Berea, singura băutură bogată în Vitamina B

Publicat: 01 04. 2014, 19:59
Actualizat: 21 03. 2019, 05:32

Berea este o sursă importantă de vitamina B, nutrient recunoscut pentru faptul că este responsabil cu starea de bine. Nutriționiștii spun că această băutură conține niacină (B3), riboflavină (B2), piridoxină (B6), acid folic (B9) și cobalamina (B12).

Studii realizate în țări precum SUA, Marea Britanie, Franța, Republica Cehă și Danemarca, confirmă faptul că un consum moderat de bere poate reduce nivelul de homocisteină, precum și „colesterolul rău” (LDL), ambele asociate cu un risc mai mare de incidență al atacurilor de cord. Cercetătorii cred că acest lucru s-ar putea datora conținutului de vitamine de tip B din bere.

„La fel ca pâinea, care este preparată tot din cereale, berea este o sursă bună de vitamine importante pentru organism. Berea este bogată în special în vitaminele de tip B. Biodisponibilitatea acestor vitamine a fost confirmată prin studii care au demonstrat o absorbție ridicată a vitaminelor de tip B la introducerea consumului moderat de bere în dietă”, declară Corina Aurelia Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Consumul moderat de bere, recomandat persoanelor sănătoase, trebuie completat de un stil de viață echilibrat și de o alimentație corespunzătoare, atrag atenția membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție. Un consum moderat de bere înseamnă o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei, cu o concentrație alcoolică de maxim 5%.