CNAS: Actualizarea prețurilor ar putea aduce reduceri de până la 20% la unele medicamente
Ministerul Sănătății a solicitat deținătorilor de autorizație de punere pe piață de medicamente de uz uman sau reprezentanților acestora să își actualizeze, până în 10 martie, toate prețurile.
„Acest lucru va reprezenta un beneficiu real pentru sistem. Practic, vom putea trata un număr mai mare de pacienți cu aceleași costuri, iar diferența de bani pe care o vom economisi astfel o putem utiliza în sistem pentru tratamentele inovatoare. Mă refer aici la tripla terapie, interferon free și nu numai. Chiar dacă avem acești bani, vom încheia contracte cost-volum-eficiență care să asigure accesul la aceste tratamente unui număr cât mai mare de bolnavi”, a declarat Vasile Ciurchea, președintele CNAS, citat într-un comunicat.
Astfel, se pun în aplicare prevederile Ordinului ministrului Săntății nr. 75 emis în anul 2009, care prevede că prețul medicamentelor trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preț al aceluiași medicament din 12 țări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia și Germania.
La unele medicamente, reducerea de preț va ajunge până la 20 la sută, arată președintele CNAS, citat în comunicat.
Pentru multe medicamente, reactulizarea prețului nu s-a mai realizat în ultimii cinci ani.