Boala care amenință copiii și adolescenții. Numărul cazurilor a crescut de 10 ori în ultimele patru decenii: Este o criză în domeniul sănătății
Cercetarea a fost publicată în The Lancet și reprezintă analiza din punctul de vedere al greutății și înălțimii a aproximativ 130 de milioane de oameni cu vârste de peste cinci ani (31,5 milioane cu vârsta cuprinsă între 5 – 19 ani și 97,4 milioane de peste 20 de ani). Peste 1000 de persoane au contribuit la realizarea studiului, catalogat drept cea mai mare cercetare epidemiologică din istorie. Principalii factori pe care i-au urmărit specialiștii au fost indexul de masă corporală și cum a evoluat obezitatea la nivel mondial din 1975 până în 2016.
Rata obezității în rândul copiilor și adolescenților din întreaga lume a crescut de la sub 1% în 1975, la aproape 6% în rândul fetelor (50 de milioane de fete) și aproximativ 8% în rândul băieților (74 milioane) în 2016. Aceste cifre se traduc într-o creștere de până la 10 ori a ratei obezității în rândul copiilor și adolescenților, de la 11 milioane de persoane în 1975, la 124 de milioane în 2016. Mai mult, 213 milioane de copii și adolescenți erau supraponderali, dar nu obezi, în 2016.
„În ultimele patru decenii, ratele obezității în rândul copiilor și adolescenților au explodat la nivel global și continuă să urmeze acest trend ascendent în țările slab și mediu dezvoltate. Recent, aceste rate au stagnat în țările dezvoltate, însă nivelul rămâne inacceptabil de ridicat și aici”, a explicat autorul principal al studiului, profesorul Majid Ezzati.
„Aceste trenduri îngrijorătoare reflectă impactul marketingului și al politicilor alimentare la nivel global, cu mâncărurile sănătoase și nutritive mult prea scumpe pentru bugetul familiilor și comunităților sărace. Trendul prezice dezvoltarea unei generații de copii și adolescenți obezi și a incidenței tot mai mari a anumitor boli, cum ar fi diabetul. Trebuie să găsim căi prin care să facem mâncarea sănătoasă și nutritivă mai accesibilă acasă și în școli, în special în rândul familiilor și comunităților sărace și să impunem reguli și taxe care să-i protejeze pe copii de mâncărurile nesănătoase”, a adăugat specialistul.
Autorii studiului susțin că dacă trendurile de după anul 2000 continuă, nivelul obezității în rândul copiilor și adolescenților îl va depăși pe acela al celor care au o greutate normală și al celor subponderali în următorii cinci ani.
Totuși, numărul mare de copii cu subponderabilitate medie sau gravă este o altă problemă de sănătate publică, în special în cele mai sărace regiuni ale lumii. Acest lucru reflectă pericolul pe care îl reprezintă malnutriția în toate formele sale, fie că vorbim despre subponderabilitate sau suprabonderabilitate ca și consecință a acesteia.
Aceste lucruri sunt cauzate în special de consumul de mâncăruri cu conținut energetic extrem de ridicat, în special carbohidrați procesați, care conduc la creșterea în greutate și la consecințe nefaste asupra sănătății pe tot parcursul vieții.
„Aceste date ne reamintesc și întăresc ideea că supraponderabilitatea și obezitatea reprezintă niște crize în domeniul sănătății în ziua de astăzi și amenință că se vor înrăutăți în anii care vor urma dacă nu începem să luăm atitudine imediat”, a explicat coordonatorul programului de prevenire a bolilor netransmisibile, Fiona Bull.
OMS a emis deja multiple ghiduri pentru stoparea creșterii ratei obezității în rândul adolescenților, însă este nevoie ca acestea să fie și puse în practică. Organismul încurajează țările lumii să facă eforturi în direcția reducerii consumului de alimente ultra-procesate, cu conținut caloric foarte ridicat și sărace în nutrienți. De asemenea, specialiștii avertizează și asupra efectelor stilului de viață sedentar și încurajează promovarea activităților în aer liber și a efortului fizic susținut prin intermediul sportului.
Copiii trebuie educați în privința consumului de alimente
În România, 3 din 10 copii și adolescenți sunt supraponderali și 8% dintre ei sunt obezi. România ocupă locul al treilea în Europa în ceea ce privește obezitatea infantilă. Țări precum Franța, Belgia, Ungaria, Mexic și, mai nou, Marea Britanie au introdus taxe generale pe zahăr, care se aplică băuturilor răcoritoare cu zahăr adăugat în compoziție. Cum în general copiii sunt cei care consumă cel mai mult astfel de produse, se impune o educație sanitară atât a lor, cât și a părinților acestora. „Obezitatea infantilă este o obezitate cu creșterea numărului de celule adipoase, pe când la adult ea se manifestă prin creșterea volumului celulei adipoase. Numărul celulelor adipoase odată mărit, așa rămâne pentru toată viața, pe când volumul celulei adipoase așa cum a crescut poate să și scadă”, a explicat medicul endocrinolog Constantin Dumitrache pentru gândul.
Obezitatea apare, potrivit endocrinologilor, de la vârste foarte fragede, din cauza creșterii consumului alimentar și diminuării majore a efortului fizic, atât din punctul de vedere al activităților zilnice, care sunt desfășurate mai mult în fața calculatorului sau a televizorului, cât și în ceea ce privește lipsa sportului din rutina zilnică sau, cel puțin, săptămânală.
„Alimentația bogată în special în glucide, zaharuri, în toate țările mai civilizate a dus la o creștere a populației obeze, încât ora actuală putem vorbi despre o ‘globezitate”. Obezitatea este o boală a globului și pe zi ce trece eșantionul populațional este din ce în ce mai mare. Și, din acest eșantion populațional de toate categoriile de vârstă cele mai importante sunt categoriile de copii și tineret, unde tulburările sunt mult mai severe decât în cazul adulților”, explică medicul endocrinolog Constantin Dumitrache.
Obezitatea nu apare la copii din cauza genelor, ci, mai degrabă, din cauza lipsei de responsabilitate și de atenție a părinților și a nevoii de atenție a copiilor. Specialiștii susțin că aceștia din urmă nu mai beneficiază de suportul emoțional necesar la vârstele fragede, ceea ce îi determină să caute aceste nevoi în mâncare. De asemenea, apare o problemă atunci când în creșterea copilului părintele folosește mâncarea ca o recompensă.
„La copii este o problemă din cauza lipsei de atenție a părinților sau a nevoii de atenție a copiilor, care neavând din punct de vedere emoțional satisfacție și sprijin în familie se refugiază în mâncare. Deci, acolo unde părinții fie îi recompensează, fie îi liniștesc ca să uite, să fie lăsați ei în pace, îi dau copilului atât cât vrea să mânânce, fie un copil care nu este ascultat, cu care nu ai comunicare, nu ai dialog, nu este învățat să își identifice nevoile de bază – furia, tristețea, singurătatea, nemulțumirea – și dacă tu, ca părinte, ori de câte ori are o problemă îi dai să mănânce, el învață că remediul pentru orice lipsă de confort este mâncarea și atunci va învăța să se ducă la frigider ori de câte ori are un sentiment mai puțin confort”, explică medicul Mihaela Bilic, specialist în diabet și boli de nutriție.
Specialiștii spun că primii care trebuie să fie conștienți de gravitatea acestei boli sunt părinții. „Ei trebuie să fie cei care trebuie convinși că activitatea fizică este esențială pentru copiii lor. Nu iei copilul din casă, îl cobori cu liftul, îl urci în mașină, îl lași în poarta școlii, te duci îl iei, îl duci acasă, îl urci iar în lift și se așează la calculator. Calculatorul este și el o mare pacoste”, spune Constantin Dumitrache.
Copiii obezi pot să ajungă la greutăți normale dacă urmează un regim foarte controlat și dacă își impun să renunțe la aceste „plăceri” culinare. Acest lucru trebuie să devină un obicei pentru toată viața pentru că, potrivit medicilor, copiii supraponderali sau obezi rămân pe viață cu ușurința de a se îngrășa și de a depune grăsimi.