarea fetiței care a fost suspectată de hepatită misterioasă și care a fost supusă, în weekend, unui transplant hepatic. Dr. Irinel Popescu, cel care a coordonat echipa de medici care a făcut intervenția chirurgicală, a spus, pentru GÂNDUL, că „evoluția stării ei de sănătate este bună”.
Părinții fetiței urmează să îi facă o surpriză la revenirea acasă.
Copilul a primit un fragment din ficatul prelevat de la un tânăr aflat în moarte cerebrală.
Același tânăr a devenit donator și pentru o altă persoană, o femeie de 48 de ani care suferă de ciroză. Și starea ei de sănătate este bună, a spus medicul pentru GÂNDUL.
17 medici au participat la operația de transplant hepatic. Intervenția a durat cinci ore
O echipă formată din 17 medici specialiști a realizat cu succes și monitorizat primul transplant hepatic pediatric din ultimii opt ani de la Institutul Fundeni, pacienta fiind fetița de 5 ani.
Transplantul hepatic pediatric la fetița de 5 ani cu Boala Wilson și insuficiență hepatică a fost realizat cu succes sâmbătă seara, a anunțat ministerul Sănătății.
Potrivit surselor Gândul, a fost prima intervenție pediatrică din ultimii 8 ani realizată la Institutul Fundeni, iar luni va fi ziua de naștere a fetiței care a fot primul caz de hepatită acută severă misterioasă din România, care fusese internată la un spital de specialitate în data de 4 aprilie, potrivit MS.
Vineri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că medicii au reușit să identifice cauza hepatitei severe de care suferă fetița de 5 ani. El spunea atunci că pacienta suferă de o afecţiune genetică -Boala Wilson – care duce la o insuficienţă hepatică gravă și atunci a anunțat că fetița va fi supusă unui transplant.
Ministerul Sănătății a anunțat că transplantul hepatic pediatric a fost realizat în cadrul Școlii de Chirurgie din cadrul Institutului Clinic Fundeni aflată sub îndrumarea Prof. Dr.Irinel Popescu.
Echipa chirurgicală și de îngrijire a fost compusă din specialiști de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, a transmis Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei citate, Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu se află în proces avansat de acreditare pentru realizarea unui Compartiment de transplant hepatic pediatric.
„Aceasta presupune îndeplinirea criteriilor referitoare la activitatea de transplant în domeniile resurselor umane, bazei materiale și cele operaționale. Colaborarea cu specialiștii de la Institutul Clinic Fundeni este esențială pentru încheierea cu succes a acestui proces. Conf. dr. Laura Bălănescu a fost desemnată coordonator al noului Centru de transplant hepatic pediatric. Ministerul Sănătății va acorda tot sprijinul necesar pentru acreditarea și funcționarea cât mai rapidă a acestui Centru, încât în cursul verii să poată realiza primele transplanturi hepatice la copiii din România”, se arată în comunicatul transmis.
Componența celor două echipe medicale, potrivit Ministerului Sănătății:
De la Institutul Clinic Fundeni
- Prof.dr. Vladislav Brașoveanu – șeful echipei chirurgicale
- Dr.Dragos Zamfirescu
- Dr.Ion Barbu
- Dr. Alexandru Ristea
- Dr. Florin Ichim
- Dr. Razvan Lazea
- Dr. Ovidiu Magdoiu
- Dr. Stefan Andronic
- Prof.dr.Dana Tomescu – șeful echipei ATI
- Conf.dr.Mihai Popescu
- Dr.Alexandra Marcu
- Dr.Mihai Simionescu
De la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu
- Conf. Dr. Laura Balanescu
- Dr. Dana Malureanu
- Dr. Moga Andreea
- Dr. Florin Rusu (ATI)
- Dr. Alexandru Baetu (ATI)
Care este definiția de caz a bolii misterioase
Alte cel puțin patru cazuri de hepatită misterioasă au apărut în atenția publică de la primul caz al fetiței de cinci ani.
Conform unei informări, de joi, privind creșterea numărului de cazuri de hepatită acută severă de cauză necunoscută la copii, realizată de Centru European pentru Controlul Bolilor (ECDC) și tradusă de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), din subordinea Institutului Național de Sănătate Publică, deoarece etiologia rămâne încă necunoscută, măsurile eficiente de control nu pot fi definite în acest stadiu.
„Expunerea fecal-orală la virusuri precum adenovirusurile este mai probabilă pentru copiii mici. Prin urmare, se recomandă consolidarea bunelor practici generale de igienă (inclusiv igiena atentă a mâinilor, curățarea și dezinfectarea suprafețelor) în locurile frecventate de copii mici”, au transmis reprezentanții CNSCBT.
Documentul citat arată că, până la data de 20 aprilie 2022 au fost raportate 111 cazuri din UK, iar până la 27 aprilie 2022, aproximativ 55 de cazuri probabile și confirmate au fost raportate din douăsprezece țări UE/SEE. Alte 12 cazuri au fost raportate din SUA, 12 din Israel și 1 din Japonia.
Potrivit datelor citate de MS, Biroul Regional OMS pentru Europa a raportat până la data de 21 Aprilie 169 de cazuri de hepatită severă de cauză necunoscută (nu au fost detectate virusurile hepatitice cunoscute până în prezent), înregistrate la copii cu vârstă între 1 luna și 16 ani. Aceste cazuri au prezentat insuficiență hepatică, adesea severă, niveluri ridicate ale enzimelor care indică citoliza hepatică și icter. La 74 de cazuri a fost detectată prezența adenovirusului F41
Definiția de caz ECDC/WHO în vigoare de la data de 28/04/2022:
- Caz confirmat: neaplicabil în acest moment
- Caz probabil: O persoană cu hepatită acută non-A, B, C, D și E , cu TGP (AST) sau TGO (ALT) peste 500 UI/l, cu vârsta mai mică sau egală cu 16 ani, începând cu data de 1 octombrie 2021
- Caz cu legătură epidemiologică: O persoană cu hepatită acută non-A, B, C, D și E cu orice vârstă, care a fost contact apropiat al unui caz probabil, începând cu data de 1 octombrie 2021