Ce sunt trigliceridele și cât de periculoase pot fi
Ele sunt in acelasi timp si o sursa vitala de energie, precum si cea mai comuna forma de grasime intalnita in corp. Trigliceridele provin din alimentele consumate, dar pot fi si sintetizate de catre ficat, sub forma de grasimi, carbohidrati si proteine.
Organismul uman transforma mancarea ingurgitata in calorii; foloseste o parte dintre acestea in scopuri energetice, in timp ce restul sunt inglobate sub forma de trigliceride si purtate de sange prin corp, apoi depozitate sub forma de celule grase.
Caloriile in exces se pastreaza sub aceasta forma, indiferent de tipul alimentelor pe care le consumi. De aceea, cu cat produci mai multe calorii decat poate organismul sa arda, cu atat exista mai multe sanse sa te ingrasi. Totodata, nivelul trigliceridelor din sange se va resimti, inregistrand cote crescute la analizele medicale.
In limite normale, aceste lipide sunt benefice din punct de vedere al sanatatii; cu alte cuvinte, daca nivelul colesterolului se incadreaza in limite firesti, trigliceridele nu ameninta in niciun fel sistemul cardiocirculator, chiar si daca sunt in numar mare. Totusi, o cota ridicata a lor, poate reprezenta un factor de risc pentru aparitia diabetului sau pentru inflamarea pancreasului.
Ce anume cauzeaza nivelul crescut al trigliceridelor?
* cresterea in greutate (de obicei acestea se inmultesc odata cu acumularea de kilograme)
* o dieta bogata din punct de vedere caloric, mai ales daca abunda zaharul si alcoolul. Acesta din urma creste productia de trigliceride din ficat si reduce cantitatea de grasime filtrata care ajunge in sange.
* varsta inaintata (nivelul triglicemic sporeste in maniera direct proportionala cu numarul de ani)
* medicatia indoielnica (unele droguri, anticonceptionalele, steroizii si diureticele)
* unele afectiuni asociate cu nivelul crescut al trigliceridelor din sange (diabet, hipotiroidism, boli hepatice)
* mostenirea genetica – uneori, triglicemia sporita este relationata de frecventa acesteia printre membrii familiei