Prima pagină » Cum poate fi tratată modern o afecțiune severă a bărbaților?

Cum poate fi tratată modern o afecțiune severă a bărbaților?

Cum poate fi tratată modern o afecțiune severă a bărbaților?

Cancerul de prostată este al doilea cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat la bărbații din România, după cel pulmonar. Este o afecțiune malignă, care evoluează lent și care afectează cu precădere pacienții cu vârsta peste 60 de ani. Pe lângă înaintarea în vârstă, care crește riscul ca bărbații să se confrunte cu un astfel de diagnostic, la apariția bolii contribuie și istoricul familial, fumatul, expunerea la diferiți agenți toxici, obezitatea, dar și episoadele recurente de prostatită.

În stadiile incipiente ale cancerului de prostată, semnele și simptomele pot lipsi sau pot fi nespecifice. Însă atunci când boala este mai avansată, pacienții se pot confrunta cu o scădere a presiunii jetului urinar, cu nevoia de a urina frecvent, dar în cantități mici, cu prezența sângelui în urină sau în spermă, durere la urinare, precum și cu disfuncție erectilă. Pentru a evita astfel de manifestări, dar și pentru a diagnostica din timp și a preveni complicațiile, este indicat ca bărbații cu vârsta peste 50 de ani să efectueze anual un consult de urologie. Acesta trebuie să includă o examinare clinică și efectuarea unei ecografii de prostată. De asemenea, în cadrul acestui consult medicul urolog poate recomanda, în cazul unei suspiciuni, și efectuarea unor analize de laborator, dar și alte investigații imagistice specifice, cum ar fi, de exemplu, examenul RMN de prostată.

Din fericire, cancerul de prostată beneficiază de tratament cu viză curativă. Condiția este ca boala să fie diagnosticată precoce. Mai mult, datorită dezvoltării tehnologiei și tehnicilor medicale, cancerul de prostată poate fi tratat în prezent și prin proceduri de chirurgie urologică minim invazivă – laparoscopic sau robotic. Spre deosebire de chirurgia clasică, deschisă, intervențiile minim invazive au multiple avantaje pentru pacienți: incizii de mici dimensiuni, risc de complicații redus, spitalizare de scurtă durată, recuperare rapidă.

Chirurgia robotică este recomandată în cazuri atent selecționate, în funcție de extensia tumorii, ținându-se cont, în același timp, și de dorința pacientului. Acest tip de chirurgie permite medicului chirurg să înlăture toate țesuturile și structurile anatomice afectate, cu prezervarea sfincterului uretral extern, dar și a continenței urinare și a acelor elemente neurovasculare care căptușesc prostata, ceea ce va duce la recuperarea potenței pacienților. De altfel, chirurgia robotică oferă chirurgului posibilitatea de a realiza chiar și cele mai complexe intervenții, prin incizii de mici dimensiuni, reușind să pătrundă chiar și în zone anatomice greu accesibile în alte condiții.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la intervenții urologice minim invazive, atât laparoscopice, cât și robotice, efectuate cu sistemul robotic da Vinci Xi, cel mai performant robot chirurgical existent în acest moment în lume. Acesta oferă o libertate de mișcare superioară mâinii umane, precum și o vedere a câmpului operator de înaltă definiție, tridimensională, mărită de până la zece ori, ceea ce dă posibilitatea chirurgului de a efectua gesturi chirurgicale de mare finețe și cu o precizie maximă. Instrumentele chirurgicale, atașate de brațele robotice, sunt manevrate de chirurg de la o consolă. Intervențiile chirurgicale sunt efectuate la Spitalul Clinic SANADOR de medici chirurgi cu stagii de pregătire în centre de referință internaționale și cu o vastă experiență, în condiții de maximă siguranță. La SANADOR, intervențiile robotice urologice includ operații atât de chirurgie urologică oncologică, cât și reconstructivă.

De asemenea, la SANADOR pacienții au acces la consultații de specialitate și la investigații imagistice specifice, atât pentru screening, cât și pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni urologice. Examinările de rezonanță magnetică sunt realizate la SANADOR cu ajutorul unor echipamente ultraperformante, de ultimă generație – RMN Siemens Magnetom Skyra 3 Tesla. În același timp, pacienții care au nevoie de spitalizare beneficiază de cele mai bune îngrijiri medicale în Secția de Urologie a Spitalului Clinic SANADOR, dotată la standarde internaționale.

Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii ... vezi toate articolele

Citește și