Distribuitorii de medicamente vor fi sancționați drastic dacă retrag produsul fără a notifica statul
Producătorii și distribuitorii de medicamente vor fi sancționați drastic dacă retrag sau opresc de la vânzare un medicament fără să notifice statul cu un anumit număr de luni în prealabil, a declarat, miercuri, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat.
El a arătat că legislația actuală include obligația notificării, dar fără sancțiuni în cazul încălcării acestei cerințe.
„Se pare că la noi este o problemă cu legislația care nu prevede foarte clar acest aspect, că trebuie o notificare cu șase luni înainte. Există obligativitatea notificării, dar fără sancțiuni, acesta este motivul pentru care se retrag sau se opresc medicamente de către producători/distribuitori. Lucrăm pe lege în sensul să existe măsuri clare: dacă nu se notifică medicamentul cu un număr de luni înaintea retragerii, ca să ne dea timp nouă să rezolvăm problema, atunci să fie sancțiuni foarte serioase împotriva celui care face acest lucru”, a spus secretarul de stat.
Arafat a mai arătat că problemele rezultate în aprovizionarea spitalelor cu medicamente rezultă și din faptul că unitățile spitalicești cumpără cantități mici de produse farmaceutice, iar distribuitorii nu se prezintă la licitație. Problema ar putea fi rezolvată prin centralizarea acestor achiziții și organizarea unei licitații naționale, pe un interval de doi ani, care să crească interesul distribuitorilor.
„În loc ca fiecare spital să achiziționeze o cantitate mică de medicamente ce nu reprezintă un interes comercial pentru cei care le vând, să le strângem și să facem o singură licitație, națională, pe doi ani, ca să fie o cantitate care să atragă totuși interesul de participare din partea celor care le comercializează”, a spus Arafat.
El a precizat că o comisie verifică în prezent medicamentele care nu sunt livrate pe piață chiar dacă există autorizație de comercializare.