De ce sexul după despărțire face mai mult rău decât bine

Publicat: 21 09. 2019, 20:24

Atunci când unul dintre parteneri este părăsit, cel mai probabil se gândește că sexul poate schimba decizia persoanei iubite, însă terapeuții din Statele Unite susțin că sexul nu va salva niciodată o relație, iar dacă o va face, totul va dura doar câteva săptămâni.

De ce ne dorim să facem sex după despărțire?

Pentru oricine, sexul de despărțire înseamnă cu totul și cu totul altceva. Să faci sex pentru ultima oară cu partenerul este ca și când ai sărbători relația frumoasă pe care ați avut-o și modul în care ați încheiat-o. În general, relațiile se termină din motive emoționale, nu sexuale, iar asta face ca ultima conexiune să reprezinte perioada în care partenerii s-au simțit extraordinar împreună. Dacă ambii parteneri înțeleg de ce nu mai pot fi împreună sau sunt împăcați cu ideea despărțirii (să presupunem că unul dintre parteneri se mută în altă țară sau unul dintre parteneri nu își dorește copii, iar celălalt vrea), sexul poate fi pur și simplu despre ultima conexiune a celor doi. E un fel de a spune că relația nu merge, dar chiar te iubesc.

Pe de altă parte, dacă unul dintre parteneri nu își dorește ca relația să se încheie, se va folosi de sex pentru a-i demonstra că totul este minunat între cei doi și că nu are niciun motiv să plece. În această situație, lucrurile nu sunt tocmai plăcute.

Cum ne afectează sexul de despărțire din punct de vedere emoțional?

Citește continuarea pe CSID!

Foto: Hepta