Cepoi: Nu plec, nu vreau să fac jocul nimănui, dacă premierul îmi cere, îmi dau demisia

Publicat: 25 09. 2012, 16:00
Actualizat: 28 09. 2018, 07:43

„Dacă premierul îmi va cere să-mi dau demisia, atunci sigur voi respecta această solicitare, dacă nu, eu nu voi pleca, nu vreau să fac jocul nimănui. Nu voi da satisfacție nimănui”, a spus ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, într-o declarație de presă făcută la sediul Ministerului Sănătății.

Vasile Cepoi a mai spus că în urmă cu două săptămâni s-a încercat crearea unui curent de opinie privind schimbarea lui din funcția de ministru al Sănătății.

„Dacă în urmă cu două săptămâni au încercat să creeze un curent de opinie că aș fi schimbat și poate m-aș fi gândit dacă să rămân sau să plec, acum sunt hotărât să rămân și să-mi finalizeze proiectul asumat”, a precizat ministrul Sănătății.

El a spus că Agenția Națională de Integritate nu i-a trimis nici măcar raportul în legătură cu investigațiile făcute în cazul său, în schimb a fost pedepsit „avant la lettre”.

„Nu am primit nici măcar un raport de la ANI și am fost pedepsit avant la lettre. Mi-a fost afectat ce aveam mai bun, respectiv imaginea. Acum două săptămâni se vehicula ideea că aș fi fost schimbat. Acum, ANI îmi aduce acuzații grave. Suspectez și eu, sunt indicii că ANI deservește pe cineva”, a mai spus Cepoi.

Întrebat în ce a constat cursul pe care l-a ținut în cadrul „Calitate și performanță în sistemul sănătății publice din România”, ministrul Sănătății a spus că a fost vorba despre un curs prin care pregătea spitalele în vederea acreditării și pentru managementul calității serviciilor medicale.

„Am ținut un curs în calitate de lector în cadrul unui proiect, chiar dacă eram directorul Direcției de Sănătate județene Iași. Înainte, însă, am citit legea și m-am sfătuit cu juriștii, care mi-au spus că nu este ilegal ceea ce fac și nici nu este conflict de interese. Am ținut un curs despre pregătirea spitalelor în vederea acreditării și managementul calității serviciilor medicale”, a explicat ministrul Sănătății.

Vasile Cepoi a precizat că atunci când a fost la ANI, nu i s-a adus la cunoștință „acea înșiruire de nereguli la care se face referire în comunicatul de marți”.

Ministrul a ținut să mai precizeze că sumele încasate în calitate de lector în cadrul proiectului sunt legale.

Anterior, ministrul Sănătății a declarat pentru MEDIAFAX că atitudinea ANI este neetică și că își rezervă dreptul de a acționa instituția în instanță pentru afectarea imaginii sale publice.

„Eu, înainte de a intra în proiect, am consultat legea și juriștii. Aceștia mi-au spus că nu este conflict de interese, fapt care s-a dovedit prin faptul că organismele care se ocupă de implementarea proiectului nu mi-au sesizat nicio neregulă”, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Sănătății.

Guvernul a informat, marți, că Vasile Cepoi se va prezenta la Parchetul General pentru a-și prezenta punctul de vedere în cazul în care este acuzat de ANI și își va pierde poziția de ministru dacă se va ajunge la o decizie definitivă care să confirme acuzațiile.

Executivul a precizat că acuzațiile care îi sunt aduse lui Vasile Cepoi de către ANI sunt grave și este absolută nevoie de clarificarea acestora în cel mai scurt timp.

Guvernul a mai asigurat că are tot interesul ca astfel de situații să fie lămurite și finalizate cu un verdict clar, pentru a nu exista nicio suspiciune cu privire la credibilitatea activității sale.

Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, a spus că nu are nimic de ascuns și că se va prezenta fără rezerve în fața anchetatorilor pentru a-și prezenta și susține punctul de vedere în cazul acuzațiilor care i-au fost aduse de către ANI privind conflictul de interese și infracțiuni legate de fonduri europene.

Vasile Cepoi a subliniat că nu a ținut secretă participarea lui ca expert în proiectul „Calitate și performanță în sistemul sănătății publice din România”, derulat în baza Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Mai mult, Vasile Cepoi a precizat că a făcut publică participarea lui în proiect încă din luna decembrie 2011, când a discutat subiectul chiar cu reprezentanții mass-media.

Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, este acuzat de Agenția Națională de Integritate de conflict de interese, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene, precum și infracțiuni asimilate celor de corupție, în calitate de fost director al Direcției de Sănătate Publică Iași.

Potrivit ANI, în calitate de director al Direcției de Sănătate Publică Iași, Vasile Cepoi a participat la luarea unei decizii prin semnarea unui acord de parteneriat, angajând instituția pe care o conducea la acea dată ca partener în Proiectul „Calitate și performanță în sistemul sănătății publice din România”, derulat în baza Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Ulterior, Vasile Cepoi, împreună cu soția sa, au fost angajați în cadrul proiectului și au obținut venituri de natură salarială de la beneficiarul Fundația Amfiteatru și de la partenerii Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, respectiv S.C. Info Educația S.R.L, a precizat ANI.

Parteneri în cadrul proiectului au fost Fundația Amfiteatru, ca beneficiar, alături de Direcția de Sănătate Publică Iași, Colegiul Medicilor din România, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași și S.C. Info Educația S.R.L.

ANI susține că beneficiul patrimonial obținut de Vasile Cepoi, împreună cu soția sa, în cadrul acestui proiect este de 191.726 lei (aproximativ 42.440 de euro).

În Proiectul „Calitate și performanță în sistemul sănătății publice din România”, Vasile Cepoi a deținut următoarele calități: manager de proiect (numit în funcție la data de 01.09.2010 și înlocuit din funcție la 26.10.2010); director de proiect pentru activitățile editoriale și de cercetare (în perioada 01.12.2010 – 05.12.2011); trainer audit calitate (în perioada 01.05.2011 – 31.08.2011 și 01.10.2011 – 31.03.2012).

ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârșire de către ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, a infracțiunii de conflict de interese, a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene, precum și a celor asimilate infracțiunilor de corupție.

Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, a notat în declarația de avere din iunie 2012 venituri de 101.270 de lei încasate din drepturi de proprietate intelectuală și training în patru proiecte, iar soția acestuia a primit ca asistent în proiect 29.820 de lei.

Potrivit declarației de interese din iunie 2012, Vasile Cepoi a avut, în perioada 1 noiembrie 2011 – 30 aprilie 2012, o convenție civilă cu Fundația Amfiteatru București.

Soția lui Vasile Cepoi, Fănița, are un contract pe perioadă determinată la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, acesta expirând în 1 decembrie 2012, a mai notat ministrul Sănătății în declarația de interese.