Ce mănâncă oamenii sănătoși dimineața
Oameni sănătoși tind să aleagă fructe, produse lactate sau cereale pentru micul dejun mai mult decât orice altceva, au descoperit cercetătorii.
Studiul, condus de Anna-Leena Vuorinen, de la Centrul de Cercetări Tehnice VTT din Finlanda, și prezentat la Săptămâna Obezității 2015 din Los Angeles, a analizat obiceiurile alimentare pentru micul dejun a 147 de persoane în perioada septembrie 2014 – ianuarie 2015.
Realizatorii studiului speră că rezultatele vor clarifica într-o anumită măsură obiceiurile alimentare care ar putea fi benefice pentru cei care încearcă să slăbească.
Participanții la studiu aveau o greutate medie de 60 de kilograme. Majoritatea aveau peste 41 de ani și erau de sex feminin. Pentru a participa, acestea trebuiau să aibă o greutate sănătoasă, fără fluctuații de greutate și să nu fi beneficiat de consiliere în ceea ce privește greutatea.
51% dintre participanți au declarat că mănâncă fructe la micul dejun, în timp ce 41% spun că preferă produse lactate. Cerealele sau pâinea au fost și ele între alegerile populare, 33%, respectiv 32% preferându-le.
Ouăle au fost, de asemenea, o alegere populară, cercetătorii spunând despre consumul acestora că a fost „mai mare decât era de așteptat”, 31 la suta alegând ouă pentru masa de dimineață.
Doar 26 la sută dintre participanți au declarat că beau cafea la micul dejun.
„O concluzie foarte importantă a acestui studiu este faptul că foarte mulți oameni sănătoși mănâncă micul dejun în loc de a sări peste, lucru care este în concordanță cu cercetările anterioare privind importanța micului dejun”, explică Dr Vuorinen, scrie The Independent.