Ce a pățit o femeie din Marea Britanie care a abuzat de tratamentele de înfrumusețare. „Voiam să arăt bine, dar m-am trezit în agonie”
Din dorința de a arăta bine o femeie din Liverpool a abuzat de tratamentele de înfrumusețare timp de trei ani, scrie The Sun.
Sharon Waldron, în vârstă de 33 de ani, a fost toată viață complexată pentru că avea tenul plin de cicatrici de la acnee. Atunci când a auzit că există o procedură prin microdermabraziune, cu ajutorul căreia ar putea scăpa de problema dermatologică cu care se confrunta, femeia nu a ezitat să o încerce.
Timp de trei ani Sharon a făcut câte o ședință la fiecare două săptămâni, însă în loc ca situația să se îmbunătățească ea s-a transformat într-un monstru, notează cotidianul britanic.
Tenul i s-a înroșit de parcă ar fi fost victima unui incendiu, fața i s-a umflat, iar pielea a căpătat o textură asemănătoare cu cea a cojii de portocală. „Voiam să arăt cât se poate de bine, dar m-am trezit în agonie. Abia dacă mai ieșeam din casă”, povestește Sharon.
Tratamentul de microdermabraziune se efectuează în saloane de cosmetică sau în clinici de înfrumusețare și presupune exfolierea feței cu cristale abrazive și aspirarea impurităților rezultate în urma procedeului de „peeling”, iar specialiștii atenționează că microdermabraziunea trebuie folosită doar ocazional. Prețul unei astfel de proceduri de înfrumusețare variază între 40 și 124 de euro.
După ce și-a distrus pielea, femeia a decis în cele din urmă să apeleze la un tratament mai puțin agresiv cu pielea, respectiv unul reparator ale cărui rezultate au început în sfârșit să se vadă.