CONTROALE în toate maternitățile din țară. Ministerul Sănătății trage un semnal de ALARMĂ: 11 angajați ai Maternității Giulești au STAFILOCOC

Publicat: 29 11. 2018, 18:23

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, pentru Mediafax, întrebată fiind dacă ia în calcul posibilitatea închiderii Maternității Giulești în urma scandalului copiilor infectați cu stafilococ auriu, că ia în calcul orice măsură corectă, la propunerea specialiștilor.

Reprezentanții Maternității Giulești: Nu putem ști dacă bacteria este sau nu de la noi. Nu avem probe

Reprezentanții Maternității Giulești spun că nu au probe că bacteria stafilococ auriu, depistată în cazul a 12 bebeluși născuți la unitatea spitalicească, provine din cadrul spitalului, precizând că cei 11 angajații depistați cu infecția respectivă urmează tratament și activează în continuare.

„Nu s-a dovedit că există infecție în spital. În momentul în care am fost înștiințați că există un caz de stafilococ în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, noi am luat imediat măsurile necesare. Am limitat internările nou-născuților care au până la 35 de săptămâni. Am luat toate măsurile de dezinfecție”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Maternității Giulești, Doru Pană.

De asemenea, reprezentanții maternității spun că nu există dovezi că focarul bacteriei stafilococ auriu meticilino ar fi unitatea spitalicească.

Întrebat dacă ar fi fost posibil ca bebelușii să fi luat infecția de la angajați, acesta a spus că ar putea exista această versiune, dar nu poate nici confirma, nici nega. „Sigur că se poate. De aceea am verificat personalul ca să nu existe o problemă. (…) Noi nu știm dacă tulpina respectivă este de la unul dintre angajați sau nu. Atât timp cât nu avem o dovadă clară care spune că aceasta este bacteria care s-a găsit la angajatul X și la copii. Atâta timp cât nu avem proba nu putem spune da sau nu”, a mai spus Pană.

Controale în toate maternitățile din țară

„S-au recoltat exudate nazale de la un număr de 49 persoane din secția de neonatologie (din totalul de 55 persoane). Pentru 38 de persoane s-au obținut rezultatele probelor recoltate, care au relevant că 11 sunt purtători de Stafilococ Auriu MRSA, restul de 27 fiind negativi”, se arată într-un comunicat de presă remis, joi seara, de Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății informează că urmează să fie recoltate probe si de la ceilalți angajați ai Maternității Giulești.

De asemenea, inspectorii sanitari din Direcția de sănătate publică București efectuează în această perioadă un control în maternitățile publice și private din București, care va fi extins și în toată țara. Sunt verificate condițiile igienico-sanitare, respectarea protocoalelor de sterilizare, dezinfecție, instruirea personalului medical privind respectarea regulilor de igienă a mâinilor și a precauțiunilor universale și de contact, precum și respectarea circuitelor pentru pacienți.

Totodată, Ministerul Sănătății informează că Direcția de Sănătate Publică București (DSPMB) a dispus efectuarea unei verificări în Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu” și a constatat că, începând cu data de 24.10.2018 și până în prezent au fost internați 15 pacienți, copii proveniți de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sirbu”, din care 12 copii confirmați cu stafilococ auriu MRSA.

Pentru alți doi copii se așteaptă rezultatele de laborator, iar unul dintre copii nu a fost confirmat cu această bacterie.

Din aceștia, în prezent se mai află internați opt copii la Spitalul Grigore Alexandrescu.

„În acest context, în Spitalul Grigore Alexandrescu au fost instituite o serie de măsuri, precum izolarea pacienților conform „precauțiunilor de contact”, supravegherea cazurilor la transferul pe secții pentru aplicarea în continuare a precauțiilor de contact, respectarea Ghidului spitalului privind recomandările referitoare la aplicarea precauțiilor de contact, a protocolului privind igiena mâinilor și purtarea echipamentului de protecție și a protocolului privind dezinfecția, monitorizarea cazurilor, informarea imediată a DSPMB privind eventuale noi cazuri”, se mai arată în comunicat.

Membrii DSPMB au solicitat conducerii Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sirbu” un punct de vedere referitor la situația semnalată. Aceștia au anunțat inspectorii sanitari că, pentru limitarea focarelor au fost luate mai multe măsuri, cum ar fi: reinstruirea personalului medico-sanitar (medici, asistente, infirmiere) referitor la respectarea procedurilor de curățenie, dezinfecție și dezinfecție terminală, reinstruirea personalului cu privire la igiena mâinilor, conform procedurilor interne și protocoalelor existente.

De asemenea, au fost limitate internările în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sirbu” pentru 14 zile, în perioada 14.11-28.11.2018, pentru a se efectua, după externarea pacientelor, lucrări etapizate pentru curățenie și dezinfecție.

Cum a început totul

14 bebeluși născuți la maternitatea Giulești au ajuns, miercuri, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” cu mai multe probleme.

„Bebelușii născuți la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Profesor Doctor Panait Sârbu – „Maternitatea Giulești” ni s-au adresat începând cu data de 24.10.2018. Am tratat 14 pacienți (toți în prima lună de viață) dintre aceștia, 12 au fost depistați cu stafilococ auriu meticilino rezistent în diferite culturi. La ceilalți doi – la unul s-a infirmat infectia cu stafilococ auriu și la celălalt este în lucru”, a spus, miercuri, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru.

Alexandru mai spunea că bebelușii au fost tratați în Secțiile de Pediatrie și Chirurgie. De asemenea, șase copii au rămas internați, în continuare, în unitatea spitalicească, trei dintre ei având probleme respiratorii, iar trei – infecții cutanate.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu a raportat toate cazurile Direcției de Sănătate Publică București.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Maternității Giulești a negat că mai mulți bebeluși s-ar fi infectat în cadrul unității spitalicești, precizând că instituția a demarat o acțiune de investigații epidimiologice.

„Din maternitatea Giulești nu a fost transferat nici măcar un bebeluș cu infecție intraspitalicească. Am întrebat și noi. Mi s-a spus că aceștia ar fi copii care s-au născut în urmă cu trei săptămâni. Dacă sunt externați de la noi și apare în 48 de ore (nr. – infecția), într-adevăr se consideră infecție intraspitalicească. Dar dacă ei s-au internat după zece zile sau 28, după cum se spune, atunci nu mai este infecție intraspitalicească”, a spus miercuri, pentru Mediafax, Doru Pană.

De asemenea, Doru Pană mai spunea că în spital nu a fost niciun copil cu infecția stafilococus. Totodată, reprezentantul maternității a adăugat că unitatea spitalicească a demarat acțiuni de verificare și investigații epidemiologice.