Prima pagină » Sănătate » DOCUMENT | Restricțiile CNSU pentru valul 5 al pandemiei. Măștile textile nu vor mai fi permise. Lista completă a măsurilor

DOCUMENT | Restricțiile CNSU pentru valul 5 al pandemiei. Măștile textile nu vor mai fi permise. Lista completă a măsurilor

DOCUMENT | Restricțiile CNSU pentru valul 5 al pandemiei. Măștile textile nu vor mai fi permise. Lista completă a măsurilor
Sursa: Mediafax Foto

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) s-a întâlnit miercuri dimineața pentru a stabili noile restricții și măsuri ce vor fi impuse în valul 5 al pandemiei. În urma ședinței a venit cu mai multe propuneri ce urmează să fie analizate de oficialii Guvernului.

UPDATE 10.10. În spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de miercuri Hotărârea numărul 1 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Conform CNSU, „se propune menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne”.

CNSU propune și menținerea posibilității izolării și carantinării persoanelor care sosesc din țări cu risc epidemiologic ridicat.

Se propune menținerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.

Comitetul propune și menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise.

Organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, ca fi realizată doar în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, repartizarea acestora pe întreaga suprafață a arenei, asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

„Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, conform sursei citate.

În privința cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise va fi permisă în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, trecute prin boală sau cu test negativ.

„Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 5,00- 22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori”, arată CNSU.

Lista completă a propunerilor:

 

„Se propune ca, pentru preîntâmpinarea afectării activității autorităților/operatorilor economici deținători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaților, desfășurarea activității în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măști cu un grad mai ridicat de protecție (FFP2) în zonele aglomerate”, conform CNSU.

Măsurile intră în vigoare la data de 8 ianurie, dacă sunt aprobate de Guvernul României.

GÂNDUL redă propunerea integrală a CNSU de prelungire a stării de alertă.

ȘTIRE INIȚIALĂ

„Va informăm că este în desfășurare o ședință a CNSU. La finalul ședinței vă vom comunica Hotărârea adoptată”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Purtarea măștilor chirurgicale și a celor de tipul FFP2 ar putea deveni obligatorie, dacă propunerea CNSU va fi aprobată de Guvern.

Aceste măști de protecție ar putea fi purtate în toate spațiile publice – atât în cel închise, cât și în cele deschise -, iar cele textile s-ar putea să nu mai fie acceptate. Există și o serie de excepții cu privire la măștile chirurgicale și cele de tipul FFP2, conform sursei citate:

  1. copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  2. persoanele care sunt singure în birou;
  3. prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  4. reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  5. vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
  6. persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Pregătiri pentru valul 5: 18 construcții modulare, scoase de la rezervele de stat, pentru mai multe spitale din țară

Comitetul Național pentru Situații de Urgență CNSU a aprobat în ședința din 31 decembrie 2021, o Hotărâre privind scoaterea de la rezervele de stat a 18 construcții ușoare din elemente modulare, în vederea organizării unor puncte de triaj observațional/epidemiologic la unitățile spitalicești din județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Dolj și Timiș.

Potrivit Hotărârii CNSU, trei construcții ușoare din elemente modulate dotate cu câte un sistem de încălzire sunt destinate pentru organizarea punctelor de triaj observațional/epidemiologic la Spitalul de Pediatrie Pitești din județul Argeș.

Alte opt astfel de construcții modulare vor fi alocae pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Spitalul Orășenesc „George Trifon” Năsăud și Spitalul Orășenesc Beclean din județul Bistrița-Năsăud.

Șase construcții dotate cu câte patru paturi echipate cu cazarmament vor fi destinate Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova și Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Craiova din județul Dolj.

De asemenea, o construcție ușoară este destinată Spitalului Orășenesc Făget din județul Timiș.

Măsurile pentru valul 5 al pandemiei, criticate de unii experți în Sănătate

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș critică măsurile anti-COVID analizate de Guvern. El consideră că măsurile ar fi trebuit discutate și adoptate în luna decembrie, nu acum. Răzvan Cherecheș critică și modul în care se desfășoară vaccinarea populației și testarea elevilor în școli.

„Continuarea vaccinării la actualul ritm nu va avea efectul așteptat – este nevoie de restabilirea încrederii în autorități (efect pe termen lung) sau utilizarea sentimentului de frică în fața valului 5 (efect pe termen scurt). Testele în școală s-au dovedit un mare eșec – nu avem nicio evaluare care să demonstreze că au contribuit la reducerea valului 4 și că ar ajuta la valul 5”, este de părere Răzvan Cherecheș.

Răzvan Cherecheș critică și certificatul verde și modul în care guvernanții comunică măsurile anti-COVID.

Accesul neîngrădit la muncă ar trebui să fie una dintre priorități – combinat cu măsuri de protecție (costurile economice, sociale și de sănătate vor fi mari pentru populația vulnerabilă). Guvernul ar trebui să își accepte incompetența în comunicare (vezi clipurile cu Rafila și Câmpeanu) și să apeleze la profesioniști cu un buget semnificativ”, a adăugat Cherecheș.

Expertul crede că alte măsuri ar fi ajutat la controlul valului 5. Pe listă sunt școala online până pe 17 ianuarie, măști FFP2 gratuite pentru toți elevii și profesorii și vaccinarea obligatorie pentru personalul medical și școlar.

Certificatul verde obligatoriu, „o idee neinspirată”

De asemenea, Cherecheș consideră că introducerea certificatului verde obligatoriu pentru toate locurile de muncă este o idee neinspirată și susține că mai degrabă ar ajuta aplicarea fermă a certificatului pentru toate spațiile publice neesențiale, inclusiv pe străzi după ora 20:00.

Totodată, specialistul în sănătate publică militează pentru anunțarea unui plan clar de restricții de mișcare, în funcție de rata de incidență la 3 zile și nu la 14 zile, cum este în prezent.

„Amânarea unei decizii până când situația va fi dramatică va duce inevitabil la mii de morți evitabile, nemulțumire socială și costuri economice mari”, conchide Răzvan Cherecheș.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și