Cum afectează creșterea firului de păr folosirea aparatelor de ras
De-a lungul timpului s-a înrădăcinat ideea că dacă folosești aparatele de ras pentru a-ți îndepărta părul de pe față, picioare, axilă sau zona inghinală, firul de păr va fi mai gros și mai închis. Un studiu recent publicat în Journal of Investigative Dermatology contrazice tot ceea ce se știa despre epilatul cu lama, notează Live Science.
Potrivit experților, textura și culoarea părului nu sunt afectate de epilatul cu lama. Părul este practic mort, iar folosirea aparatelor de ras nu afectează partea activă a parului, și anume foliculii existenți în stratul profund al pielii. Când te epilezi cu lama, părul poate părea mai gros și mai inchis la culoare, dar nu este decât o iluzie.
Ceea ce determină cu adevărat îngroșarea părului este mărimea foliculului din care crește firul de păr, nicidecum folosirea aparatelor de ras. Răspunzătoare de culoarea părului sunt celulele care produc melanina, pigmentul care dă culoare părului și pielii, mai precizează specialiștii.