De ce este bine SĂ ȚII POST? Beneficiile emoționale și spirituale
Potrivit teologilor, postul are două aspecte: unul trupesc si altul sufletesc, spiritual, ceea ce corespunde postului extern și postului intern, care însă constituie o unitate.
Beneficiile mentale și emoționale ale postului
Postul conferă claritate și putere de concentrare și poate deveni un instrument benefic în această perioadă. Eficiența acțiunilor de zi cu zi crește în mod semnificativ, iar performanțele intelectuale sunt amplificate. Postul conferă un sentiment de flexibilitate și mai multă energie.
Multe persoane obișnuite cu postul găsesc această activitate de ajutor în momentele în care au nevoie de un impuls de energie pentru un proiect important sau un termen de predare. Cu toate acestea, nu este recomandat să recurgi la post înaintea unui eveniment important până când nu îți cunoști reacțiile și te asiguri că nu te vei confrunta cu dureri de cap, asociate procesului de detoxifiere.
Beneficiile spirituale ale postului
Să nu uităm de efectele postului în ceea ce privește conexiunea noastră spirituală. Un alt beneficiu al postului este faptul că ne încurajează să ne concentrăm atenția spre interior, să ascultăm și să fim mai atenți. Și acel timp petrecut în tăcere, doar cu tine îți va permite un mai mare sentiment de apropiere cu divinitatea și cu propria ființă.
O rețetă pentru cei care vor să țină post
Cartofi umpluți cu ciuperci
Pentru a realiza acest preparat avem nevoie de 4 cartofi mai mari, o conservă de ciuperci, un colț de pâine, verdeață, o lingură – două de făină, o ceapă mică, doi căței de usturoi, sare și piper. La acest fel de mâncare va trebui să facem și un sos, pentru care avem nevoie de o conservă de roșii în bulion, o ceapă mare, trei linguri de legume congelate, foi de dafin, boabe de piper, oregano, doi căței de usturoi, ulei și sare.
Pentru a prepara cartofii umpluți cu ciuperci trebuie să punem cartofii la fiert, fără să îi curățăm de coajă. După ce se lasă în jur de 20 de minute la fiert, aceștia se lasă la răcit și când sunt încă călduți se scobesc cu lingurița.
În timp ce cartofii fierb, se prepară sosul: se toacă ceapa mare și se călește în două linguri de ulei. Se adaugă legumele congelate și o cană de apă și se lasă să se înmoaie bine ceapa. Se adaugă roșiile cu tot cu suc, condimentele, usturoiul tocat fin și se mai lasă 5 minute.
Pentru a obține umplutura pentru cartofi vom mixa toate ingredientele: ciupercile, pâinea înmuiată în apă și apoi stoarsă bine, ceapa, usturoiul, verdeața, făina, condimentele și sarea.
Într-un vas se pune sosul, se mai adaugă o cană cu apă, se așază cartofii umpluți, se stropesc cu puțin ulei și se pun la cuptor 30-40 minute.
Citește continuarea pe CSID!
Foto: Hepta