Prima pagină » Sănătate » Cazurile de boli de piele s-au înmulțit pe fondul crizei economice

Cazurile de boli de piele s-au înmulțit pe fondul crizei economice

Cazurile de boli de piele s-au înmulțit pe fondul crizei economice
Cazurile de eczeme, psoriasis și alte boli de piele favorizate de stres s-au înmulțit pe fondul crizei economice

Cazurile de eczeme, psoriasis și alte boli de piele favorizate de stres s-au înmulțit pe fondul crizei economice, spun nouă din 10 dermatologi britanici, într-un sondaj realizat de Asociația Britanică de Dermatologie, potrivit dailymail.co.uk.

Potrivit British Skin Foundation (BSF), este important ca cei afectați de bolile de piele să fie atenți la factorii emoționali care le-ar putea cauza problemele, pentru a putea înlătura disconfortul psihic resimțit din cauza acestor maladii.

Un sondaj realizat în rândul a 105 medici și asistente specializați în boli de piele a arătat că 41% dintre aceștia au constatat o creștere notabilă a acestor afecțiuni, 5% – o creștere „uriașă” și aproape jumătate dintre specialiști au remarcat o ușoară creștere.

Tot aproape 50% dintre cei chestionați au spus că motivele legate de stres, care pot favoriza apariția unor afecțiuni ale pielii, ar trebui luate mai în serios, mulți precizând că psihoterapia inclusă în Serviciul național de sănătate britanic (NHS) ar trebui să fie mai accesibilă.

Sondajul a fost realizat la conferința anuală a Asociației Britanice de Dermatologie.

Anterior, o cercetare a British Skin Foundation a relevat că mulți dintre cei care suferă de boli de piele au fost abuzați verbal în public. Totodată, unul din șase dintre cei 729 de bărbați și femei care au participat la acest studiu au mărturisit că afecțiunea dermatologică de care sufereau i-a făcut să se automutileze sau chiar să se gândească la sinucidere.

„Recesiunea aduce o serie de probleme care sporesc stresul și nefericirea milioanelor de oameni care au o boală de piele”, spune Bevis Man, membru al BSF.

Citește și