Dieta lui Cătălin Crișan | Cum să scapi de 32 kg în 66 de zile, mâncând de 5 ori pe zi

Publicat: 19 05. 2022, 17:23

Artistul Cătălin Crişan (54 de ani) a reuşit să slăbească peste 32 de kilograme în două luni şi jumătate, mâncând în acest timp de cinci ori pe zi. Dieta cântărețului a devenit celebră în urmă cu câţiva ani în rândul celor care vor să scadă în greutate.

Regimul cunoscut acum sub numele de „dieta lui Cătălin Crişan” este recomandat persoanelor care vor să slăbească mai mult de 15 kilograme.

Pentru a ajunge la performanța de a reduce 32 de kilograme, cântăreţul a apelat la un medic specialist pentru că se îngrăşase foarte mult, ajungând la 104 kilograme, relatează Adevărul.

Dieta lui Cătălin Crişan se concentrează pe prevenirea senzaţiei de foame – pe lângă mișcare – astfel că artistul mânca de cinci ori pe zi, din trei în trei ore.

Dieta durează 66 de zile şi este structurată pe 6 etape. După ce a reuşit să slăbească, artistul a mărturisit că a păstrat unele obiceiuri pe care le-a căpătate în timpul regimului: nu mai mânca făinoase şi dulciuri, iar dacă mănâncă friptură, fructe consumă după cinci ore.

Regulile în dieta lui Cătălin Crişan

  • Se iau cinci mese pe zi, din trei în trei ore.
  • Nu se sare peste mese.
  • Nu se mănâncă între mese.
  • Nu se mănâncă altceva în afară de alimentele specificate în regim.
  • Se consumă trei litri de lichide pe zi – apă, ceai, cafea. Sunt interzise sucurile.
  • Nu se mănâncă după ora 20.00.
  • Se găteşte fără ulei

Cele şase etape din dieta lui Cătălin Crişan

  • Etapa 1, două săptămâni

Se consumă: carne, peşte, organe, mezeluri, în orice cantitate, brânzeturi fermentate în limita a 100 de grame pe zi, un ou pe zi. Sunt permise condimentele, mai puţin hrean, ceapă, usturoi. Sunt interzise zahărul şi mierea.

  • Etapa 2, nouă zile

În primele trei zile se consumă fructe crude sau gătite în limita a 500 de grame pe zi, legume crude sau gătite în orice cantitate şi lactate proaspete în limita a 400 de grame pe zi – lapte, chefir, caş, lapte bătut, brânză de vaci. În aceată dietă sunt interzise: strugurii, perele, prunele, smochinele, stafidele, nucile, seminţele, cartofii, porumbul, fasolea uscată. În următoarele şase zile se consumă carne, mezeluri şi ouă în orice cantitate.

  • Etapa 3, 12 zile

În primele zile se consumă două ouă pe zi şi 100 de grame de brânzeturi nefermentate. Două din mese vor consta în legume verzi, în orice cantitate – spanac, urzici, castraveţi, varză, broccoli, etc.

În următoarele trei zile se mănâncă ouă, mezeluri şi carne în orice cantitate. Urmează trei zile de fructe şi legume – fructe în limita a 500 grame pe zi, legume fără restricţii şi lactate, maxim 500 de grame pe zi. În ultimele trei zile din dieta lui Cătălin Crişan se mănâncă din nou carne, mezeluri şi ouă, fără limite.  Dieta se bazează pe legume, fructe şi lactate.

  • Etapa 4, 13 zile

În primele două zile se mănâncă fructe, 500 de grame pe zi, legume fără restricţie şi lactate, maxim 500 de grame pe zi. Următoarele trei zile sunt cele de carne – carne şi mezeluri în orice cantitate. La una din mese se mănâncă o salată verde. Urmează două zile de fructe şi legume. Apoi o zi de lactate proaspete, maxim 500 de grame. Două zile de fucte şi legume. Trei zile carne şi mezeluri.

  • Etapa 5, 8 zile

În primele două zile se mănâncă fructe şi legume. Următoarea zi se mănâncă lactate proaspete. Urmează două zile de fructe şi legume. Şi trei zile de carne slabă şi mezeluri.

Etapa 6, 10 zile În primele două zile se mănâncă lactate, maxim 400 de grame pe zi, fructe, maxim 500 de grame pe zi şi legume fără limită de cantitate. Urmează opt zile în care se alternează câte o zi de fructe şi legume cu o zi de carne, mezeluri şi ouă, arată sursa citată.

A debutat pe scenă acum 35 de ani

Cătălin Crișan, cântăreț de muzică ușoară românească, s-a născut la data de 6 februarie 1968, în București, potrivit impresarului.

Solistul început prin a studia pianul, la Școală de muzică din Capitală. S-a îndrăgostit iremediabil de muzica ușoară, așa că a urmat cursurile Școlii Populare de Artă, la clasa Mihaelei Runceanu.

Ulterior, a urmat cursurile Facultății de teatru, din cadrul Universității „Titu Maiorescu”. Cătălin Crișan a debutat că interpret în anul 1987, la „Concursul de creație și interpretare a muzicii ușoare românești”, de la Mamaia. În acel an a obținut premiul I la secția interpretare, cu melodia „Vorbește Marea”.

De-a lungul carierei sale, Cătălin Crișan a lansat peste zece albume, printre care „Vorbește marea”, „Dacă pleci…”, „Plânge un artist”, „Sărut-mâna, doamna mea”, „Buzunare secrete”, „Revino”, „Am albit de dorul tău” și „Aceștia suntem noi”.

Convins fiind că cifra 13 este una norocoasă, Cătălin a lucrat cu mare drag pentru acest nou album, mai ales că a avut colaborări de excepție: Mugurel Vrabete, Dan Iagnov, Viorel Gavrilă și Andrei Kerestely. “Revino” conține 11 piese dintre care 8 sunt nou-nouțe și cu iz latino iar 3 sunt hituri actualizate: “Vorbește marea”, “Mama” și “Dacă pleci”.

Printre piesele care i-au adus consacrarea pe scenă muzicală românească se numără „Dacă pleci”, „Vorbește marea”, „Sărut-mâna, doamna mea”, „Țigancă”, „Nu te juca”, „Mama”, „Am albit de dorul tău”, „N-avem timp”.