Câte cafele trebuie să bem zilnic, de fapt. Care e numărul MAXIM, potrivit doctorului Adrian Copcea

Publicat: 15 08. 2024, 07:36

Consumul moderat de cafea scade mortalitatea totală și cardiovasculară, potrivit unor informații apărute prezentate în studiul UK Biobank și studiate de medicul Adrian Copcea.

Într-o postare pe Facebook, el vine să explice efectele benefice ale consumului de cafea și care este numărul maxim pe care îl putem bea într-o singură zi.

Adrian Copcea spune câte cafele putem consuma zilnic

Românii sunt mari consumatori de cafea, iar pentru unii reprezintă chiar un ritual cu care începe orice dimineață.

În acest sens, doctorul Adrian Copcea a cules date importante dintr-un studiu recent, care ne arată câte cafele trebuie să bem zilnic.

Iată ce notează, pe Facebook, Adrian Copcea:

„Unul din cele mai mari şi importante studii recente referitoare la impactul cafelei asupra sănătăţii globale şi a celei cardiovasculare a adus o veste bună pentru iubitorii de cafea.

Studiul de cohortă UK Biobank, finanţat de sistemul britanic de sănătate (NHS), ce a urmărit de-a lungul a 11 ani (durata mediană) aproape o jumătate de milion de britanici, a concluzionat că un consum de 0,5 până la 3 ceşti de cafea pe zi s-a asociat cu o reducere a mortalităţii totale şi cardiovasculare.

Cum a fost realizat studiul

Documentarea sănătăţii cardiovasculare s-a făcut inclusiv prin imagistică prin rezonanţă magnetică nucleară şi evaluarea diferiţilor parametri de sănătate cardiovasculară, inclusiv rigiditatea pereţilor arteriali (la peste 30.000 de participanţi), iar datele au fost favorabile cafelei chiar şi pe aceste repere de structură şi funcţionalitate cardiovasculară.

Un studiu spaniol din 2021 documentase şi o relaţie favorabilă cu fibrilaţia atrială, iar studiul UK Biobank vine să confirme faptul că nu există asocieri negative cu hipertensiunea arterială şi, suplimentar, aduce explicaţii pentru mecanismele de protecţie din partea cafelei, în primul rând efectele pe rigiditatea vasculară şi unii parametri structurali şi funcţionali obiectivaţi prin imagistică magnetică nucleară («RMN» cardiac).

Riscul relativ de mortalitate la consumul uşor spre moderat de cafea (0.5-3 ceşti) a fost calculat la 0.88 comparativ cu zero cafea, deci o reducere a riscului cu 12% (pt specialişti: HR multivariat 0.88, CI 95%: 0.83-0.92, p.

Așadar, un consum zilnic de 0,5 până la 3 cești de cafea este chiar indicat, după cum relevă studiile.

CITEȘTE ȘI:

Ce RISCURI are consumul de cafea decofeinizată. Specialiștii trag un semnal de alarmă!

Cafeaua celulară și carnea cultivată în LABORATOR, tot mai aproape de realitate. Asociația Pro Consumatori răspunde la INOVAȚIILE alimentare