Cea mai bună metodă pentru a te lăsa de fumat

Publicat: 16 03. 2016, 11:13

Studiul a arătat că după patru săptămâni, periodată în care doar 39,2% dintre cei care au ales metoda treptată s-au lăsat de fumat, comparativ cu 49% dintre cei care care au renunțat brusc la țigări. După șase săptămâni, 15,5% dintre cei încadrați în primul grup au reușit să devină nefumători, în timp ce din cealaltă tabără 22% s-au obișnuit fără țigări. Chiar dacă diferențele nu sunt foarte mari, cercetătorii afirmă că sunt suficiente pentru a confirma ideea conform căreia metoda brucă este mai eficientă. 

De asemenea, studiile arată că numai una din patru persoane care încearcă să se lase de fumat cu ajutorul tratamentelor medicamentoase reușesc să renunțe la fumat pentru o perioadă de maxim șase luni, după care, mulți dintre aceștia au recidivat. 

În ceea ce privește studiul clinic, în cazul participanților la studiu au fost identificate simptome de sevraj. 

S-a dovedit, de asemenea, că cei care aleg să se lase de fumat treptat nu sunt la fel de motivați să renunțe precum cei care hotărăsc să se lase brusc. 

„Adevărul este că programele care ajută persoanele să se lase de fumat treptat au rate de succes destul de mici, dar asta nu înseamnă că cei care recurg la această metodă trebuie descurajați. Succesul fiecărei persoane în parte depinde de autocontrol și dacă o persoană eșuează de mai multe ori, nu trebuie să se lase bătută, ci să încerce în continuare. Fiecare om poate învăța din propriile greșeli și se poate pregăti mult mai bine pentru momentele de slăbiciune care vin după această experiență”, a explicat problema renunțării la țigări purtătorul de cuvânt al Societății Americane pentru Cancer, citat de Los Angeles Times.