Cele mai populare mituri despre sănătate, DESFIINȚATE. Care este adevărul și de unde a pornit toată isteria
Problema cu miturile privind sănătatea este că au consecințe directe și, de cele mai multe ori, nafaste asupra celor care le cred, fie din lipsă de informații, fie din naivitate. Îți spunem în continuare care sunt două dintre acestea.
Mitul nr. 1: Vaccinurile din copilărie provoacă autism
De unde a pornit
În 1998, gastroenterologul britanic Andrew Wakefield a publicat un studiu în The Lancet, pretinzând că a făcut un studiu în urma căruia a descoperit că există o legătură între autism si vaccinul împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului, care se face copiilor în jurul vârstei de un an. Informația a îngrozit părinții, care au început să refuze imunizarea copiilor și efectele acestui articol există și astăzi, fiind adus ca argument de către toate mișcările anti-vaccin, inclusiv cele din România. Cel mai periculos aspect al acestui mit este faptul că rujeola este o boală cu potențial mortal, lucru care s-a văzut din plin și în România în urma epidemiei care este în desfășurare, iar imunizarea este singura soluție pentru a eradica boala.
Care este adevărul
The Lancet a retractat studiul lui Wakefield în 2010, motivând decizia prin lipsa de date valide științific ale studiului, date care au fost falsificate, fără ca publicația să fi fost conștientă de acest lucru. Ulterior, și-a pierdut licența medicală. Numai Academia Americană de Pediatrie prezintă în prezent 20 de pagini de studii și alte dovezi care arată că nu există legături între vaccinuri și autism. Cercetătorii avertizează, de asemenea, ca un declin de doar 5 la suta în imunizarea în rândul copiilor cu vârste între 2 și 11 ani, ar tripla anual numărul de cazuri rujeola în acest grup de vârstă.
Mitul nr. 2: Dieta săracă în grăsimi previne afecțiunile cardiace
De unde a pornit
În anul 1940, bolile cardiace erau responsabile pentru cel mai mare număr de decese în Statele Unite. Pentru a identifica mai precis cauzele, s-au făcut numeroase studii, printre care și celebrele Framingham Heart Study și Seven Countries Study, care au legat dieta bogată în grăsimi saturată de un risc crescut de boli cardiovasculare.