Ce mănânci, de fapt, când cumperi UNT din magazin. Puțini români se așteptau la asta
Mulți dintre români se întreabă, probabil, cât de benefic este consumul de unt pentru sănătatea lor.
O analiză realizată de Universitatea Tufts din Boston scoate la iveală lucruri nebănuite despre banalul unt de masă.
Specialiștii au stabilit că o porție normală de unt pe zi este de aproximativ 10 grame, adică echivalentul unei lingurițe.
De asemenea, nutriționiștii susțin că untul este mai sănătos decât zahărul sau amidonul, dar mai nesănătos decât uleiul de măsline.
Untul se află într-o zonă neutră, în privința beneficiilor și minusurilor, a avertizat autorul principal al studiului, medicul cardiolog Dariush Mozaffarian.
Untul trebuie consumat cu moderație
Regula de bază în consumul untului este moderația. Astfel, românii care suferă de anumite afecțiuni cronice nu trebuie să exagereze cu consumul de unt.
Dacă nu ai restricții din cauza unor boli, poți consuma liniștit unt, dar nu mai mult de o linguriță pe zi. Pe de altă parte, clasicul unt cu dulceață nu este benefic pentru organism, chiar dacă ne aducem aminte cu plăcere de acest preparat simplu din copilărie.
Untul conține grăsimi saturate
Dacă este consumat în exces, untul vă poate afecta sănătatea din două motive.
Grăsimile saturate din unt au fost asociate cu creșterea nivelului de colesterol LDL, deci colesterolul rău, ceea ce poate duce la creșterea riscului de boli de inimă și AVC.
Dacă mănânci o linguriță de unt pe zi, ca parte a unui meniu echilibrat, colesterolul nu crește și nu vei pune kilograme în plus. Dacă mănânci zilnic pâine albă cu unt și cu salam, atunci nu ai de ce să te miri că îți crește colesterolul.
Untul are multe calorii
Untul este foarte dens caloric, furnizând multe calorii într-o cantitate mică. Consumul excesiv de calorii din unt și alte surse de grăsime poate duce la creșterea în greutate.
O lingură de unt conține aproximativ 101 calorii, 12 grame de grăsimi, 0,01 grame carbohidrați și 0,12 grame proteine.
Untul obișnuit poate fi înlocuit cu variante mai sănătoase, cum ar fi iaurtul grecesc, uleiul de măsline, avocado, piureul de mere sau o banană pasată, scrie adevărul.ro.
Sursa foto: Pexels (caracter ilustrativ)