Prima pagină » Sănătate » Ce nu v-a spus nimeni despre vinul roșu

Ce nu v-a spus nimeni despre vinul roșu

Ce nu v-a spus nimeni despre vinul roșu
Persoanele care obișnuiesc să bea vin roșu prezintă un risc scăzut de a se confrunta cu carii

Persoanele care obișnuiesc să bea vin roșu prezintă un risc scăzut de a se confrunta cu carii. Concluzia vine din partea unui grup de cercetători spanioli.

Maria Victoria Moreno-Arribas, de la Consiliului național de cercetare din Spania, a spus că afecțiunile stomatologice sunt printre cele mai răspândite maladii la nivel global și că bolile gingivale și cariile – care duc în cele mai multe cazuri la pierderea dinților – afectează între 60% și 90% din populația globală.

Problemele încep când anumite bacterii din gură încep să se acumuleze și formează biofilme care sunt dificil de distrus. Acestea duc la apariția plăcii dentare și produc substanțe acide care încep să atace smalțul dinților.

Perierea regulată a dinților cu pastă ce conține fluor contribuie la combaterea plăcii bacteriene și a cariilor, însă efectele sunt limitate în timp.

Cercetări anterioare au indicat faptul că extractul din semințe de struguri și vinul pot încetini dezvoltarea bacteriilor, iar echipa de cercetători spanioli a încercat să stabilească dacă nu cumva acestea pot preveni și cariile.

În acest sens, oamenii de știință au cultivat în laborator bacterii sub formă de biofilm care provoacă afecțiuni dentare.
Ulterior, au scufundat biofilmele timp de câteva minute în diferite lichide, inclusiv vin roșu, vin roșu fără alcool, vin roșu amestecat cu extract din semințe de struguri, apă și etanol în concentrație de 12%.

Vinul roșu, cu sau fără alcool, precum și vinul amestecat cu extract din semințe de struguri s-au dovedit cele mai eficiente în distrugerea plăcii bacteriene, potrivit studiului publicat în Journal of Agricultural and Food Chemistry.

Citește și