Criză la un spital important: Singurii anesteziști au demisionat pe fondul epuizării
Potrivit managerului unității medicale, Tudor Năstăsescu, secția ATI lucrează cu doi anesteziști angajați, ajutați de un al treilea medic pensionar.
„Problema este că, din luna februarie, medicul care este pensionat a trebuit să se retragă din cauza unor probleme de sănătate și am rămas numai cu doi medici anesteziști. Cu tot devotamentul lor, este imposibil să lucreze cele 24 de ore săptămână de săptămână”, a declarat Tudor Năstăsescu.
El a precizat că cei doi medici și-au înaintat demisiile pe motiv de epuizare.
Managerul Spitalului Județean Tulcea a mai spus că încă din luna februarie a încercat să găsească măcar un al treilea medic anestezist, luând legătura cu toți factorii de decizie.
„Am făcut apel către centrele universitare să găsim medici, am încercat chiar și în Bulgaria. Deocamdată avem numai promisiuni”.
Năstăsescu mai spune că în acest moment unitatea sanitară funcționează în sistem de avarie, fiind efectuate numai intervențiile chirurgicale de urgență.
„Nu văd nicio rezolvare imediată a situației și nu știu ce vom face pe viitor dacă nu vom găsi medici anesteziști sau dacă cei doi medici nu vor reveni asupra demisiilor care sper să fie mai degrabă un semnal de alarmă”, a mai spus Năstăsescu.