Potrivit The Independent, oamenii de știință de la Universitatea Greenwich din Marea Britanie, au realizat o meta-cercetare, bazându-se pe 18 studii făcute în trecut și au ajuns la concluzia că două halbe de bere au efectul de a reduce durerea sau disconfortul fizic cu 25%.
Cantitatea de bere va crește concentrația de alcool din sânge cu aproximativ 0,08%, ceea ce va rezulta într-o creștere a pragului de rezistență la durere, ceea ce, după cum spun autorii cercetării, are ca efect o reducere de la moderată la intensă a durerii.
„Alcoolul este un analgezic eficient, care oferă o reducere relevantă din punct de vedere clinic a intensității durerii, fapt ce ar putea să explice consumul excesiv de alcool la acele persoane care suferă de dureri persistente, în ciuda consecințelor potențial nocive pe care această băutură le are asupra sănătății pe termen lung”, au explicat autorii studiului.
Nu este clar deocamdată dacă alcoolul reduce durerea prin influențarea receptorilor cerebrali sau prin diminuarea sentimentului de anxietate, făcându-i pe oameni să își inducă faptul că durerea nu mai este atât de puternică.
„Alcoolul poate fi comparat cu medicamentele opioide precum codeina, iar efectele sale sunt mai puternice decât cele generate de paracetamol”, a declarat medicul Trevor Thompson, cercetător la Universitatea Greenwich din Londra și coordonator al studiului.
Totuși, experții au lansat și un avertisment în această privință și au spus că rezultatele noului studiu nu înseamnă că alcoolul este întotdeauna benefic. Excesul de băuturi alcoolice poate cauza boli grave.