Prima pagină » CORONAVIRUS. Ministrul Sănătăţii a anunţat că România s-a înscris în sistemul european pentru vaccin: Vrem să avem prioritate

CORONAVIRUS. Ministrul Sănătăţii a anunţat că România s-a înscris în sistemul european pentru vaccin: Vrem să avem prioritate

CORONAVIRUS. Ministrul Sănătăţii a anunţat că România s-a înscris în sistemul european pentru vaccin: Vrem să avem prioritate

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi seara, că România s-a înscris în sistemul european pentru vaccin. „Vrem să avem prioritate şi vrem să avem acces la tot tratamentul care concură la vindecarea infecţiei COVID”, a declarat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că România s-a înscris marţi în sistemul european pentru vaccin, dar că discuţiile vor continua miercuri cu reprezentantul firmei care va produce vaccinul.

Astăzi (marţi-n.r.) ne-am înscris în sistemul european pentru vaccin. Astăzi ne-am înscris, am avut discuţiile, mâine vom avea discuţii şi cu reprezentantul pe Europa de Est al firmei care face acest vaccin. După cum ştiţi, noi am făcut şi o donaţie în acest sens acum o lună de zile la nivelul comunităţii europene. Suntem acolo unde este orice demers ştiinţific”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.

Acesta a spus că repartiţia vaccinurilor se va face în funcţie de numărul populaţiei din fiecare ţară, dar că România trebuie să figureze printre solicitanţi.

„Trebuie să fim acolo ca şi solicitanţi. Poate să nu ne trebuiască, dezvoltăm noi ceva sau… (…) La Cantacuzino sunt studii, nu putem vorbi încă de un vaccin, n-avem un virus stabilizat, n-avem o recoltare, se studiază. Noi urmărim tot ce însemană stat european, tot ce însemană nivel mondial unde avem o fază mai înaintată a acestui avccin. Vrem să fim acolo, vrem să avem prioritate şi vrem să avem acces la tot tratamentul care concură la vindecarea infecţiei COVID”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Peste opt milioane de cazuri de coronavirus la nivel mondial

Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus la nivel mondial a atins pragul de 8 milioane, în condiţiile în care infecţiile cresc în America Latină, iar Statele Unite şi China se confruntă cu apariţia unor noi focare.

Pe teritoriul României au fost confirmate 22,415 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?